Concursul Eurovision intră, încă o dată, sub efectul disensiunilor politice. Artista ucraineană Alina Pash s-a retras din concurs în urma unor serii de acuzații primite în presă și online. Potrivit declarațiilor făcute de artista în vârstă de 28 de ani, motivul retragerii este "războiul virtual și ura" care s-a revărsat asupra sa după ce au început să apară informații potrivit cărora ar fi vizitat Crimeea ilegal.
Care sunt acuzațiile aduse Alinei Pash
Ucraina are legi stricte în ce privește vizitarea Crimeei. Ucrainenii și străinii au voie să călătorească în regiune doar prin punctele de control terestre oficiale. Conform legii ucrainene, este ilegal să călătorești în Crimeea prin Rusia, aceasta fiind acuzația care îi este adusă Alinei Pash.
Pentru a-și demonstra nevinovăția, au fost depuse anumite documente de călătorie. Acestea au fost publicate în presă și supuse unor investigații, pentru a fi stabilită autenticitatea lor. Ulterior, potrivit BBC, televiziunea publică din Ucraina (UA:PBC) a dat un comunicat de presă prin care anunța că "reprezentantul artistului a falsificat un certificat furnizat UA:PBC". În această situație, regulamentul impune descalificarea concurentului. Alina Pash a fost înștiințată, iar potrivit comunicatului, ea "a fost de acord cu această decizie a comitetului de organizare".
Cine e Alina Pash și ce a declarat
Alina Pash este o artistă ucraineană care a ajuns cunoscută după ce a participat la versiunea locală a show-ului X Factor. Potrivit declarațiilor din presă, a așteptat "8 ani" șansa de a-și reprezenta țara la Eurovision. Piesa cu care a câștigat Selecția Națională din Ucraina se numește "Shadows of Forgotten Ancestors" și îmbină mai multe stiluri muzicale, artista dorind să arate lumii "cât de frumoasă este cultura ucraineană".
Fără a face referire la vizita sa în Crimeea, pe 18 februarie, Alina Pash a anunțat într-o postare pe Instagram că se retrage din concurs.
"Sunt cetățean al Ucrainei, respect legile din Ucraina, încerc să promovez tradițiile și valorile Ucrainei în întreaga lume. Turnura pe care a luat-o această poveste nu este deloc ceeea ce am dorit să transmit prin piesa mea.
Sunt un artist, nu un politician. Nu am o armată de oameni în PR, manageri și avocați care să țină piept acestor atacuri și acestei presiuni, celor care îmi piratează conturile de social media și mă amenință. (...)
Nu mai vreau să fac parte din această poveste murdară. Cu inima grea, îmi retrag candidatura de a reprezenta Ucraina la Eurovision Song Contest. Îmi pare foarte rău."
Cine va reprezenta Ucraina la Eurovision 2022
Reprezentantul Ucrainei la Eurovision 2022 va fi ales săptămâna aceasta. Televiziunea publică locală va anunța dacă artiștii ce formează KALUSH Orchestra o vor înlocui pe Alina Pash.