Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Mihai Petre e în juriul emisiunii "Dancing on Ice"; Cine sunt ceilalți 3 jurați

Antena 1 a dezvăluit cine face parte din juriul noii emisiuni "Dancing on Ice - Vis în doi". Mihai Petre este unul din cei patru jurați, revenind astfel pe TV la doar câteva luni de la câștigarea show-ului "Asia Express".

Publicat

pe

Mihai Petre
Mihai Petre │ FOTO: Captură YouTube

Emisiunea "Dancing on Ice", care promite să aducă în fața publicului spectacol pe gheață, va avea parte de un juriu de profesioniști. Doi dintre jurați sunt profesori de dans, iar ceilalți doi vin din lumea patinajului. Show-ul este produs de Mona Segall și va pe debuta la Antena 1 pe 5 martie.

Cine sunt cei 4 jurați ai "Dancing on Ice - Vis în doi", de pe Antena 1

Cei patru membri ai juriului "Dancing on Ice România" sunt Mihai Petre, soția sa, Elwira, Simona Pungă și Cornel Gheorghe. Mihai și Elwira sunt deja cunoscuți publicului, atât prin prezența lui Mihai în alte jurii, cât și prin prisma participării recente, în cuplu, la Asia Express.

Mihai Petre: "Sunt nerăbdător să mă așez pe unul dintre cele mai bune locuri din platou, să mă bucur de spectacol, să rămân gură-cască, să jurizez obiectiv și să împart toate acestea cu voi"

"Cu bucurie vă anunț că voi face parte din juriul Dancing on Ice România, care va începe sâmbătă, 5 martie, pe Antena 1. Sunt nerăbdător să mă așez pe unul dintre cele mai bune locuri din platou, să mă bucur de spectacol, să rămân gură-cască, să jurizez obiectiv și să împart toate acestea cu voi. Unde mai pui că la masa juriului voi fi alături de Elwira Petre, cu care ma înțeleg bine :) și de alți doi oameni faini: Simona Pungă și Cornel Gheorghe. Echipa e super, iar concurenții…unul si unul. Abia aștept", a scris Mihai Petre pe pagina sa de Instagram.

Elwira Petre: "9 vedete curajoase s-au încălțaț în patine iar eu abia aștept să văd rezultatul final"

"Iubesc dansul și orice formă de mișcare legată de el. Mă bucur să vă anunț că împreuna cu Mihai, Simona și Cornel vom face parte din juriul "Dancing on Ice România". Proiect unic, special și foarte dificil. Pantofi de dans, tocuri, balerini, adidași sau patine îți pot da aripi sau te pot condamna la eșec. 9 vedete curajoase s-au încălțaț în patine iar eu abia aștept să văd rezultatul final. Va fi palpitant!", a anunțat Elwira în ultima sa postare de pe Instagram.

Simona Pungă și Cornel Gheorghe vin din lumea patinajului. Simona Pungă este antrenoare de patinaj artistic, participând ca sportiv la competiţii europene şi internaţionale importante, iar Cornel Gheorghe are un palmares olimpic şi competiţional important, în prezent fiind, de asemenea, antrenor.

"Sunt foarte entuziasmată și mă simt onorată să fac parte din acest proiect, în calitate de jurat, mai ales că este vorba de un concept total nou pentru România", a declarat Simona Pungă pentru Antena 1, Cornel Gheorghe fiind la fel de entuziast: "Sunt dornic să începem și să ducem la bun sfârșit un spectacol grandios, împreună cu echipa acestui show, împreună cu colegii mei din juriu. Îmi doresc că acest proiect să se bucure de un real succes."

VIDEO PROMO: "Dancing on ice - Vis în doi"

Emisiuni radio-tv

Când începe Te cunosc de undeva!, sezonul 21? Ilona Brezoianu este noul membru al juriului

Cel mai nou sezon al emisiunii Te cunosc de undeva! va apărea în curând pe micile ecrane. Una dintre surprizele pregătite de producători este prezența Ilonei Brezoianu la masa juriului. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriul Te cunosc de undeva! sezonul 21
Juriul Te cunosc de undeva! sezonul 21 │ FOTO: Antena 1

Te cunosc de undeva!, emisiunea care face ca serile de sâmbătă să fie cu adevărat pline de energie, revine din 15 februarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Cel de-al 21-lea sezon vine cu o noutate: partea de actorie a fiecărei interpretări va fi analizată de una dintre cele mai iubite concurente din istoria emisiunii. După ce a câștigat ultimul sezon alături de partenerul ei, Ilona Brezoianu se alătură echipei de jurați!

"Sunt foarte încântată de această nouă provocare, îmi e dor de atmosfera de la Te cunosc de undeva! Abia aștept să văd transformările și din altă perspectivă. Cu jurizatul o să-mi fie greu pentru că știu prin ce trec concurenții, vreau să fiu alături de ei, e un proiect foarte dificil, o să-i susțin și o să le ofer un feedback constructiv. Actoria este o artă complexă, care presupune nu doar tehnică și disciplină, ci și suflet, emoție și autenticitate.

Le mulțumesc producătorilor emisiunii pentru această oportunitate și publicului pentru energia pe care o oferă show-ului. Vă aștept să ne bucurăm împreună de transformări spectaculoase și momente de neuitat!", a spus Ilona Brezoianu.

Formula completată a juriului Te cunosc de undeva! 21

Masa juriului este completată de cei trei artiști deja cunoscuți și apreciați de telespectatori: Aurelian Temișan va continua să fie cel care oferă notele pentru show-ul văzut pe scenă, Ozana Barabancea va fi cea care analizează capacitățile vocale ale concurenților, iar Mihai Petre va prelua pe lângă detaliile pe care le nota deja, și modul în care implementează echipele coregrafiile pentru fiecare piesă!

În timp ce Ilona, Mihai, Ozana și Aurelian vor juriza, alături de concurenți, pe scenă, se vor afla în permanență carismaticii prezentatori Pepe și Alina Pușcaș!

Citește în continuare

Muzică și film

Mihai Petre, Doina Teodoru, Bogdan Drăcea, Emil Rengle și Alejandro Fernandez joacă în comedia "Mentorii"

Filmul "Mentorii" își mărește distribuția. Mihai Petre, Doina Teodoru, Bogdan Drăcea, Emil Rengle și Alejandro Fernandez vor intra în pielea unor personaje efervescente despre care poți afla mai multe în articol.

Publicat

pe

Mihai Petre joacă în comedia "Mentorii"
Mihai Petre joacă în comedia "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker

Fiecare nume din distribuție a fost atent selectat, iar rolul atribuit a fost ales pentru a pune în valoare calitățile fiecăruia dintre ei. Aceștia vor apărea în ipostaze inedite care vor stârni cu siguranță râsete în sălile de cinema.

Doina Teodoru este o actriță extrem de îndrăgită, care a cucerit inimile publicului cu rolurile jucate atât în filme, cât și în teatru. A devenit și mai cunoscută datorită aparițiilor în seriale de televiziune și în urma prestațiilor din cadrul emisiunilor de divertisment. Doina Teodoru va juca rolul Cristinei, fata care îl va ajuta pe Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea în drumul lui spre redescoperire. Mihai Petre își va demonstra șarmul într-o apariție inedită și neașteptată pentru spectatori, Bogdan Drăcea va cuceri publicul cu energia și umorul său, iar Emil Rengle și Alejandro Fernandez vor avea roluri surpriză care vor condimenta cu mult umor povestea filmului. Noii anunțați se alătură celorlalte nume deja dezvăluite ca parte a distribuției: Loredana Groza, Cătălin Bordea, Dorian Popa și Radu Bucălae.

UNTOLD Universe, producătorii comediei "Mentorii", au pregătit surprize și pentru fanii festivalului de muzică de la Cluj. Astfel, în perioada 8-11 august, petrecăreții sunt așteptați la standul filmului, aflat în perimetrul UNTOLD, unde au șansa să își arate calitățile actoricești. Ei se pot înscrie astfel la casting și au șansa de a apărea în comedia care va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025.

"Mentorii" are toate elementele să devină o comedie de succes. Umor de calitate, comic de situație, personaje bine conturate și o chimie extraordinară între actori, toate combinate într-o producție care reflectă tendințele și realitățile actuale.

Ideea și scenariul filmului aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. Filmul este regizat de Adrian Tapciuc. Acestui proiect s-a alăturat, în calitate de producător asociat, labelul de stand-up comedy Headline Management Agency din care fac parte nume de succes precum Cătălin Bordea, Micutzu, Radu Bucălae, Nelu Cortea, Adrian Nicolae, Ioana State, Dan Frinculescu și Teodora Nedelcu.

Citește în continuare

Trending