Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Dakota Johnson ar putea deveni Madame Web, într-un nou film marca Sony

Sony Universe of Marvel Characters se pregătește să le prezinte fanilor prima eroină, în ipostaza lui Madame Web. Personajul apare în strânsă legătură cu bine-cunoscutul Spider-Man din benzile desenate. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Dakota Johnson la "The Late Late Show with James Corden"
Dakota Johnson la "The Late Late Show with James Corden" │ FOTO: captură YouTube / The Late Late Show with James Corden

Actrița Dakota Johnson, cunoscută mai ales din filmele "Fifty Shades Of Grey", se află în discuții pentru o a interpreta pe Madame Web. Eventuala producție ar marca prima adaptare modernă a benzilor desenate în care rolul principal este deținut de o femeie. Acest lucru nu trebuie confundat cu alte eroine din Universul Marvel ca Black Widow sau Captain Marvel, ce au beneficiat deja de filmele lor individuale.

Deși Spider-Man este un personaj Marvel, drepturi asupra acestui erou și ale altor personaje din universul Spider-Man, așa cum este și Madame Web, sunt deținute de Sony. Astfel a luat naștere Sony’s Spider-Man Universe, o "lume" de sine-stătătoare, cu propriile sale personaje (cum este, de exemplu, și Venom).

Madame Web

Madame Web │ FOTO: www.marvel.com

Încheind această paranteză și revenind la filmul despre Madame Web, acesta va fi regizat de S.J. Clarkson, cunoscută pentru serialul "Jessica Jones" și spinoff-ul "The Defenders". Scenariul va fi scris de Matt Sazama și Burk Sharpless, duo-ul din spatele filmului "Morbius", cu Jared Leto în rolul principal.

Creată în 1980 de scriitorul Denny O’Neil și artistul John Romita Jr., Madame Web este o mutantă cu incredibile capacități psihice și clarvăzătoare. În benzile desenate, Madame Web este descrisă ca o femeie în vârstă ce suferă de miastenia gravis, o boală neuromusculară cronică care a lăsat-o oarbă și paralizată. Este ținută în viață de un aparat conceput să arate ca o pânză de păianjen. Posibila distribuție a Dakotei în film poate sugera că aspectul fizic al personajului va fi schimbat.

Madame Web se dorește a fi unul dintre numeroasele spinoff-uri Spider-Man în curs de dezvoltare. Sony vrea să dea naștere propriei sale serii de filme, una care este implementată în acest moment de personaje ca Venom, Morbius sau Kraven. Nu este (cel puțin, nu acum) legată de Universul Cinematic Marvel, în care Tom Holland joacă rolul popularului Spider-Man. El a apărut recent în "Spider-Man: No Way Home", un succes la box-office, cu încasări de 1,74 miliarde de dolari la nivel global.

Trending