Pe numele său real Alexe Marius Andrei, artistul a fost descris de Mihai Bobonete drept "un campion". Am aflat şi că lansarea de NFT-uri Subcarpaţi s-a nimerit fix pe 14 februarie, ziua de naştere a lui MC Bean. E vorba despre 10.000 de NFT-uri unice cu măşti Subcarpaţi reprezentate digital şi vândute la aproximativ 150 de dolari bucata. Mihai Bobonete a primit unul dintre primele NFT-uri cadou.
Cei doi au spart gheaţa vorbind despre folclor, dar şi despre momentul când erau vecini, undeva aproape de Baba Novac, în Bucureşti. Mihai Bobonete avea şansa de a auzi cele mai noi beat-uri Şuie Paparude sau Subcarpaţi, locuind faţă în faţă cu blocul lui Bean. Am aflat şi că invitatul nu e fan vin, după o beţie din copilărie, dar preferă oricând tăria, mai ales pe cea din popor, o palincă bună.
S-a vorbit despre "Festival", producţie aflată pe Netflix, o colecţie de concerte Golan, Viţa de Vie şi Subcarpaţi, care a ţinut loc de Electric Castle în pandemie. Bean a pus succesul trupei pe seama colegilor de trupă, povestind ce aduce special în ecuaţie fiecare coleg. Bobonete a avut şi un laitmotiv al colegului Dodo al lui MC Bean, care se ocupă cu voice over pentru audiobook-uri.
Una dintre enigmele legate de solistul Şuie Paparude şi Subcarpaţi este provenienţa numelui său de scenă. Se pare că artistul era foarte glumeţ când era mic şi îl imită foarte bine pe Mr. Bean, de aici şi porecla întâi şi apoi numele de scenă. Am rămas surprins să aflu că şi acest muzician a fost sportiv, făcând parte din lotul naţional de polo. Spun "surprins", deoarece am aflat şi de la un podcast cu Teo Vio şi Costel cu Macanache invitat că el a făcut gimnastică, cu exerciţii chiar demne de olimpiadă.
S-a mai vorbit la podcast despre activităţile din lockdown, ce influenţe arhitecturale are casa lui Bean, dar şi reacţia românilor când au auzit melodia Subcarpaţi cu Surorile Osoianu de 1 decembrie la Londra. Bobonete era acolo pentru un show, deschis de acea melodie, care a adus lacrimi în ochii celor prezenţi, stricând puţin atmosfera comică. Încă un podcast savuros marca Mihai Bobonete.