Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Royksopp revine după câţiva ani de pauză cu piesa "Nothing But Ashes"

Royksopp, una dintre trupele nordice cu cel mai tulburător sound şi foarte greu de încadrat într-un gen anume a început să aprindă imaginaţia fanilor cu teaserele de la finalul lui 2021. Ni s-a promis ceva special pe 1 ianuarie 2022 la ora 19:00 şi fix asta am primit. O nouă piesă numită "(Nothing But) Ashes..." a sosit pe canalul YouTube al duo-ului şi se poate asculta în articol.

Publicat

pe

Videoclip Royksopp Nothing But Ashes
Videoclip Royksopp Nothing But Ashes │ FOTO: Royksopp

La drept vorbind cele două 2 minute sunt prea puţin după 8 ani de la ultimul LP al grupului, dar videoclipul cel misterios şi crâmpeiul de piesă nu sunt singurele lansări Royksopp. Dacă intraţi pe site-ul oficial al nordicilor veţi vedea un soi de mic joc web, care prin rotirea unui simbol şi apăsarea tastei "R" porneşte o serie de piese noi, sau mai bine zis bucăţi de piese.

În clipul  "Nothing But Ashes" apare unul dintre artiştii din trupă, cu celebra sa cască robotică, aprinzând un semnal luminos şi dezgropând un "artefact" din pământ. Asta în vreme ce o lumină misterioasă survolează zona, ca un OZN chemat în ajutor de robot. Pe fundal se aude un pian blând şi un val de sintetizatoare care îţi induce senzaţia de scufundare.

Torbjorn Brundtland şi Svein Berg compun Royksopp, iar duo-ul a lansat ultimul album în 2014, "The Inevitable End" fiind numele său. Pe atunci artiştii declarau că acesta este ultimul album complet al formaţiei, care avea să se mulţumească doar cu single-uri ulterior. În 2019 ei anunţau o serie de materiale B-Side şi track-uri nemaiauzite până atunci integrate pe compilaţia "Lost Tapes". Piesele au sosit ca single-uri pe Spotify şi YouTube, iar fanii s-au bucurat şi de casete fizice ca pe vremuri lansate cu 10 dintre cele 15 track-uri noi apărând în diferite magazine în 2021.

Royksopp a dat semne de revenire pe 26 decembrie, când şi-a lansat contul oficial de Instagram, la pachet cu teasere. Toate duc spre acest site al trupei, unde tronează o rună 3D şi un puzzle ce îţi dezvăluie piese noi.

Royksopp este un duo norvegian din oraşul Tromso, înfiinţat în 1998. Numele trupei înseamnă în traducere o specie de ciuperci numită local "bile de puf", doar că o literă este diferită. Grupul are la activ două nominalizări Grammy şi debuturi consecutive pe locul întâi în Norvegia pentru albumele sale.

Trending