Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

S-a lansat HEMI Music Awards 2022, programul dedicat artiștilor care își doresc o carieră internațională

Până pe 23 ianuarie 2022, muzicienii care vor să-și dezvolte o carieră peste hotare se pot înscrie la HEMI Music Awards - un program de talente susținut de Uniunea Europeană. În prima etapă a programului vor fi selectați 27 de artiști din Europa Centrală și de Est care vor participa la o serie de training-uri și sesiuni de networking.

Publicat

pe

HEMI Music Awards 2022
HEMI Music Awards 2022

HEMI Music Awards (HMA) este un program de talente pentru artiștii care sunt pregătiți să-și construiască o carieră internațională, care își doresc să pătrundă în teritorii noi și să ajungă la un public mai mare. HMA este organizat de Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI), o inițiativă europeană ce își propune să susțină artiști și profesioniști ai industriei muzicale din Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia și Slovenia.

În prima etapă a programului vor fi selectați 27 de artiști din Europa Centrală și de Est care vor participa la o serie de training-uri și sesiuni de networking cu profesioniști din industria muzicală. În a doua etapă vor trece mai departe 9 artiști, care vor beneficia de servicii de consultanță personalizată din partea experților internaționali, promovare în mai multe teritorii și oportunitatea de a participa la o serie de festivaluri din Europa printre care:

ATHENS MUSIC WEEK (Grecia) | BUSH (Ungaria) | EXIT FESTIVAL (Serbia)| MASTERING THE MUSIC BUSINESS (Romania)| MENT LJUBLJANA (Slovenia) | PIN MUSIC CONFERENCE (Macedonia) | RECONNECT (Cehia) | TAK BRZM MIASTO (Plonia)| TALLINN MUSIC WEEK (Estonia) | WIANKI FESTIVAL (Polonia)

HEMI Music Awards Open Call 2022

[youtube https://youtu.be/w4MVm7kKYXoconcurs mu

Procesul de selecție va fi efectuat de un juriu de specialitate internațional, alcătuit din 27 de membri, care include organizatori de festivaluri, promoteri, manageri de birouri de export, manageri de cluburi și săli de spectacole și jurnaliști muzicali, iar toți aplicanții vor beneficia de susținerea a 18 parteneri media din cele 9 țări HEMI. Juriul din România este format din: Anca Lupeș (Fondator Mastering the Music Busines și Președinte RAW Music), Bogdan Șerban (realizator Radio Guerrilla) și Alin Vaida (Fondator Jazz in the Park).

Cei care doresc să participe în program trebuie să fie artiști solo sau trupe, cu vârste de peste 18 ani și să trăiască în una dintre țările HEMI (Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia și Slovenia). Termenul limită pentru înscrieri este 23 ianuarie 2020, ora 23:59 (CET). Competiția este deschisă oricărui gen muzical, iar înscrierea este gratuită în baza completării unui formular pe care îl găsiți, alături de toate detaliile referitoare la HMA, aici: https://bit.ly/3IR1Yxc.

Despre HEMI

Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) este o inițiativă a 10 organizații de muzică din Europa Centrală și de Sud-Est, co-finanțată de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene pe o durată de 4 ani (2020-2023). Dezvoltat ca un grup, parteneriatul include organizații publice și private, asociații, organizatori de festivaluri și de conferințe, birouri de export și o școală despre industria muzicală.

Comentează

Trending