După săptămâni întregi, investigația detectivilor de la Masked Singer a ajuns la final cu patru demascări memorabile. Mai mult, INNA, Mihaela Rădulescu, Alex Bogdan și Horia Brenciu au fost ajutați și de Mugur Mihăescu, câștigătorul primului sezon al emisiunii. Corbul a revenit, de data aceasta, la masa detectivilor, nu pe scenă.
Marele câștigător al celui de-al doilea sezon Masked Singer a fost Muma Pădurii, cel mai controversat și enigmatic personaj. Andreea Marin s-a aflat în spatele măștii!
Andreea Marin a demonstrat încă o dată că merită titulatura de "Zână a Surprizelor". Niciunui detectiv nu i-a trecut prin minte că ea ar putea-o portretiza pe fioroasa Mumă a Pădurii. De-a lungul edițiilor, cei patru s-au gândit la nume care mai de care mai neașteptate, la femei și bărbați cunoscuți, pentru că nici până în finală, detectivii nu și-au putut da seama dacă sub mască se află o femeie sau un bărbat.
"Producătorii se gândeau la un personaj pozitiv. Însă eu mi-am ales un personaj negativ și am făcut bine pentru că e foarte interesant să faci un personaj negativ să devină simpatic.
M-am păcălit chiar și pe mine pentru că îmi ascultam vocea în melodii și nu mă recunoșteam nici eu", a declarat Andreea.
Fosta prezentatoare a menționat că nu a spus nimănui că participă la Masked Singer. Nici fiica sa, Violeta, nici partenerul de viață nu au știut că va apărea în fața telespectatorilor în costumul de Muma Pădurii.
Clasamentul Masked Singer 2021:
- Locul 1 - Muma Pădurii - Andreea Marin
- Locul 2 - Fluturele - Nadine
- Locul 3 - Albina - Theo Rose
- Locul 4 - Șaorma - Cabral
Cele mai notabile momente ale finalei Masked Singer 2021:
Cele patru măști au dat startul finalei cu piesa "Let's Get It Started", pe care au cântat-o împreună. Apoi, fiecare personaj a revenit pe scenă cu un moment individual. Fluturele a cântat "Love Me Again" (John Newman), Șaorma a adus energia cu melodia "Moves Like Jagger". Muma Pădurii a surprins cu "Manele" (Spike), iar Albina a ales să interpreteze piesa "Just Dance" (Lady Gaga). După aceasta rundă, Șaorma și Albina s-au clasat pe ultimele locuri, cu cele mai puține voturi.
Cele două personaje s-au demascat, Cabral Ibacka și Theo Rose fiind vedetele care se ascundeau în costume. Ambii au fost ghiciți de INNA și Mihaela Rădulescu.
A urmat a doua parte a emisiunii, duelul dintre Fluture și Muma Pădurii. Prima mască a impresionat cu piesa "Skyfall", în timp ce Muma Pădurii ne-a făcut să dansăm pe "Trandafir de la Moldova". Alegerea muzicală i-a purtat noroc Mumei, reușind să obțină primul loc în competiție. Muma Pădurii s-a demascat și a dezvăluit-o pe Andreea Marin.
În ceea ce privește Fluturele, acesta a fost portretizat de cântăreața Nadine. Tot INNA și Mihaela Rădulescu au avut dreptate în legătura cu adevărata identitate a personajului.