Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Finala sezonului 11 iUmor are un câştigător cu un număr de standup memorabil

Pe 26 decembrie 2021, în a doua zi de Crăciun Antena 1 a transmis finala sezonului 11 al emisiunii iUmor. 12 concurenţi s-au luptat pentru marele premiu de 20.000 de euro şi am avut numere de standup, one linere, evident şi magie, dar şi un concurent care şi-a transmis numărul prin live stream. Pentru a ajunge la votul publicului, concurenţii au avut nevoie întâi de 3 like-uri de la juriu, iar aici au apărut câteva surprize.

Publicat

pe

Finala sezonul 11 iUmor 2021 Antena 1
Finala sezonul 11 iUmor 2021 Antena 1 │ FOTO: Antena 1

Show-ul a început cu Petre Roman, ocazie cu care am aflat că nu îl cheamă de fapt aşa ci Petru Roman, dar e mai amuzant să fie omonim cu politicianul. Numărul său a fost pe bază de asemănări între celebrităţi şi politicieni, cu accent pe câini.

A urmat Virgil Ciulin, care a făcut glume despre mersul la frizer şi apropierea fizică prea mare între frizer şi client, plus expresiile care sună inevitabil senzual. Virgil a avut glume despre zgârcenie, despre modul de operare al cerşetorilor şi inevitabil s-a ajuns şi la sex. De fapt o treime din număr a fost despre... gusturi. De altfel Cheloo nu a apreciat numărul, nu neapărat că ar fi rău, ci pentru că a fost sub cel din audiţii. Până la urmă la presiunea lui Mihai Bendeac şi a Deliei, rapperul şi-a schimbat votul, în ideea că doar dacă toţi concurenţii sunt mai slabi decât Virgil, alegerea a fost corectă.

Zamfir Silaghi ne-a servit one linere deştepte, dar pe final a părut să piardă din ritm şi din atenţia juraţilor. Câteva dintre jocurile de cuvinte au părut forţate şi am auzit glume despre Adrian Minune, fotbalişti şi "cele 3 puncte", dar şi despre Fetească Neagră, prin prisma rasismului şi sexismului.

Claudiu Medeş a fost primul concurent după multă vreme care a dus roast-ul prea departe. A făcut asta pe ritm de rap, lucru care l-a debusolat pe Cheloo. Delia s-a simţit lezată de glumele cu menopauza, cu mâncatul de mese copioase şi reclame la pastile. Roaster-ul abordat şi nume mari precum Ţiriac, Petre Roman, Ştefan Bănică, Mihaela Tatu, Selly, dar şi autori de roast-uri celebre din ultimele sezoane iUmor. Cheloo şi-a cedat votul colegilor, dar aceştia au început să se certe sfârşind prin momentul când Cheloo şi-a luat votul înapoi şi a dat fix dislike-ul aşteptat.

Unul dintre favoriţii după numărul din audiţii, Tudor Costina a fost copleşit de emoţii la numărul său de standup. A abordat dependenţa de jocuri de noroc, drumurile lungi prin ţară, amenzi şi cel mai bun moment a fost imitaţia a tot ceea ce se aude la radio în ziua de azi. Tudor Costina a compus şi o piesă ironică inspirată de Carla's Dreams, care s-a terminat tragic, iar gluma nu a fost livrata prea bine pe final.

Kiara Anca Firan a venit tot cu standup, cu multă încredere în ea şi cu acelaşi flirt direcţionat mai mult spre Cheloo decât spre Mihai. S-a glumit despre relaţii, blind date-uri, ficatul verde al lui Cheloo, iar momentul genial a fost parodierea englezei britanice a lui Mihai Bendeac. Asta în contextul participării eventuale la Asia Express.

Teodor Stroe, câştigătorul semifinalei a venit pe scenă cu un număr de magie cu cărţi, dar unul lungit excesiv, în vreme ce Valentin Andrieş, un curajos concurent cu probleme de vedere a făcut auto ironie, dar şi over acting, înflorind cu mult entuziasm poveşti.

Stevo Joslin a fost nevoit să intre prin apel video pentru a îşi pune numărul în scenă şi a povesti de faţă cu mama sa cele mai jenante momente din copilărie, dar şi din relaţia cu soţia. Mimica expresivă şi modul în care povestea cu poftă i-au adus 3 like-uri, mai ales la partea cu toxiinfecţia alimentară.

Octavian Man a venit cu o faţă angelică şi a reuşit să o enerveze pe Delia, după o doză uriaşă de sexism în glumele sale direcţionate spre asistente TV şi alte vedete de sex feminin de la noi. A fost nevoie ca Mihai şi Cheloo să o calmeze şi concurentul a fost singurul cu 3 dislike-uri.

Dezamăgirea serii a fost Mădălin Ghioc, care spre deosebire de primele prestaţii, inclusiv cea din sezonul precedent a ales un număr neinspirat cu păpuşi din ciorapi. Cheloo a fost în mod special dezamăgit.

Cine a câştigat iUmor Sezonul 11?

Stevo Joslin, Kiara Firan, Zamfir Silaghi, Virgil Ciulin au intrat la votul publicului, iar după votarea prin SMS Virgil Ciulin a fost ales câştigător. El are deja o carieră în standup şi din ce a declarat nu am auzit nici 5% din materialul său total. Finala a mai inclus şi momente amuzante cu Sorin Pârcălab, care a avut un număr amplu şi poate prea detaliat despre simptomele intestinale şi stomacale ale unei beţii crunte.

Juraţii au confirmat şi că sezonul 12 se va filma în primăvară.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Puya despre o concurentă de la X Factor 2025: "Nu m-am așteptat să cânți rap [...]. Ne-ai dat o lecție"

Sharon Varga a urcat pe scena X Factor în cea de-a doua rundă de audiții. Concurenta de 16 ani i-a impresionat pe jurați cu povestea de viață, dar și cu o interpretare a piesei "Povești de familie".

Publicat

pe

Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025
Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

La doar 16 ani, Sharon este un copil a trăit cât pentru o viaţă întreagă. Strada i-a fost casă de cele mai multe ori, iar muzica un colac de salvare atunci când avea mai multă nevoie. "De mică am fost crescută între băieți, mai mult pe străzi. Viaţa de cartier e o viaţă pe care nu oricine e în stare să o suporte!", a declarat concurenta.

"Mama ne-a crescut singură, s-a sacrificat foarte mult, ne-a fost și mamă și tată. Şi acum are două joburi, ca să ne poată întreține. Am avut multe perioade grele, de multe ori nu aveam bani să plătim facturile, stăteam fără căldură. De multe ori mâncam pâine și zahăr, dar pentru mine n-a contat, eram cu mama și cu frații mei. Mama e eroina mea! Uneori mă simt vinovată că încă nu am reușit să fac ceva ca să pot să am eu grijă de ea! Singurul meu scop e să o fac pe mama mândră, să ajung undeva cu muzica și să pot să îi spun <<gata, mama, de astăzi nu mai muncești!>>" a mai dezvăluit Sharon.

Pe scena de la X Factor, Sharon a interpretat "Povești de familie", o piesă despre care a spus că o reprezintă: "așa e viaţa mea, am văzut multe lucruri pe care alţi copii, la vârsta de 16 ani, nu le văd!"

"Foarte frumos! Mi-a plăcut foarte mult cum ai cântat! Nu a fost nicio secundă în care să mă gândesc că ieși de pe ritm. La un moment dat nici nu mai aveai ritm, dar tot ai rămas pe tempo. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea, mi-a plăcut cum ai cântat, m-ai băgat în film. Nu m-am așteptat să cânți rap, sincer să fiu, dar tocmai asta este interesant. Nu e bine să avem prejudecăți aici. Ne-ai dat o lecție", a spus Puya.

Marius Moga a fost în asentiment:

"Și eu mă așteptam să fie altceva. După aia ți-am văzut patosul. Cel mai important factor la rap e să fie true, să sune true. Dacă nu, nu e rap, e doar show off de rime și cadențe."

Sharon Varga a primit 4 DA de la jurați și merge mai departe în etapa următoare.

VIDEO: Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Urmărește concurenții din cel de-al doilea episod X Factor 2025

Pe 2 februarie a avut loc cea de-a două rundă de audiții de la X Factor 2025. Noi voci senzaţionale și noi povești incredibile au răsunat pe scenă, devenind inspiraţie pentru cei de acasă.

Publicat

pe

Juriul X Factor la filmările noului sezon
Juriul X Factor la filmările noului sezon │ FOTO: Antena 1

Noul sezon X Factor a adus în casele românilor un al doilea episod plin de muzică și interpretări memorabile. Vocile speciale ale concurenților, dar și poveștile lor de viață i-au cucerit și emoționat, deopotrivă, pe jurați și pe telespectatori. Află ce piese au ales să cânte și cine merge mai departe în competiție.

Concurenții din cea de-a doua rundă de audiții X Factor 2025

Francesca Bumb - 4 DA

Francesca are 17 ani și vine din Cluj-Napoca. Studiază canto și pian la liceul de muzică din oraș. În audițiile de la X Factor, concurenta a interpretat piesa "I See Red".

"Mi-aș dori tare mult să fii în echipa mea! Ești una din cele mai bune voci, dacă nu cea mai bună voce pe care am auzit-o până acum la X Factor. Ești excepțională! Bravo!", a spus Ștefan Bănică.

Marius Moga a adăugat:

"Ai ureche muzicală bună! Ai o voce puternică, cred că trebuie să îți găsești un mic truc să îți asumi piesele pe care le cânți. Emoția personală nu a fost neapărat prezentă."

Elizabeth Cicio - 4 DA

A cântat într-un cor la biserică timp de patru ani. A vrut să se afirme, așa că a renunțat la acel mediu mai conservator. La 18 ani a mers într-un pub de karaoke, iar acea experiență i-a deschis orizonturile muzicale. Elizabeth i-a cucerit pe jurați cu piesa "Boomerang".

"Mi-a plăcut tot vibe-ul asta jungle, sălbatic. Să nu te cringe-uiești niciodată când încerci chestii noi. Așa te diferențiezi de restul", a fost de părere Delia.

Marius Moga a apreciat interpretarea jucăușă a concurentei:

"Muzica pare serioasă doar când ți se predă. Tehnic vorbind, mi-a plăcut mult intervenția de păsări tropicale din Uruguay."

Florin Ciobanu - 4 DA

După opinia lui Florin, iubirea și muzica sunt cele două lucruri date de Dumnezeu pentru a face viața mai frumoasă. Este o fire romantică, compune melodii și vede frumosul din lucrurile mărunte. Pe lângă muzică, tânărul este pasionat și de științele exacte, mărturisindu-le juraților că își dorește să urmeze cursurile Universității Politehnica. Concurentul a livrat o interpretare specială a piesei "Rocket Man".

"Ai umplut scena prin prezența ta, prin energie. Ai avut energie, forță în voce. Ai avut carismă, lucru pe care îl așteptam de mult", a precizat Ștefan.

Puya a declarat:

"Eu am observat că ai crezut versurile pe care le-ai cântat. Se vede că erai în melodie, știai despre ce cânți."

Three Voicez - NU

Membrii trupei s-au cunoscut online. Au interpretat un mash-up: "Mr. Originality", "Uptown Funk", "Mona", "Zig-Zagga" sau "Se mărită Mona". Jurații nu au gustat audiția tinerilor.

"Se vrea un pic de parodie aici?", a spus Delia.

Marius a adăugat:

"Mie mi s-a părut un ghiveci. Ați vrut să dovediți prea multe."

Sharon Varga - 4 DA

La doar 16 ani, Sharon este un copil a trăit cât pentru o viaţă întreagă. Strada i-a fost casă de cele mai multe ori, iar muzica un colac de salvare atunci când avea mai multă nevoie. "De mică am fost crescută între băieți, mai mult pe străzi. Viaţa de cartier e o viaţă pe care nu oricine e în stare să o suporte!", a declarat concurenta.

Sharon a fost înscrisă la X Factor de mama ei, iar scopul tinerei este să o facă mândră. Pe scena emisiunii, concurenta a interpretat "Povești de familie"

"Foarte frumos! Mi-a plăcut foarte mult cum ai cântat! Nu a fost nicio secundă în care să mă gândesc că ieși de pe ritm. La un moment dat nici nu mai aveai ritm, dar tot ai rămas pe tempo. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea, mi-a plăcut cum ai cântat, m-ai băgat în film. Nu m-am așteptat să cânți rap, sincer să fiu, dar tocmai asta este interesant. Nu e bine să avem prejudecăți aici. Ne-ai dat o lecție", a spus Puya.

Emanuel Mirea - 4 DA

Emanuel a făcut furori cu trupa Stigma, în anii 2000, apoi a continuat seria succeselor muzicale cu propria formaţie, Emanuel Mirea Band. În plină perioadă de glorie, a decis să ia totul de la zero, într-o ţară străină, lăsând muzica deoparte. La 47 de ani, Emanuel şi-a învins emoţiile şi a venit în faţa juraţilor X Factor dornic să demonstreze că locul lui este pe scenă. Concurentul a interpretat la voce și pian piesa "Kiss From a Rose".

"Emanuel, timbrul tău e valabil ca și atunci. Ajută și faptul că ai studiat muzica, nu doar a fost o pasiune din facultate. Dacă ai venit aici, cumva în mintea mea, se pune întrebarea dacă mai ai ceva ce crezi că nu ai arătat lumii și merită să mai fim atenți o dată", a spus Marius Moga.

Chinapak Pascuta - 4 DA

Vine din Baia Mare, dar este originară din Thailanda. Este căsătorită cu un român și împreună au o fetiță. Concurenta a mărturisit că i-a fost dificil să se plece de acasă, dar s-a îndrăgostit de România. În audițiile de la X Factor, a cântat piesa "De la Dela".

"Vocea ta sună minunat! Ești foarte bună! Vocea este uimitoare!", a spus Delia.

Puya a adăugat:

"Mă bucur foarte mult că ai cântat în română. A fost foarte bine!"

Aurel Mihai Sabou - NU

Are 25 ani, este barman și frizer. A luat lecții de canto în particular și își dorește să aibă o profesie în domeniul artistic. Aurel a interpretat piesa "Doi Feciori".

"Asta cu <<Doi feciori, doi bujori>>, nu mă așteptam. Nu mai pot. M-ai ucis", a glumit Ștefan.

Marius Moga a conchis:

"Nu a fost pe note, nu a fost pe ritm".

Maia Fluture - 4 DA

Maia are 15 ani și este din Galați. Visul ei este să fie artistă, să cânte și să împărtășească cu un public cât mai mare pasiunea pentru muzică. Concurenta a interpretat "Hit The Road Jack" și i-a cucerit pe jurați.

"A cântat și cu fața, și cu ochii și cu mâinile. A cântat cu tot corpul", a spus Puya.

Bănică a adăugat:

"Ești prima concurenta care vine cu improvizație. A fost foarte bine!"

Iosif Wagner - NU

Este din Oradea, are 31 de ani și este pasionat de muzică, dar mai ales de Elvis Presley. A dovedit acest lucru și pe scena de la X Factor, unde a interpretat "Return to Sender".

"Nu ai dus lucrurile până la capăt, ai fost extrem de emoționat", a fost părerea lui Ștefan.

Bianca Dîrnea - 3 DA

Muzica a acompaniat-o în multe momente din viață, fericite și mai puțin fericite. Este originară din Brăila, dar a locuit cu părinții mai mulți ani în Italia. Concurenta a emoționat audiența cu piesa "La Notte".

"Ai sensibilitate în voce și transmiți asta", a spus Delia.

Marius Moga a declarat:

"Cânți muzică pe un fond emotiv și nu e susținut de tehnică. Mai ai de lucru."

Robert Pascari - 3 DA

Pasiunea pentru muzică a început la 13 ani când a descoperit niște discuri cu Julio Iglesias. Este autodidact, învățată constant, se întâlnește cu alți muzicieni în timpul liber și improvizează. Are 36 de ani și lucrează în Londra. Cu un look de rock star din anii '80, Robert a interpretat "You're My Heart, You're My Soul".

"Mi se pare ca ești un personaj fantastic", a spus Delia.

Puya a menționat:

"Ne-ai surprins într-un mod foarte plăcut. S-a văzut că îți place."

Taking Back August - 4 DA

Taking Back August este o trupă de modern metalcore cu influențe djent originară din București, care și-a început activitatea în 2020.Cu un EP la activ și un album lansat în 2024, trupa a urcat pe podium la concursul Posada Rock și, mai apoi, a cântat la festivalurile Rockstadt Extreme Fest și Metalgates. Formația a împărțit scena cu Lord Of The Lost, Malevolence și autohtonele White Walls, Implant Pentru Refuz, Coma sau E.M.I.L.

Trupa i-a cucerit pe jurați X Factor, aceștia aplaudându-i în picioare.

"Bine de tot! A fost zid! Da, așa mă bucur că-s la X Factor!", a declarat entuziasmat Ștefan Bănică.

Delia a fost în asentiment:

"Forță mondială! Rachetă!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

O concurentă virală pe TikTok vine la X Factor să discute cu Delia

X Factor, ediția 2025, continuă duminică la Antena 1. Printre concurenții veniți la audiții în episodul de pe 2 februarie se va număra și o tânără extrem de apreciată pe TikTik, ce i-a atras atenția în online chiar și juratei Delia.

Publicat

pe

Delia în juriul emisiunii X Factor 2025
Delia în juriul emisiunii X Factor 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Noi concurenți vin la X Factor pentru a demonstra că merită un loc în echipele celor patru antrenori - Delia, Puya, Ștefan Bănică și Marius Moga. După o primă ediție difuzată pe 26 ianuarie, show-ul continuă duminică, 2 februarie, de la ora 20:00.

Concurenta X Factor virală pe TikTok: "Ca să nu fiu disperată, am zis că mai bine vin la X Factor să vorbim"

Printre concurenții care vor capta atenția juraților se va număra și tânără virală pe TikTok. Ajunsă pe scenă, concurenta a povestit că a venit special pentru a continua o discuţie cu Delia începută pe platforma de socializare. Totul a început de la numele contului sub care activează concurenta X Factor pe TikTok.

"Mi-ai dat un comentariu, mi l-ai dat şi pe al doilea. Ca să nu fiu disperată, am zis că mai bine vin la X Factor ca să vorbim!", dezvăluie amuzată Elizabeth, care a stârnit hohote de râs în platoul X Factor atunci când şi-a dezvăluit identitatea de pe TikTok.

Născută în Australia, dintr-o mamă sud-americancă şi un tată originar din Oaş, Elizabeth trăieşti acum în Timişoara şi speră ca prin intermediul X Factor să îşi îndeplinească visul, acela de a face o carieră în muzică. Ce piesă a ales Elizabeth încât l-a determinat pe juratul Puya să exclame "That’s the sound of the police!" veți putea afla urmărind ediția de duminică a noului X Factor.

Ce concurenți au venit în prima rundă de audiții la X Factor 2025

Voci senzaţionale și povești incredibile de viaţă s-au auzit în prima seară a show-ul jurizat de Marius Moga, Delia, Puya și Ştefan Bănică. Lista completă a concurenților din primul episod este disponibilă mai jos. Le puteți urmări momentele de pe scena X Factor în articolul nostru de pe InfoMusic

  • Alessia Anghel
  • Diana Stănciuleasa
  • Alexandra Tufănescu
  • Dionis Șterban
  • Trupa Guantanamo
  • Andrei Singureanu
  • Teodora și Lavinia Florescu
  • Sebastian Moroșan
  • Alina Radu
  • Andra Ciocîrlan
  • Victor Rohas Band
  • Răzvan Pripoaie
  • Trupa 4Strofa
  • Radu Dolean
Citește în continuare

Trending