Discuţia a început pe tema desenelor animate şi Antonia a vorbit despre copilăria sa din SUA, cu "Ren and Stimpy" pe micul ecran. S-a vorbit inevitabil şi despre banii produşi de Antonia în comparaţie cu cei produşi de Alex Velea. Artista a subliniat că ea produce mai mult pe partea de influencing, în vreme ce partenerul său produce mai mult din muzică. Am aflat din podcast că Antonia a cochetat cu modelling-ul şi fenomenul pageant încă din copilărie, de la 9 ani.
DJ Gojira a insistat mult şi pe titlul de "cea mai frumoasă femeie din România", adjudecat de Antonia în presă câţiva ani la rând. Artista a subliniat totuşi că ar fi preferat să audă mai multe despre coregrafiile sale, despre talentul muzical şi show-urile extravagante puse în scenă. S-a încercat şi un ASMR în timpul podcast-ului, ca un mic tribut pentru cântatul şoptit al Antoniei din piesă "Marabou".
Ce a fost interesant e că gazda şi invitatul au vorbit mai mult despre muzica din afară, decât despre cea de la noi. E vorba despre hipersexualizarea din rap şi R&B, cu exemple precum Chris Brown, Trey Songz, Saweetie, Megan Thee Stallion. Lucrurile au devenit serioase atunci când s-a intrat în zona de responsabilitate a artistului faţă de publicul său. A fost invocat cazul lui DaBaby, dar şi tragedia de la concertul lui Travis Scott, dar fără prea multe detalii.
Spre final când Antonia s-a relaxat, DJ Gojira a "dat din casă", dezvăluind ca şi "cumnata" şi Alex Velea sunt foarte amuzanţi şi buni la roast-uri şi glume. În acelaşi timp poate fi sensibilă şi foarte plină de candoare când vine vorba despre familia sa.
În 2021 Antonia a lansat piesele "Amor" şi "Benny Hana", dar şi "I Think I Love Him", iar artista a interpretat imnul SAGA Festival "Take Me Somewhere", alături de DJ-ul olandez Avalan.