Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

ABBA a lansat colindul "Little Things", cu un clip de sărbători şi unul al fanilor în care apare oraşul Braşov

Printre marile reveniri din 2021 se numără cea a trupei ABBA, care ne-a oferit un album nou şi acum şi o premieră: prima sa piesă de Crăciun. În ciuda unei cariere îndelungate şi plină de realizări, ABBA nu a mai abordat acest segment al colindelor. O face acum odată cu lansarea piesei "Little Things", cu un videoclip care îţi va încălzi sufletul. Apare şi unul secundar realizat de fani în care apare oraşul Braşov.

Publicat

pe

Videoclip ABBA Little Things Brasov 2021
Videoclip ABBA Little Things Brasov 2021 │ FOTO: ABBA

Suntem în sezonul pieselor de Crăciun şi după ce Ed Sheeran şi Elton John au lansat piesa "Merry Christmas", acum ascultăm "Little Things" de la ABBA. Este o piesă blândă şi plină de emoţie şi căldură, animată de voci blajine, pian şi instrumentele clasice ale colindelor. În videoclip apar copii care încearcă să imite dansuri clasice ABBA şi se costumează precum artiştii suedezi. Îi vedem şi pe membrii trupei nordice realizând motion capture pentru a apărea în concertele virtuale pe care ni le-au pregătit pentru următorul an sub numele de "Voyage". Spre final cei mici pun în scenă un concert digitalizat aidoma celor ABBA care urmează.

Există şi o a doua versiune a clipului (neoficială, fan made), una în care apar mari târguri de Crăciun din toată lumea, iar la final se vede inclusiv cel din Braşov, cu un carusel în Piaţa Sfatului şi un brad iluminat în auriu şi roşu. Îl puteţi admira mai jos:

"Little Things" este un single de pe noul album ABBA, "Voyage", primul după 40 de ani pentru grupul suedez. Toate veniturile şi încasările generate de acest single vor fi donate spre UNICEF, mai precis fondul Global Child Protection. Acesta are rolul de a eradica sărăcia şi a împuternici femeile şi copiii. Ideea a fost promovată decenii de-a rândul prin piesa ABBA "Chiquitita", iar acum devine un proiect mai amplu, odată cu colaborarea cu UNICEF.

Formaţia compusă din Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Anderson şi Anni-Frid Lyngstad a lansat noul său album la început de luna noiembrie 2021. Acum plănuieşte o serie de concerte "ABBA Voyage", care vor debuta în vara lui 2022 la Londra. LP-ul proaspăt lansat, "Voyage" a ajuns pe locul întâi în 18 ţări, inclusiv în Marea Britanie, unde formaţia e foarte apreciată. Grupul a fost activ între 1972 şi 1982 şi a fost despărţit până în 2016.

Clipul oficial ABBA "Little Things":

Comentează

Trending