Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Snoop Dogg a făcut senzaţie la podcastul lui Joe Rogan, cu piese noi şi lecţii de viaţă

Cel mai popular podcast din lume, The Joe Rogan Experience a avut un invitat special în episodul de pe 12 noiembrie 2021: Snoop Dogg. The Doggfather a venit în bunkerul lui Joe din Texas pentru a îşi promova noul album, care va sosi pe 19 noiembrie. Ce s-a discutat în vreme ce se fumau cantităţi industriale de marijuana aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Snoop Dogg la podcastul lui Joe Rogan 2021
Snoop Dogg la podcastul lui Joe Rogan 2021 │ FOTO: The Joe Rogan Experience

Snoop Dogg este o legendă vie din lumea hip-hop şi aşa cum chiar Joe Rogan constata e incredibil faptul că acest gen muzical datează de doar 40 de ani. În vârstă de 50 de ani Snoop a început podcastul foarte sfătos şi parental, dar şi şugubăţ, aducându-şi propriul microfon cu efecte speciale pe voce, boombox şi laptop. Am aflat că rapperul e acum "doar despre iubire" şi că întreaga poveste cu East Coast versus West Coast a fost o rivalitate cultivată de media în anii '90 şi nu era reală.

Artistul a subliniat că dacă ar fi existat social media în anii '90, Tupac şi Biggie ar mai fi fost în viaţă, deoarece rivalităţile din rap nu ar fi fost aşa aprinse pentru că toată lumea cunoştea pe toată lumea. O simplă fotografie cu "rivali" la un grătar ar fi oprit multe atacuri drive by. Cam jumătate din podcast a fost despre fitness, MMA şi admiraţia lui Joe şi Snoop pentru Wiz Khalifa şi talentul său de boxer, plus schimbarea fizică a lui Busta Rhymes, care a slăbit mult. Şi The Doggfather e bunicel la sparring, conform unui video arătat de Jamie, secundul lui Rogan.

Am avut parte şi de muzică live, ceva ce se întâmplă foarte rar la podcastul lui Rogan, iar comentatorul UFC a declarat că este mare fanboy al lui Snoop. A rememorat de altfel şi momentele din tinereţe când asculta hip-hop gangsta şi versuri pe care încă le mai ştie. S-a vorbit despre Logan Paul versus Mike Tyson şi puterea pe care Mike încă o mai are chiar la 55 de ani. Snoop a dat şi o informaţie de insider şi anume că la ultima sa luptă, cea din acest an, Iron Mike fumase marijuana pentru a se relaxa.

În ciuda faptului că discuţiile au durat aproape 4 ore, iar Snoop ar fi dorit să dureze chiar 4:20 ore, nu a fost deloc abordat momentul când muzicianul a devenit Snoop Lion şi şi-a încercat norocul cu muzica reggae. Probabil figura pe lista de eşecuri din cariera sa. Pe de altă parte genialele comentarii despre lumea animalelor şi micile show-uri de pe YouTube ale rapperului se vor întoarce în curând, spre bucuria fanilor. Snoop era extrem de amuzant în acele mici bucăţi de show.

Podcastul complet se ascultă pe Spotify şi crâmpeie au fost postate pe YouTube. Noul album al lui Snoop, "Algorithm" ajunge pe reţelele de streaming pe 19 noiembrie 2021.

Comentează

Albume noi

Snoop Dogg şi Dr. Dre au lansat primul album împreună după 30 de ani: "Missionary"

Pe 13 decembrie 2024 s-a reunit echipa de aur a hip-hop-ului de pe Coasta de Vest. După 30 de ani, Snoop Dogg şi Dr. Dre au scos un album împreunam intitulat "Missionary". Include 16 piese şi 46 de minute de muzică, iar single-uri ca "Another Part of Me" sunt veritabile bangere.

Publicat

pe

Snoop Dogg Dr. Dre Missionary
Snoop Dogg Dr. Dre Missionary │ FOTO: Snoop Dogg

Snoop Dogg a dezvăluit pentru prima oară detalii despre noul său album pe rețelele de socializare la sfârșitul anului 2022. Ulterior, artistul a confirmat oficial proiectul în cadrul podcastului "Know Mercy", găzduit de Stephen A. Smith.

"Vă spun asta acum, în premieră: eu și Dr. Dre lucrăm la un album de două luni încoace," a declarat Snoop. "Va fi gata în noiembrie," a continuat acesta.

Snoop Dogg a explicat că albumul, intitulat "Missionary" este produs de Dr. Dre și marchează aniversarea a 30 de ani de la lansarea legendarului "Doggystyle". Întrebat despre semnificația numelui noului album, Snoop a răspuns simplu: "Primul album a fost "Doggystyle"."

Găsim pe LP şi o colaborare surprinzătoare cu Sting, pe piesa "Another Part of Me". E mai degrabă o utilizare a unei părţi din legendarul "Message în a Bottle" al trupei lui Sting, The Police. Alţi colaboratori de pe disc sunt Eminem, 50 Cent, ba chiar şi nume din rock ca Tom Petty. Apreciatul Jelly Roll e şi el pe listă.

Cele mai apreciate piese de pe "Missionary":

Albumul aniversar "Missionary" al lui Snoop Dogg și Dr. Dre promite să fie o capodoperă, iar unele dintre piesele sale deja atrag atenția datorită colaborărilor de excepție. Printre piesele de rezistență se numără:

- "Fore Play" și "Now or Never" – Featuring BJ The Chicago Kid, două piese care pun în valoare stilul soulful al artistului și vibe-ul distinctiv al producției marca Dr. Dre.
- "Last Dance with Mary Jane" – Featuring Tom Petty și Jelly Roll, o piesă ce pare să fie un omagiu neașteptat adus clasicului „Mary Jane’s Last Dance” al lui Tom Petty, reinterpretat într-un context modern.
- "Gunz n Smoke" – Featuring 50 Cent și Eminem, o colaborare care aduce două dintre cele mai mari nume din hip-hop alături de Snoop și Dre, garantând o piesă puternică, cu versuri incisive.
- "Sticky Situation" – Featuring K.A.A.N. și Cocoa Sarai, o piesă ce promite un mix de flow rapid și vocalize captivante, aducând un vibe proaspăt și inovator.

"Missionary": Prima colaborare completă dintre Snoop Dogg și Dr. Dre din 1993

Albumul "Missionary" marchează prima colaborare de lungă durată între Snoop Dogg și Dr. Dre de la debutul legendar al lui Snoop cu "Doggystyle" în 1993. Lansat atunci sub producția lui Dre, "Doggystyle" a dominat clasamentele Billboard 200 și Top R&B/Hip-Hop Albums, iar piesa de referință "Gin and Juice" a ajuns în top 10 pe Billboard Hot 100. Aceasta a fost, de asemenea, nominalizată la premiile Grammy din 1995 pentru cea mai bună interpretare rap solo.

"Missionary" vine ca primul proiect major al lui Snoop Dogg din 2022, an în care artistul a lansat două albume importante: *BODR (Bacc On Death Row)*, al 19-lea său album de studio, și debutul supergrupului West Coast *Mount Rushmore* (alături de E-40, Too Short și Ice Cube), intitulat "Snoop Cube 40 $hort".

Citește în continuare

Muzică nouă

Snoop Dogg și Sting au colaborat pentru piesa "Another Part of Me" - AUDIO

Snoop Dogg a lansat "Another Part of Me", o melodie care conține atât versuri cântate de Sting, cât și un riff de chitară din piesa "Message In A Bottle" (The Police). Este disponibilă de ascultat în articol.

Publicat

pe

Artwork piesă "Another Part of Me"
Artwork piesă "Another Part of Me" │ FOTO: captură YouTube / SnoopDoggTV

Snoop Dogg este unul dintre cei mai surprinzători artiști, iar colaborările lui muzicale debordează întotdeauna de creativitate. Este și cazul recentei piese "Another Part of Me", realizată alături de Sting. Mai mult, melodia preia o parte din partitura hit-ului "Message In A Bottle" al trupei The Police.

Sting și foștii colegi - Andy Summer și Stewart Copeland - au lansat cântecul în 1979, extras de pe albumul "Reggatta de Blanc". "Message In A Bottle" s-a bucurat de un succes masiv în Marea Britanie, devenind prima piesa nr. 1 a trupei în topul UK Singles Chart. Cântecul a ocupat poziții fruntașe și în Irlanda și Australia.

Revenind la "Another Part of Me", melodia se găsește pe albumul "Missionary", cu lansare pe 13 decembrie. Materialul este produs de Dr. Dre, marcând o nouă colaborare a celebrului producător cu Snoop Dogg. Dre a produs albumul de debut al rapperului, "Doggystyle", în 1993.

"Missionary" este cel de-al 20-lea album din discografia lui Snoop Dogg. Conține 15 piese, unele fiind colaborări cu nume ca Eminem, Dr. Dre, 50 Cent, Sting, Method Man, Jelly Roll, Tom Petty, BJ the Chicago Kid, Jhené Aiko, Alus, K.A.A.N., Smitty, Dem Jointz, Cocoa Sarai, Stalone și Fat Money.

Anterior, Snoop Dogg a lansat discul "BODR" și "Snoop Cube 40 $hort", cel din urmă aparținând supergrupului Mount Westmore, format din Snoop, E-40, Too Short și Ice Cube.

AUDIO: Another Part of Me

TRACKLIST "Missionary":

  1. Fore Play (ft. BJ the Chicago Kid)
  2. Shangri-La
  3. Outta da Blue (ft. Dr. Dre și Alus)
  4. Hard Knocks
  5. Gorgeous (ft. Jhené Aiko)
  6. Last Dance with Mary Jane (ft. Tom Petty și Jelly Roll)
  7. Pressure (ft. Dr. Dre și K.A.A.N.)
  8. Another Part of Me (ft. Sting)
  9. Skyscrapers (ft. Method Man și Smitty)
  10. Fire (ft. Cocoa Sarai)
  11. Gunz n Smoke (ft. 50 Cent și Eminem)
  12. Sticcy Situation (ft K.A.A.N. și Cocoa Sarai)
  13. Now or Never (ft. Dr. Dre și BJ the Chicago Kid)
  14. Gangsta Pose (ft. Dem Jointz, Stalone și Fat Money)
  15. The Negotiator
Citește în continuare

Albume noi

Snoop Dogg are un album nou; Ascultă "Gorgeous" (feat. Jhené Aiko) - AUDIO

Snoop Dogg lansează un nou album produs de Dr. Dre. Discul se numește "Missionary", apare în decembrie, iar prima piesă, "Gorgeous", a fost deja lansată.

Publicat

pe

Snoop Dogg la Jimmy Kimmel (2024)
Snoop Dogg la Jimmy Kimmel (2024) │ FOTO: Captură YouTube

Cel de-al 20-lea album al lui Snoop Dogg este gata și va ajunge la public pe 13 decembrie. Produs de nimeni altul decât Dr. Dre, discul conține 15 piese și include colaborări cu Eminem, Dr. Dre, 50 Cent, Sting, Tom Petty, Method Man, Jelly Roll,  BJ the Chicago Kid, Jhené Aiko, Alus, K.A.A.N., Smitty, Dem Jointz, Cocoa Sarai, Stalone și Fat Money.

În luna august, Dr. Dre declara cu mândrie și entuziasm că noul album al lui Snoop Dogg este cel mai bun material la care a lucrat până acum.

"Acest album se va ridica la un alt nivel de maturitate, liric și compozițional. Simt că este cea mai bună muzică pe care am făcut-o în cariera mea", spune Dr. Dre.

Tracklist "Missionary" - Snoop Dogg:

  1. "Fore Play" (featuring BJ the Chicago Kid)
  2. "Shangri-La"
  3. "Outta da Blue" (featuring Dr. Dre and Alus)
  4. "Hard Knocks"
  5. "Gorgeous" (featuring Jhené Aiko)
  6. "Last Dance with Mary Jane"(featuring Tom Petty and Jelly Roll)
  7. "Pressure" (featuring Dr. Dre and K.A.A.N.)
  8. "Another Part of Me" (featuring Sting)
  9. "Skyscrapers" (featuring Method Man and Smitty)
  10. "Fire" (featuring Cocoa Sarai)
  11. "Gunz n Smoke" (featuring 50 Cent and Eminem)
  12. "Sticcy Situation" (featuring K.A.A.N. and Cocoa Sarai)
  13. "Now or Never" (featuring Dr. Dre and BJ the Chicago Kid)
  14. "Gangsta Pose" (featuring Dem Jointz, Stalone and Fat Money)
  15. "The Negotiator"

Prima piesă dezvăluită de Snoop se numește "Gorgeous" și este înregistrată în colaborare cu artista americană cu rădăcini japoneze Jhené Aiko, cunoscută pentru piese precum "Beware", "Bed Peace" (featuring Childish Gambino) și "The Worst".

Snoop Dogg - "Gorgeous" (feat. Jhené Aiko) [Official Lyric Video]

Snoop Dogg şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în filme precum  "Half Baked", "Training Day", "Starsky & Hutch" și "Brüno". Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut peste 35 de milioane de albume în întreaga lume.

Citește în continuare

Trending