Urmărește-ne în Social Media

Tehnologie

Quentin Tarantino transformă scene din "Pulp Fiction" în NFT-uri

Tehnologia este într-o continuă dezvoltare, iar noi trebuie să ținem pasul cu ea. De aceeași părere este și regizorul Quentin Tarantino care va scoate la licitație șapte scene uncut din celebrul "Pulp Fiction", sub formă de NFT-uri. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster "Pulp Fiction"
Poster "Pulp Fiction" │ FOTO: captură YouTube / Miramax

Multipremiatul regizor a anunțat că va scoate la licitație șapte secvențe nefolosite din "Pulp Fiction", dar și scene originale scrise de mână și comentarii audio înregistrate de el însuși. Obiectele de colecție vor fi licitate pe piața NFT OpenSea.

NFT-urile în discuție sunt găzduite de Secret Network, un sistem blockchain care acordă prioritate confidențialității. Asta înseamnă că, pentru NFT-urile unice "Pulp Fiction" și pentru toate celelalte licitate pe platformă, conținutul poate fi vizualizat numai de proprietarii acelor NFT-uri.

NFT-urile secrete ale lui Tarantino protejează nu numai conținutul pus la licitație, ci și identitatea eventualilor proprietari. Este cel mai recent pariu pus de Hollywood pe NFT-uri. Anterior, celebrul regizor David Lynch a lansat NFT-uri cu trupa americană Interpol, iar înainte de asta, MGM a colaborat cu VeVe pentru a lansa NFT-uri pentru filmul "No Time to Die".

 "Sunt încântat să prezint fanilor aceste scene exclusive din <<Pulp Fiction>>. Secret Network și Secret NFT oferă o lume cu totul nouă prin care fanii și artiștii se pot conecta și sunt încântat să fac parte din asta", a declarat Quentin Tarantino.

Pulp Fiction a fost lansat în 1994 și este văzut ca o sursă de inspirație pentru filme care i-au urmat și care au adoptat diverse elemente din stilul său. Filmul este cunoscut pentru dialogul său spumos, eclectic, combinația de umor și violență. "Pulp Fiction" a fost nominalizat la șapte Premii Oscar, printre care "Cel mai bun film". Pelicula a câștigat Premiul Oscar la categoria "Cel mai bun scenariu original".

Filmul a câștigat, de asemenea, premiul Palme d'Or la ediția din 1994 a festivalului de la Cannes. Un mare succes critic și comercial, filmul a reîmprospătat cariera actorului principal John Travolta, care a primit o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, nominalizări primind și Samuel L. Jackson și Uma Thurman.

Trending