"Pam & Tommy" va avea premiera pe 2 februarie 2022. Miniseria de opt episoade va urmări relația celor doi, de la căsătoria din 1995 (la doar patru zile după ce s-au întâlnit) până la nașterea celor doi fii ai lor, filmarea sex tape-ului și toată tevatura legală ce a urmat după ce conținutul video a fost postat pe internet.
Lily James o interpretează pe fosta actriță Baywatch, Sebastian Stan joacă rolul lui Tommy Lee, toboșarul Mötley Crüe, iar Seth Rogen îl interpretează pe Rand, bărbatul care a furat controversata casetă video. Distribuția îi mai include pe Nick Offerman în rolul impresarului porno Uncle Miltie, Taylor Schilling ca soția lui Rand și Andrew Dice Clay ca mafiot. Rogen a produs serialul alături de Evan Goldberg. Regizorul miniseriei este Craig Gillespie, cunoscut pentru filmul "I, Tonya".
Pamela Anderson și Tommy Lee nu sunt implicați în realizarea serialului, dar știu de existența lui. Într-un interviu cu publicația Entertainment Tonight, Lee a spus că este în regulă cu acest proiect, adăugând că este o poveste interesantă și oamenii ar trebui să o cunoască.
TRAILER Pam & Tommy:
Sebastian Stan este cunoscut pentru rolul său ca Bucky Barnes / Winter Soldier, în Universul Marvel, începând cu "Captain America: The First Avenger" din 2011. Apoi, Stan și-a reluat rolul în "Captain America: The Winter Soldier" (2014) și a continuat să joace în "Ant-Man" (2015), "Captain America: Civil War" (2016), "Black Panther" (2018), "Avengers: Infinity War" (2018), "Avengers: Endgame" (2019) și în seria "The Falcon and the Winter Soldier" (2021).
Pe partea de televiziune, Sebastian și-a dezvoltat simțul actoricesc în seriale precum "Gossip Girl", "Kings", "Once Upon a Time", și miniseria "Political Animals". Rolul din ''Political Animals'' i-a adus lui Sebastian o nominalizare la Critics' Choice Television Award la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar" într-un film/miniserie.
Lily James este o actriță și model, originară din Marea Britanie. A studiat actoria la Guildhall School of Music and Drama din Londra și și-a început cariera în actorie odată cu serialul de televiziune "Just William" (2010). Au urmat roluri în serialul de epocă "Downton Abbey" (2012–2015) și în filmul "Cenușăreasa" (2015). James a interpretat-o pe Natasha Rostova în serialul de televiziune "War & Peace" (2016)
Printre alte proiecte în care actrița s-a implicat se numără "Pride and Prejudice and Zombies" (2016), "Baby Driver" (2017), "Darkest Hour" (2017), "The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society" (2018), musicalul "Mamma Mia! Here We Go Again" (2018), "Yesterday" (2019), "Rebecca" (2020) și "The Dig" (2021).