Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Coma a lansat piesa "Aurora", o baladă trip-hop cu visualizer hipnotizant

Coma, una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România a lansat pe 18 noiembrie piesa "Aurora", alături de un visualizer hipnotizant. Formaţia bucureşteană abordează un stil atipic, un soi de trip-hop pe acest track, care se ascultă în articol.

Publicat

pe

Coperta single Coma Aurora
Coperta single Coma Aurora │ FOTO: Coma

"Aurora" este o piesă sensibilă şi având o durată sub 3 minute se pretează la difuzarea pe radio-uri. Este o baladă trip-hop cu un instrumental electronic şi cu versuri sensibile şi visătoare. Acestea sunt versuri la intersecţia între Bacovia şi Nichita Stănescu. Dau o senzaţie de lipsă şi dor, de depresie şi de lipsă de putere. Coma cântă despre "ore lungi şi cuminţi" şi lipsa de putere de a te ridica din pat la ore matinale.

Visualizerul prezintă unghiul celui blocat de somn, visare în pat, doar cu fereastra spre lume ca punct de reper. Include şi efecte viu colorate care trec prin glitching peste fotografia principală. "Aurora" este primul single de pe "Acordul părinţilor", o colecţie de 6 piese care a apărut în urma unui experiment desfăşurat în timpul pandemiei, când membrii formaţiei au lucrat individiual. Iată cum descrie trupa acest single:

El poartă numele zeiței romane a dimineții pentru că mesajul său este strâns legat de puterea pe care o poate avea acest moment al zilei asupra omului, asupra ta. Acea putere de a te face, pierzându-te în razele ei, să ai curaj să porneşti spre dorinţele tale cele mai abandonate, să le scoți la iveală și să le permiți să explodeze...

Culoarea roz asociata acestui proiect vine să contrazică binecunoscuta conotație negativă a "exploziei" propunând o nouă perspectivă asupra acestei idei, o perspectivă a recâștigării încrederii în propriile forțe, dorințe și sentimente și a curajului de a le lăsa să te exprime.

"Aurora" s-a auzit în premieră pe 18 noiembrie în cadrul emisiunii Avanpost Radio Guerilla şi se găseşte pe toate platformele digitale. Coma este una dintre cele mai longevive formaţii de rock alternativ de la noi, fondată în 1999 şi abordând genuri ca nu metal, metalcore şi alternative metal. A păstrat o componenţă în mare neschimbată de-a lungul anilor şi a cântat în deschiderea unor nume foarte mari sosite la noi: Linkin Park, Deftones, Incubus, Sepultura, Ozzy Osbourne, Soulfly, Korn.

COMA înseamnă:

Cătălin Chelemen - Voce
Dan Costea - voce/ Chitară
Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) - Scratches/ Samples/ Keys
Sorin Petrescu - Chitară Bass
Răzvan Albu - Tobe
Matei Tibacu-Blendea – Chitară

Trending