Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

X Factor 2021: află ce concurenți a salvat Loredana în cel de-al doilea episod de Bootcamp - VIDEO

Runda de Bootcamp a emisiunii X Factor a continuat cu grupa Loredanei. Aceasta și-a ascultat cu atenție concurenții și a ales doar trei care să meargă mai departe. Te invităm să citești rezumatul emisiunii.

Publicat

pe

Loredana și concurenții salvați în Bootcamp
Loredana și concurenții salvați în Bootcamp │ FOTO: Antena 1

Seara de vineri, 19 noiembrie, i-a adus pe scenă pe concurenții din echipa Loredanei Groza. Aceasta antrenează concurenții (fete și băieți) cu vârsta de peste 24 de ani. Grupa Loredanei este alcătuită din 8 concurenți care au primit 4 voturi de DA în audiții și de trei concurenți care au fost aleși de pe lista scurtă a juratei.

Cei 12 concurenți s-au luptat pentru a ocupa unul dintre cele trei scaune care le asigură poziția în etapa următoare. În această seară, doar părerea Loredanei a fost decisivă, comentariile celorlalți jurați fiind doar consultative.

Citește rezumatul ediției X Factor din 19 noiembrie:

Elvis Silistra (Majii)

Elvis a deschis în forță cea de-a doua ediție de Bootcamp de la X Factor 2021. Cu o atitudine debordantă și o ținută extravagantă, concurentul a interpretat piesa "Can't Hold Us" (Macklemore & Ryan Lewis). Mai mult, tânărul i-a îndemnat pe toți din public să cânte cu el, făcându-i să se simtă ca la un concert.

"Ți-am spus că mi-ai plăcut de la audiții. Momentul nu trebuie judecat numai din punct de vedere vocal. Ca un moment de început, a fost perfect. Din nou ai arătat că te interesează și show-ul", a spus Florin Ristei.

Loredana i-a oferit un scaun lui Elvis.

Alina Statie

Alina a fost aleasă de Loredana de pe lista de așteptare. Concurenta a demonstrat că a meritat oportunitatea de a fi în Bootcamp, astfel că a creat un adevărat show rock pe scena de la X Factor. Inițial, Alina a interpretat un fragment din "Lie Ciocârlie". Apoi, a debordat de energie cu piesa "Stairway To Heaven".

Jurații au apreciat vocea concurentei, însă nu au fost convinși de alăturarea celor două piese. Cu toate acestea, Loredana i-a acordat votul de încredere și, implicit, un loc pe scaun.

"Maria Ciobanu și Led Zeppelin pot sta una lângă alta atâta timp cât există o legătură. Sfatul meu este să nu mai faci o alăturare la întâmplare, ci să aibă un sens", a spus Ștefan Bănică.

Florentina Țuchel Matei

Florentina i-a cucerit pe jurați cu vocea, atitudinea și superba rochie roșie. Concurenta a interpretat piesa "I Am What I Am", a artistei Shirley Bassey. Momentul Florentinei a părut desprins dintr-un musical, motiv pentru care a primit un loc pe scaun.

"Îți mulțumim pentru spectacol. Ai fost spectaculoasă! Ai fost ca dintr-un musical!", a spus Delia.

Andrei Calancea

Dacă până acum, concurenții Loredanei au venit cu energie și atitudine, Andrei a adus emoție pe scenă. Concurentul i-a impresionat atât pe jurați, cât și pe ceilalți concurenți cu interpretarea piesei "Eternitate" (George Nicolescu).

Ștefan, Delia și Florin au apreciat momentul lui Andrei, fiind vizibil mișcați de emoția pe care au primit-o de la concurent. Nici Loredana nu a fost mai puțin impresionată, oferindu-i un loc pe scaunul Alinei Statie.

"Pachetul tău emoțional este extrem de puternic. La tine, forța cea mai mare este transmisia. Ăsta este atuul tău", a spus Ștefan Bănică.

Vito Antonio

Italianul Vito Antonio i-a scos pe jurați din emoția momentului anterior cu o piesa energică. Concurentul a cântat "Bad Romance" de la Lady Gaga și a umplut scena. A dansat, s-a mișcat, a interacționat cu publicul și cu trupa ce l-a acompaniat. Loredana a văzut un potențial și mai mare în Vito, așa că i-a oferit un loc pe scaun. Florentina a părăsit competiția.

Nora Deneș

Nora a fost cea de-a doua concurentă pe care Loredana a ales-o de pe lista de așteptare. Aceasta a prezentat un moment special pe scena de la X Factor. Nora a interpretat piesa "Always Remember Us This Way" (Lady Gaga), cântând atât cu vocea, cât și la pian.

"Nora, tu ești întotdeauna surprinzătoare. Îmi place că ești un muzician extrem de complex", a spus Loredana.

Cu toate acestea, jurata NU i-a oferit un loc pe scaun. Concurenta a avut o prestație mai bună la repetiții decât în emisiune, acesta fiind motivul pentru care Loredana nu a mers mai departe cu ea.

Stefan J. Doyle

Cea de-a doua ediție de Bootcamp s-a dovedit a fi un carusel de emoții, iar Stefan s-a aflat în mijlocul lor. Concurentul a oferit un show total cu piesa "In The Air Tonight" de la Phil Collins, interpretată cu vocea, pianul și tobele. Prestația sa le-a făcut pe Delia și Loredana să se ridice în picioare. Dar după acest moment plin de energie, Stefan a avut parte de surpriză emoționantă. Și-a întâlnit patru din cei șase frați. Pentru cei care nu mai țin minte povestea lui Stefan, acesta s-a născut în România și a fost adoptat de o familie din Irlanda.

Clipele frumoase nu s-au oprit, însă, aici. Stefan a mers mai departe în competiție în locul lui Vito Antonio.

Florin Iordache

Florin Iordache a fost selectat de pe lista de așteptare pentru a participa la Bootcamp deoarece în audiții a primit 3 DA. În seara de 19 noiembrie, Florin a interpretat piesa "Breakfast At Tiffany's" de la Deep Blue Something. Jurații i-au apreciat interpretarea corectă.

"Ești un băiat foarte corect, foarte cuminte, Îmi placi. Încerc să te îndrăcesc, să te fac mai sălbatic, pentru că ești un băiat prea bun",  a spus Delia.

Deși Loredana îl apreciază mult pe Florin Iordache, nu a simțit că ar trebui să renunțe la vreunul dintre concurenții care se aflau deja pe scaune.

Oma Jali

Oma a cucerit audiența cu o ținută africană și cu o interpretare memorabilă. Concurenta a cântat melodia "Woman" de la Neneh Cherry și a creat un adevărat spectacol. Energia, atitudinea și vocea specială a Omei au făcut-o pe Loredana să-i ofere un scaun. Astfel, Oma i-a luat locul lui Elvis.

"Superb a fost! Un moment cu încărcătură, o piesă care ți s-a potrivit de minune. Ai transmis foarte bine prin toți porii", a comentat Delia.

Monica Silaghe

Monica Silaghe i-a impresionat pe jurați încă de la audițiile X Factor, unde a obținut 4 DA. Concurenta a rămas la un nivel superior și în etapa de Bootcamp. A interpretat "Hush Hush" (Pussycat Dolls), iar publicul a fost încântat pe prestația sa, lucru observat și de Loredana.

"Monica, ai publicul de partea ta. Publicul cu siguranță ți-ar da un scaun", a spus Florin Ristei.

Loredana a hotărât să facă schimbul între Oma Jali și Monica Silaghe.

Nick Casciaro

Italianul a încheiat o seară efervescentă de Bootcamp. Cu atitudinea, emoția și timbrul aparte, Nick Casciaro a adus pe scena X Factor 2021 un moment de excepție. Concurentul a interpretat "Don't You Worry Child" de la Swedish House Mafia ft. John Martin. Toți jurații au fost impresionați de interpretare.

"Îmi place mult atitudinea ta. Ești clar unul dintre pretendenții la X Factor", a spus Ștefan Bănică.

Loredana a fost conștientă de atuurile lui Nick, astfel că i-a oferit un loc pe scaunul ocupat până atunci de Monica Silaghe.

Muzică și film

Află când se pun în vânzare primele bilete pentru comedia "Mentorii"

Fanii filmului "Mentorii" își vor putea cumpăra bilete și pentru pentru proiecțiile speciale împreună cu actorii, din cadrul caravanei de promovare, care ajunge în opt orașe din România. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

Pe 31 ianuarie se pun în vânzare bilete presale pentru "Mentorii", primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe. Cei care vor să vadă primii una dintre cele mai așteptate comedii ale anului 2025, își pot cumpăra biletele și își pot alege cele mai bune locuri în sălile de film. Primele bilete puse în vânzare sunt disponibile pe site-ul oficial al filmului. "Mentorii" ajunge în cinematografele din toată țara pe 28 februarie.

Caravana "Mentorii" - opt orașe, întâlniri speciale cu actorii

Tot în etapa de presale, spectatorii își pot rezerva locul la proiecțiile speciale ce vor avea loc în cele opt mari orașe din țară cuprinse în turneul național de promovare a filmului. Cei care achiziționează bilete la aceste evenimente vor putea viziona filmul alături de unii dintre cei mai îndrăgiți actori din distribuție (Cătălin Bordea, Dorian Popa, Radu Bucălae, Tina Duceac, Doina Teodoru sau Bogdan Drăcea). Turneul național de promovare a comediei "Mentorii" se va desfășura între 19 și 28 februarie, astfel:

  • 19 februarie - Cluj-Napoca, Cinema City Iulius și Cinema City Vivo
  • 20 februarie - Timișoara, Cinema City Iulius și Cinema City Shopping City
  • 21 februarie - Craiova, Inspire Electroputere și Cineplexx Promenada
  • 22 februarie - Brașov, Cinema City AFI și Cinema One
  • 23 februarie - Constanța, Cinema City VIVO și Cinema City PARK
  • 24 februarie - București, premieră de gală Cineplexx Băneasa
  • 26 februarie - București, AFI Cotroceni
  • 27 februarie - Iași, Cinema City
  • 28 februarie - Botoșani, Cinema Unirea și Cinema Happy

Concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe backstage la UNTOLD 2025

Până pe 18 februarie, fanii comediei pot intra într-un concurs cu premii precum invitații VIP la avanpremieră sau experiențe backstage unice la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru:

  • 10 invitații duble VIP la avanpremiera filmului, alături de actorii din distribuție
  • 2 abonamente duble VIP la UNTOLD  2025
  • experiențe backstage unice

"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

O concurentă virală pe TikTok vine la X Factor să discute cu Delia

X Factor, ediția 2025, continuă duminică la Antena 1. Printre concurenții veniți la audiții în episodul de pe 2 februarie se va număra și o tânără extrem de apreciată pe TikTik, ce i-a atras atenția în online chiar și juratei Delia.

Publicat

pe

Delia în juriul emisiunii X Factor 2025
Delia în juriul emisiunii X Factor 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Noi concurenți vin la X Factor pentru a demonstra că merită un loc în echipele celor patru antrenori - Delia, Puya, Ștefan Bănică și Marius Moga. După o primă ediție difuzată pe 26 ianuarie, show-ul continuă duminică, 2 februarie, de la ora 20:00.

Concurenta X Factor virală pe TikTok: "Ca să nu fiu disperată, am zis că mai bine vin la X Factor să vorbim"

Printre concurenții care vor capta atenția juraților se va număra și tânără virală pe TikTok. Ajunsă pe scenă, concurenta a povestit că a venit special pentru a continua o discuţie cu Delia începută pe platforma de socializare. Totul a început de la numele contului sub care activează concurenta X Factor pe TikTok.

"Mi-ai dat un comentariu, mi l-ai dat şi pe al doilea. Ca să nu fiu disperată, am zis că mai bine vin la X Factor ca să vorbim!", dezvăluie amuzată Elizabeth, care a stârnit hohote de râs în platoul X Factor atunci când şi-a dezvăluit identitatea de pe TikTok.

Născută în Australia, dintr-o mamă sud-americancă şi un tată originar din Oaş, Elizabeth trăieşti acum în Timişoara şi speră ca prin intermediul X Factor să îşi îndeplinească visul, acela de a face o carieră în muzică. Ce piesă a ales Elizabeth încât l-a determinat pe juratul Puya să exclame "That’s the sound of the police!" veți putea afla urmărind ediția de duminică a noului X Factor.

Ce concurenți au venit în prima rundă de audiții la X Factor 2025

Voci senzaţionale și povești incredibile de viaţă s-au auzit în prima seară a show-ul jurizat de Marius Moga, Delia, Puya și Ştefan Bănică. Lista completă a concurenților din primul episod este disponibilă mai jos. Le puteți urmări momentele de pe scena X Factor în articolul nostru de pe InfoMusic

  • Alessia Anghel
  • Diana Stănciuleasa
  • Alexandra Tufănescu
  • Dionis Șterban
  • Trupa Guantanamo
  • Andrei Singureanu
  • Teodora și Lavinia Florescu
  • Sebastian Moroșan
  • Alina Radu
  • Andra Ciocîrlan
  • Victor Rohas Band
  • Răzvan Pripoaie
  • Trupa 4Strofa
  • Radu Dolean
Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

X Factor 2025: Radu Dolean a cântat pentru prima oară în fața unui public și a impresionat cu "E lucevan le stelle"

Radu Dolean a fost ultimul concurent care a urcat pe scena X Factor în prima seară de audiții. A fost un final apoteotic, bărbatul interpretând "E lucevan le stelle" și impresionându-i pe jurați. Te invităm să urmărești momentul.

Publicat

pe

Radu Dolean la X Factor 2025
Radu Dolean la X Factor 2025 │ FOTO: captură YouTube / X Factor Romania

Radu Dolean are 46 de ani, vine din Cluj Napoca și lucrează în telecomunicații, iar în timpul liber repară sisteme audio. Adevărata lui pasiune este muzica, pe care a studiat singur, pentru propria plăcere.

Ajuns în fața juraților, vizibil emoționat, concurentul a mărturisit că este pentru prima dată când interpretează în fața unui public. Mașina este sala lui de repetiții, cântând la volan și exersându-și pasiunea pentru muzică.

Radu a dat dovadă de curaj și prin alegerea muzicală. Concurentul a pregătit "E lucevan le stelle", parte din piesa de teatru italiană a lui Puccini, "Tosca". Cei patru jurați au fost impresionați de audiție.

"Eu cred că glumiți. Cred că ați glumit cu noi. Nu-mi revin. Dumneavoastră nu ați cântat niciodată în fața unui public?! Ați fost senzațional!", a spus Ștefan Bănică, adăugând că și-ar dori și el să cânte așa la volan.

Puya a transmis:

"Îmi imaginam Italia, Napoli. Era absolut senzațional! Felicitări și pentru curaj!"

Juratul a mai menționat că deși nu este pasionat de operă și nu a fost niciodată la un astfel de concert, Radu Dolean l-a influențat să dea o șansă acestui gen muzical.

Radu Dolean a primit 4 DA de la juriu și merge în următoarea etapă X Factor 2025.

VIDEO: Radu Dolean în audițiile X Factor 2025

Citește în continuare

Trending