Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

SuperStar România a intrat în etapa recall-urilor; Câți concurenți merg mai departe

Pe 29 octombrie, SuperStar România intră în etapa recall-urilor. Așteptările juraților cresc, concurenții aleși la audiții urmând să fie evaluați cu mult mai multă exigență. Odată cu această etapă, se schimbă atât regulile concursului, cât și scena și decorul emisiunii.

Publicat

pe

Începe etapa recall-urilor la SuperStar România
Începe etapa recall-urilor la SuperStar România │ FOTO: Captură YouTube

Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams au pornit în luna septembrie în căutarea următorului SuperStar al României. În fața lor au venit sute de concurenți deciși să demonstreze că merită să primească tichetul auriu care îi califica în următoarea etapă. Dintre aceștia, 114 au mers mai departe după ce au primit măcar 3 de DA din partea juraților. Vineri, 29 octombrie, emoțiile ajung la un alt nivel: începe etapa recall-urilor.

Tot ceea ce au descoperit în faza audițiilor se schimbă: o nouă scenă, un alt decor, un public format din ceilalți colegi ai lor calificați și un repertoriu total diferit. Show-ul ajunge la un nivel mai puternic, ceea ce înseamnă că și pretențiile juraților vor crește.

Care sunt regulile în etapa recall-urilor de la SuperStar România

În cea de-a doua etapă, calificații vor fi împărțiți pe grupe, în funcție de genul muzical abordat. Fiecare concurent a ales o piesă pe care o va interpreta și în baza căreia va fi jurizat. După ce toată grupa va încheia seria interpretărilor, cei patru jurați vor decide cine merge mai departe. Pe loc, fără alte șanse oferite. La finalul acestei etape, din cei 114 concurenți calificați în audiții vor mai rămâne doar 32.

Raluka: "Nu este un concurs ușor, noi nu vom mai fi atât de îngăduitori"

 "Etapa audițiilor a fost foarte tare: am cunoscut concurenți talentați rău și ne-am bucurat de cântări pline de emoție, la care sunt sigură că și cei de acasă sunt de aceeași părere cu mine. Acum se schimbă totul, va fi mult mai dur, iar fiecare alegere mult mai dificilă. Sunt concurenți în care am avut încredere, în care încă mai cred, dar acum trebuie să îi eliminăm pe unii dintre ei.

Nu este un concurs ușor, noi nu vom mai fi atât de îngăduitori. De aceea vă spun că nu ar trebui să ratați primul recall, va fi o nebunie, veți vedea niște interpretări incredibile, evoluții spectaculoase ale celor pe care îi știți deja, dar și eliminări la care nu v-ați fi așteptat. Îmi doresc tare să trăiți alături de noi și această etapă!", a declarat Raluka.

VIDEO: Teaser etapa recall-urilor la SuperStar România

Comentează

Trending