Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Jonas Brothers ajung pe Netflix, într-un comedy show - VIDEO

Jonas Brothers le vor prezenta telespectatorilor "Jonas Brothers Family Roast", un show de o oră, ce va avea premiera pe Netflix. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Jonas Brothers Family Roast
Jonas Brothers Family Roast │ FOTO: captură YouTube / Netflix

Gazda emisiunii va fi actorul Kenan Thompson. "Jonas Brothers Family Roast" este produs de Fulwell 73. Emma Conway, Gabe Turner și James Longman sunt producătorii executivi, împreună cu Kevin, Joe și Nick Jonas. Scenariul comediei este scris de Lauren Greenberg. Show-ul va debuta pe 23 noiembrie.

Emisiunea este prima de tip "family roast" găzduită de Netflix, și este descrisă drept: "o comedie specială de mari proporții, care celebrează adevărul universal că nimeni nu-ți poate intra sub piele așa cum o face propria familie. Îi veți vedea pe Jonas Brothers așa cum nu ați mai făcut-o până acum, prin intermediul schițelor, cântecelor, jocurilor și invitaților speciali - totul pentru a le oferi un roast pe care nu îl vor uita niciodată".

Publicul va fi martorul unor apariții de excepție, de la Pete Davidson, Niall Horan și Gabriel “Fluffy” Iglesias la John Legend, Lilly Singh sau Jack Whitehall.

VIDEO: Jonas Brothers Family Roast

Muzică și film

Jonas Brothers devin protagoniștii unui film de Crăciun

Joe, Kevin și Nick Jonas se gândesc deja la Crăciun. Artiștii au în plan să joace într-o comedie cu tematică festivă, ce va fi disponibilă pe Disney la sfârșitul acestui an.

Publicat

pe

Videoclip Jonas Brothers - Wings
Videoclip Jonas Brothers - Wings │ FOTO: captură YouTube

Jonas Brothers bat din nou palma cu Disney pentru o producție televizată. După "Camp Rock" și seria TV "Jonas", cei trei artiști devin protagoniștii unei comedii de Crăciun.

Cu un titlu provizoriu de "Jonas Brothers Christmas Movie", pelicula îi prezintă pe Kevin, Joe și Nick confruntându-se cu o serie de obstacole în timpul unei călătorii de la Londra la New York. Cei trei încearcă să ajungă la timp la destinație pentru a petrece Crăciunul cu familiile lor.

Jessica Yu va regiza filmul, iar Isaac Aptaker și Elizabeth Berger vor lucra la scenariu. Jonas Brothers vor fi producătorii filmului alături de Adam Fishbach, Spencer Berman și Scott Morgan. Justin Tranter, nominalizat la Premiile Grammy, este producătorul muzical al proiectului și va pregăti pentru acesta melodii originale.

Trupa Jonas Brothers a luat naștere în 2005, iar colaborarea cu Disney a început destul de repede. Cel de-al doilea album din carieră a fost lansat cu Hollywood Records, un label deținut de Disney. Apoi, artiștii au devenit o prezență importantă pentru această entitate, atât din punct de vedere actoricesc, cât și muzical. Grupul a mai lansat două albume cu Hollywood Records.

Jonas Brothers s-a desființat în 2013, dar s-a reunit șase ani mai târziu cu piesa "Sucker", ce a debutat pe locul #1 în Billboard Hot 100 și a devenit primul single #1 al artiștilor. Albumul următor, "Happiness Begins", a ajuns pe primul loc în Billboard 200. În 2023, Jonas Brothers au dezvăluit cel de-al șaselea album de studio, "The Album".

Citește în continuare

Trending