Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Ultima zi de UNTOLD 2021 a atras 65,000 de participanți, audiența totală ajungând la 265,000 - Câte persoane au avut COVID-19 la testare

Ultima zi de UNTOLD a fost memorabilă, Alok și Afrojack urcând pe mainstage. Peste 65,000 de oameni au trecut pragul festivalului, audiența totală, în cele patru zile ale evenimentului, ajungând la 265,000 de persoane.

Publicat

pe

UNTOLD 2021
UNTOLD 2021 │ FOTO: UNTOLD

Timp de patru zile, fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii s-au bucurat de prezența celor mai mari artiști, DJ-i și trupe live. Fiecare invitat al festivalului UNTOLD și-a declarat entuziasmul de a ajunge la un eveniment cu public, după o perioadă de doi ani de pauză. Încărcătura emoțională a fost puternică în fiecare zi a festivalului, atât pentru participanți, cât și pentru artiști și organizatori.

Alok: "Iubesc România și-mi doresc să revin la UNTOLD!"

Alok, care ocupă locul 5 în clasamentul celor mai buni 100 de DJ ai lumii, a fost unul dintre artișii care a urcat pe mainstage-ul UNTOLD în ultima noapte de festival. Brazilianul le-a mărturisit zecilor de mii de fani că este extrem de recunoscător pentru ceea ce a trăit pe Cluj Arena.

"Este primul meu show live după o perioadă lungă de timp. Sunt extrem de entuziasmat pentru că am această ocazie de a fi alături de voi. Sunt DJ de peste 17 ani, dar în ultimii doi ani nu am putut ajunge la niciun eveniment. Iubesc România și-mi doresc să revin la UNTOLD!", a declarat Alok.

Experiența UNTOLD 2021 a inclus un alt moment memorabil pe mainstage-ul festivalului. Afrojack, care ocupă locul 7 în ierarhia celor mai buni 100 de DJ ai lumii, a lansat în premieră mondială pe Cluj-Arena noul său single intitulat "Anywhere". A fost un dar oferit de DJ-ul și producătorul olandez fanilor care au așteptat revenirea lui pe scenă mai bine de doi ani.

Alături de acești artiști pe scena principală UNTOLD au mai urcat cei doi membri ai proiectului Ofenbach, francezul Martin Solveig și DJ-ul olandez Quintino, care a închis festivalul pe mainstage. A patra zi a festivalului s-a încheiat cu o ceremonie emoționantă și cu un foc de artificii impresionant.

Artiștii de la scenele Galaxy și Alchemy au făcut senzație

Unul dintre cei mai așteptați artiști la UNTOLD 2021, o altă premieră pentru un festival din România, a fost revelația curentului underground techno, Charlotte de Witte, care a ajuns la scena Galaxy. Artista din Belgia a marcat închiderea festivalului la casa techno a festivalului. Tot aici au făcut magie Tale of Us, Amelie Lens și Colyn. Britanicii de la Rudimental, DUB FX & Woodnote, dar și artiști români au pregătit pentru fanii ajunși la scena ALCHEMY show-uri live spectaculoase. Pe toate celelalte scene au urcat alți peste 40 de artiști.

În 2022 acest ținut magic, numit UNTOLD își va deschide din nou porțile pentru cei care vor sa-i descoperiti secretele.

3 persoane depistate pozitiv la testul COVID-19 în ultima zi de UNTOLD 2021

75% dintre fanii prezenți la ediția din acest au fost persoane vaccinate. Media înregistrată la UNTOLD a fost una impresionantă, fiind aproape de trei ori mai mare față de media imunizării la nivel național.

Duminică, 12 septembrie, din toate cele peste 2600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 3 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 3 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele sau biletele lor au fost anulate pentru ediția din acest an, urmând a primi vouchere valorice sau bilet de 1 zi pentru ediția din 2022 a festivalului UNTOLD.

Accesul la festival s-a făcut exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani s-au supus aceluiași triaj epidemiologic.

Comentează

Trending