Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Două vedete părăsesc Masked Singer România în ediția de pe 23 septembrie

Miza este dublă la Masked Singer România. Pe 23 septembrie, două măști își dezvăluie identitatea, Muma Pădurii distrându-se pe seama teoriilor țesute de cei patru detectivi.

Publicat

pe

Muma Pădurii și Pavel Bartoș
Muma Pădurii și Pavel Bartoș │ FOTO: Pro TV

De la ora 21:30, la Masked Singer România, vedetele pun pe masă cea mai valoroasă carte în încercarea de a avansa în competiție. Șaorma, Albina, Fluturele, Muma Pădurii, Cameleonul, Pufosul și Papagalul cântă, dansează și fac tot ce le stă în putere ca identitatea lor să nu fie descoperită de detectivi.

În ediția din această săptămână, miza este dublă: două vedete vor părăsi competiția. Pentru a le întinde o mână de ajutor, măștile vor oferi un extra indiciu: un secret neștiut din viața lor.

Muma Pădurii: "Mi-am antrenat abilitățile în așa fel încât să vă vrăjesc și să vă atrag de partea mea"

Un personaj de poveste le-a dat mari bătăi de cap detectivilor edițiile trecute: Muma Pădurii. Dacă după primul moment, cei patru au spus că sub mască se poate afla Bogdan Stelea, Maia Morgenstern sau chiar doctorul Cristian Andrei, în această săptămână Muma mărturisește că teoriile lor au distrat-o foarte tare:

"M-am distrat tare data trecută. Credeți că detectivii ăștia au senzația că știu cine se află sub mască? Ce naivi! Săptămâna aceasta am pregătit o piesă care să-mi pună în valoare seducția. Da, ați auzit bine, seducția e punctul meu forte. Mi-am antrenat abilitățile în așa fel încât să vă vrăjesc și să vă atrag de partea mea. Sunt vrăjitoare, dar dansul, muzica, lumina reflectoarelor, m-au urmărit pe tot parcursul basmului meu. Gata cu vrăjeala, Muma Pădurii se întoarce! Să dăm drumul la magie!", va spune aceasta înainte de a intra pe scena Masked Singer România.

Ce vedetă a ieșit de sub mască în ediția trecută

Opt personaje s-au duelat în cea de-a două rundă a noului sezon pentru a-și asigura un loc în etapa următoare. Perechile formate au fost Pisica vs. Oul Dragonului, Gheișa vs. Steaua, Pinguinul vs. Emoji și Robotul vs. Șarpele.

În urma duelurilor, patru personaje riscau să ocupe ultimul loc în clasament: Pisica, Steaua, Emoji și Șarpele. După a doua rundă de vot, personajul care a fost eliminat și, prin urmare, demascat a fost Emoji. Găsiți detalii despre identitatea sa aici.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Gina Pistol cântă la Vocea României 2024; Confruntările încep cu o surpriză

Concurenții de la Vocea României 2024 intră în etapa confruntărilor. Show-ul se va bucura de prezența unor invitați surpriză, printre care și Gina Pistol, care va cânta alături de Smiley.

Publicat

pe

Gina Pistol cântă cu Smiley la Vocea României 2024
Gina Pistol cântă cu Smiley la Vocea României 2024 │ FOTO: PRO TV

La Vocea României 2024 încep confruntările. Concurenți din fiecare echipă se vor duela, doi câte doi, pentru a merge mai departe în concurs.

Ce concurenți intră în confruntările de la Vocea României 2024

La sfârșitul audițiilor pe nevăzute antrenorii au selectat câte 14 concurenți pentru etapele următoare. Smiley a renunțat, astfel, la 2 concurenți, Theo Rose și Horia au renunțat la 4, iar Irina Rimes și Tudor Chirilă s-au despărțit, fiecare ,de câte 5 concurenți. Lista completă a concurenților fiecărei echipe este disponibilă în articolul nostru de pe InfoMusic.

Care sunt regulile în etapa confruntărilor

"În acest moment, fiecare echipă are 14 voci bune. Într-o confruntare, avem doi concurenți pe scenă și o singură opțiune pentru antrenor – misiune foarte grea.

Însă, după fiecare cântare, antrenorii vor face o recomandare cu butoanele din dotare. Se poate să-i ajute sau, mai rău, să-i zăpăcească. La finalul fiecărei prestații, concurentul ales merge mai departe, iar de vocea celuilalt ne despărțim sau... nu! Pentru că el poate fi furat de către ceilalți antrenori", explică regulile Pavel Bartoș.

Momente surpriză la debutul confruntărilor de la Vocea României 2024

Pe lângă momentele de pe scenă, care vor ridica publicul în picioare și îi vor pune în dificultate pe antrenori în a face alegeri, va exista și o surpriză marca MasterChef. Gina Pistol, Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu își vor face apariția în mare stil.

"A fost o surpriză foarte gustoasă... a fost așa de intens momentul că mi-a lăsat gura apă", a spus Irina Rimes.

Cele mai delicioase preparate, un moment de improvizație și o premieră: Gina Pistol, Pavel Bartoș, chefii MasterChef și antrenorii Vocea României vor cânta împreună.

Unul dintre concurenți se blochează pe scenă

În etapa confruntărilor presiunea este mare pentru concurenți – trebuie să facă un moment spectaculos, în care se susțin unul pe celălalt, dar nu trebuie să uite că, de fapt, această etapă este un duel.

Învăluit de emoții, unul dintre concurenți va trece printr-un blocaj.

"Eu nu am văzut nimic mai adevărat decât momentul în care tu ai clacat și ea te-a susținut. Ești norocos că ai avut parte de susținere. Mă confrunt cu anxietatea de mult timp - și sunt norocoasă că am pe scenă, alături de mine, o prietenă care îmi face același lucru de fiecare dată când simte că urmează să clachez", spune Theo Rose.

Confruntările de la Vocea României 2024 încep vineri, pe 8 noiembrie. Emisiunea se difuzează pe Pro TV de la 20:30.

 

 

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Raluka și Pavel Bartoș invită telespectatorii la PROTEVELION 2025

PROTEVELION 2025 va aduce în casele românilor energia vibrantă a sărbătorilor și un mix captivant de momente de divertisment, muzică, scenete de umor și coregrafii impresionante. Alături de Pavel Bartoș și Raluka, pe scenă vor urca personalități de top și artiști consacrați, care promit să creeze amintiri speciale pentru telespectatori.

Publicat

pe

PROTEVELION 2025
PROTEVELION 2025 │ FOTO: PRO TV

PRO TV a dat startul filmărilor pentru PROTEVELION 2025, programul special de la trecerea dintre ani, care promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Cei mai iubiți artiști din țară și cele mai carismatice vedete vor sărbători într-un eveniment plin de distracție, umor și emoție.

"Noaptea de Revelion este atipică, prin urmare show-ul este și el unul care nu seamănă cu nicio altă producție, oricât de mare ar fi ea. Cum faci să ții oamenii la televizor într-o noapte atât de specială în care unii merg la club, alții la restaurant iar unii petrec acasă? Asta e întrebarea cheie. Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", a declarat Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Cătălin Bugean, Show Runner PRO TV a adăugat:

"PROTEVELION 2025 vine cu un show pe care nu vrei să-l ratezi! Am creat o atmosferă plină de energie și bună dispoziție, Raluka și Pavel Bartoș vor ghida telespectatorii printr-o seară memorabilă, presărată cu momente muzicale inedite, duete <<imposibile>> și scene de comedie savuroase, create special pentru această ocazie. Vom avea nume mari ale muzicii românești, duete care te vor surprinde, iar genurile muzicale se vor îmbina într-un spectacol unic. Fiecare apariție aduce un plus de originalitate, fie că vorbim despre reinterpretări ale unor piese celebre sau interpretări noi, cu coregrafii impresionante și efecte vizuale spectaculoase."

Filmările au început într-un cadru plin de voie bună și entuziasm. De la pregătirile tehnice până la repetițiile artiștilor, fiecare detaliu este gândit cu minuțiozitate, astfel încât telespectatorii să se poată bucura de o seară magică.

PROTEVELION 2025 va fi difuzat pe 31 decembrie la PRO TV, oferind o experiență unică, perfectă pentru a sărbători intrarea în noul an alături de familie și prieteni. Organizatorii vor dezvălui în curând detalii exclusive despre invitați, momentele speciale pregătite și ce alte surprize îi așteaptă pe telespectatori în ultima noapte din an.

Citește în continuare

Trending