Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Demi Lovato şi G-Eazy se luptă cu demonii trecutului în noua piesă "Breakdown"

Colaborarea săptămânii vine de la Demi Lovato şi G-Eazy, care se luptă cu demonii trecutului pe noua piesă "Breakdown". Artista cântă despre adicţie, iar rapperul despre problemele cu legea. Cei doi au perspectivele înlănţuite într-un videoclip deschis şi sincer.

Publicat

pe

Demi Lovato G-Eazy Breakdown Videoclip
Demi Lovato G-Eazy Breakdown Videoclip │ FOTO: Demi Lovato

Acest track soseşte la doar câteva zile după ce G-Eazy a fost arestat pentru agresiune în New York. Muzicianul ar fi lovit 2 bărbaţi în faţa unui hotel. Versurile noului single sunt totuşi despre problemele cu legea ale rapperului din 2018, când a lovit un paznic în faţa unui club în Stockholm şi a fost acuzat şi de posesie de droguri. Demi Lovato a vorbit deschis în multiple rânduri despre supradoza suferită în 2018 şi momentul când a fost aproape de moarte. "Breakdown" are aici semnificaţia unei crize nervoase, a momentului când ajungi la limita de jos şi cedezi psihic.

G-Eazy cântă despre faptul că la 21 de ani avea un imperiu muzical şi că zeci sau sute de oameni depindeau de el. Şi rapperul are versuri despre abuzul de substanţe şi faptul că doar în ele îşi găsea refugiul după presiunea pusă de carieră şi aşteptările celor din jur. Videoclipul a fost regizat de Daniel CZ, care a mai colaborat cu G-Eazy în trecut.

La începutul lunii septembrie G-Eazy a anunţat mult aşteptatul succesor al albumului "These Things Happen" din 2014. LP-ul va sosi chiar în această lună şi se numi "These Things Happen Too". Pe numele său real Gerald Earl Gillum, artistul rap şi-a început cariera în 2008 şi a devenit cunoscut pentru duetul cu Halsey pe piesa "Him & I" şi pentru relaţia cu artista.

Demi Lovato a lansat recent un trailer pentru noul său serial "Unidentified With Demi Lovato", în care abordează una dintre pasiunile sale mai puţin cunoscute: vânătoarea de OZN-uri. Artista a dezvăluit în ultimul an că se identifica prin pronumele "them" şi "they" şi este non binară. În august Demi lansa piesa şi clipul "Melon Cake", single de pe albumul "Dancing With the Devil... The Art of Starting Over". Tânăra de 29 de ani a pornit şi un podcast numit "4D with Demi Lovato" şi a încheiat anul 2020 cu o piesă anti Trump, "Commander in Chief".

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare

Trending