URMA este un colectiv de artiști coagulat în jurul solistului Mani Gutău, care s-a făcut remarcat încă de la începuturi printr-o muzicalitate hipnotizantă, prin îmbogățirea sound-ului alternativ cu sonoritățile calde ale unor instrumente precum fluierul, saxofonul, trompeta, percuția & congas, dar și prin implicarea în numeroase proiecte care au avut ca scop trezirea conștiinței sociale.
În primăvara anului 2003, la Cluj, demarau înregistrările primului material discografic URMA, intitulat "Nomad Rhymes". Un album întâmplare, semnat de un grup de muzicieni ce nu aveau nici o reprezentație live, împreună, la activ. Ce a urmat merită povestit mai departe.
Începând cu concertul susținut la răsărit, pe plaja din Vama Veche, în cadrul primei ediții a festivalului Stufstock, URMA a semnat până în prezent 4 albume de studio, "Nomad Rhymes" (2003), "Anger is a Gift" (2005), "Trend Off" (2007), "Lost End Found" (2013), şi a susținut apariţii live memorabile în România, Ungaria, Franța, Germania, Elveția și Marea Britanie.
În 17 aprilie și 24 aprilie 2010, Urma a susținut în premieră, pentru un grup alternativ, concerte recital la Ateneul Roman și Sala Palatului. În 10 Mai 2013, la Cinema Patria / București, URMA a oferit un concert special, marca MTV Unplugged, alături de orchestra dirijată de Simona Strungaru.
Pe parcursul celor 18 primăveri trecute de la debut și până acum, trademark-ul sonor al trupei URMA a fost amprentat de prezența instrumentelor de suflat, precum flautul, saxofonul sau trompeta, care completează îmbinarea armonioasă a chitarelor acustice și a diverselor elemente de percuție.
În prezent, Urma lucrează la viitorul material discografic, intitulat "inima!ism", primul single "Love Create Inspire" fiind deja prezentat publicului.
Bilete concert URMA la Teatrul de Vară "Mihai Eminescu"
- Acces General - 70 lei
- Testare rapidă la intrare - 25 lei
Reguli de acces:
- Participarea este permisă spectatorilor nevaccinați pe baza unui test negativ făcut la acces, dar și celor vaccinați, celor cu test PCR nu mai vechi de 72 de ore, cu test rapid nu mai vechi de 24 de ore sau cu bilet de externare din spital nu mai vechi de 90 de zile și nu mai devreme de 15 zile.
- Testele rapide sunt disponibile la acces și se pot face, contra cost, de personal autorizat.
- Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la la 20.05.2021, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel.