iMapp Bucharest 2021 are loc pe 18 septembrie, iar intrarea va fi liberă. În deschidere va concerta Subcarpaţi, aducând o doză serioasă de "Pankăreală" evenimentului desfăşurat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. iMapp este cel mai mare eveniment de new media art din ţara noastră şi a fost inclus în repetate rânduri în topul concursurilor de video mapping. E vorba despre proiecţii de anvergură pe clădiri istorice, folosind opere de artă digitală.
Lucrările artistice din acest an vor fi proiectate pe faţada Palatului Parlamentului, având şi acompaniament muzical. 23.000 de metri pătraţi sunt puşi la dispoziţie pentru proiecţii. iMapp Bucharest ajunge în 2021 la ediţia cu numărul 7, iar festivalul a câştigat un premiu "AV Inaction" la premiile AV Londra 2020. Tema concursului din acest an este "The Show Must Go On", referindu-se la artă, muzică, sport, educaţie, turism, care îşi revin după perioada de pandemie.
iMapp Bucharest 2021 va include participarea următoarelor echipe, câştigătoare ale evenimentelor partenere de mapping:
- Flightgraf (câştigător în SUA)
- Jonas Denzel (câştigător în Germania)
- Fabio Volpi (câştigător în Ucraina)
- Li Cheng (câştigător în Japonia)
- Ricardo Silveira Cancado (câştigător în Ungaria)
Cele 5 echipe vor fi însoţite de câştigătorul premiului juriului din ediţia iMapp 2019, Michele Pusceddu. Publicul va putea intra începând cu ora 17:00, iar accesul va fi permis celor vaccinaţi cu 10 zile trecute de la finalizarea schemei complete, dar şi celor care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR (valabil 72 de ore) sau antigen (valabil 24 de ore). Au permis şi cei care au făcut Covid-19, dar se află în perioada între a 15-a şi zi a 180-a ulterioară infectării.
iMapp Bucharest s-a ţinut doar online în 2020, în cadrul proiectului Bucharest - One Heart.One Story. Pe atunci a ţinut 4 zile, între 16 şi 19 septembrie, incluzând şi o expoziţie de artă urbană. Ziua Bucureştiului a fost marcată de proiecţii video pe faţadele a 3 clădiri din centrul Capitalei.