Au trecut 2 ani de la lansarea lui "The Great War", un album concept despre primul război mondial, iar în ultimul an formaţia a pus la punct următorul capitol al poveştii sale. A luat în calcul crearea unui disc despre istoria Suediei, ţara sa de baştină, sau despre Războiul Civil din Statele Unite. Şi bătăliile lui Napoleon şi Cruciadele au fost în cărţi la un moment dat, dar până la urma Sabaton a ales începutul secolului 20 ca tema noului album.
Aşa a luat naştere "The War to End All Wars", alegând să mai spună poveşti din Primul Război Mondial. Solistul şi liderul trupei, Joakim Broden a acordat un interviu recent publicaţiei canadiene The Metal Voice, în care a spus următoarele:
Este foarte mult un album Sabaton dacă ne gândim. Am fost o formaţie evoluţionară şi nu revoluţionară. Există întotdeauna surprize pe un album Sabaton, dar nu vom da cu banul şi nu vom face ceva total diferit pe fiecare piesă sau album nou. Da, vor fi câteva surprize pe fiecare material şi acum ascult şi aprob master-ul noului release chiar în acest moment.
Este întotdeauna subiectiv. Cred că este lamentabil când un artist spune "este cel mai bun album pe care l-am făcut vreodată" şi continuă să promoveze textul ăsta obosit. Eu spun că ascultătorul trebuie să decidă asta, dar ştiu sigur că toţi oamenii din trupă, care şi fără să stea în aceeaşi cameră împreună, pentru că le-am livrat pre-mix-urile tuturor au exclamat "F*ck, sună grozav".
Toţi sunt mulţumiţi de producţie de această dată şi avem un consens.
Artistul a confirmat şi că nici unul dintre single-urile recent lansate de Sabaton, "Livgardet", "Defence of Moscow" şi "Kingdom Come/Metal Trilogy" nu va fi inclus pe album. Asta pentru că materialul discografic e complet nou şi separat, cu o altă direcţie şi o altă temă. Sabaton a anunţat în vara lui 2021 şi turneul "Tour to End All Tours", care se va desfăşura în primăvara lui 2022, incluzând 26 de oraşe şi 17 ţări.
În deschidere va cânta trupa din Mongolia The HU şi metaliştii finlandezi de la Lordi.