"Spencer" este regizat de Pablo Larraín, care va juca și rolul de producător, alături de Juan de Dios, Jonas Dornbach, Janine Jackowski și Paul Webster. Scenariul este semnat de Steven Knight, cunoscut pentru proiecte ca "Eastern Promises", "Peaky Blinders", "Locke" și "The Hundred-Foot Journey".
Pelicula relatează sărbătorile de Crăciun ale familiei regale de la începutul anilor '90, desfășurate la Casa Sandringham din Norfolk, Anglia. Se spune că în acel weekend plin de evenimente, Diana a decis să pună capăt căsătoriei cu Prințul Charles, o alegere care a zguduit Anglia și nu numai.
Kristen Stewart o va interpreta pe Prințesa Diana, primele imagini fiind disponibile mai jos, în primul trailer oficial al filmului. Prințul Charles va fi portretizat de actorul Jack Farthing. Distribuția îi mai include pe Timothy Spall, Sean Harris, Sally Hawkins și Richard Sammel, deși rolurile lor nu au fost încă dezvăluite.
VIDEO: Trailer film "Spencer":
Kristen Stewart este cunoscută pentru interpretarea Bellei Swan din seria "Twilight". Actrița a mai avut apariții notabile în "Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător", "Seberg" sau "Îngerii lui Charlie".
Lady Diana Spencer s-a căsătorit cu Prințul Charles în 1981. S-au separat în 1992 și au divorțat în 1996. Un an mai târziu, Prințesa de Wales a murit într-un accident de mașină, la vârsta de 36 de ani.
Prințesa Diana a mai fost portretizată de actrița Naomi Watts în drama "Diana", lansată în 2013, dar și de Emma Corrin în cel de-al patrulea sezon al serialului "The Crown". Ștafeta a fost preluată de Elizabeth Debicki, care va apărea pe micile ecrane odată cu cel de-al cincilea sezon al serialului.