Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Festivalul Internaţional George Enescu debutează pe 28 august; Iată programul transmisiunilor, concertelor

Ultima săptămână de vară include o sumedenie de manifestări artistice, dar în calendar iese în evidenţă debutul Festivalului Internaţional George Enescu. Are loc pe 28 august, de la ora 19:30, ţine până pe 26 septembrie 2021 şi suntem la ediţia cu numărul 25 a acestui festival. Peste 4700 de artişti români şi străini vor participa, iar programul îl aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Murray Perahia în recital la Ateneul Român în cadrul Festivalului George Enescu
Murray Perahia în recital la Ateneul Român în cadrul Festivalului George Enescu │ FOTO: Vlad Eftenie www.facebook.com

Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta la Gala de Deschidere a Festivalului, sub bagheta dirijorului Paavo Jarvi. Se remarcă aici şi prezenţa lui Sarah Nemtanu, prim violonist al orchestrei. Manifestarea artistică va avea o durată record şi anume 4 săptămâni. Această ediţie a Festivalului George Enescu include cel mai amplu program de lucrări enesciene: 42 la număr, incluzând şi cele 5 simfonii.

Momentul inaugural va fi transmis în direct sâmbătă, 28 august de la ora 19:30 la TVR 1, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova. Prezentatorul va fi jurnalistul TVR Marius Constantinescu. Festivalul are loc în Sala Mare şi Sala Mică a Palatului, Ateneul Român şi Sala Radio. Invitaţii sunt următorii:

  • London Symphony Orchestra
  • London Philharmonic Orchestra
  • Orchestra Filarmonică Regală din Londra
  • Academy of St Martin In the Fields
  • Philharmonia London
  • Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin
  • Rotterdam Philharmonic Orchestra
  • Orchestra Naţională a Franţei
  • Orchestra Del Teatro Alla Scala din Milano

Printre marii artişti care vor urca pe scena evenimentului din acest an se numără contratenorul Philippe Jaroussky, Maxim Vengerov, mezzo-soprana Joyce DiDonato, soprana Sonay Yoncheva, dar şi pianiştii Martha Argerich, Jean Yves Thibaudet, Yuja Wang şi Maria Joao Pires. Privitorii şi participanţii se vor bucura şi de două lucrări cu narator, precum Robert Powel, cunoscut pentru rolul titlular din "Jesus of Nazareth", el narând "Oedipus Rex" de Stravinsky.

În deschidere este programat un recital al Rapsodiei nr. 2 de George Enescu. Vom auzi şi un Concert în Re minor pentru vioară şi orchestra op. 47 de Jean Sibelius, iar seara va fi închisă de Simfonia Nr. 2 în Mi Minor op. 27 de Serghei Rahmaninov. Pe scena Festivalului George Enescu urcă şi Maia Morgenstern şi Vlav Ivanov. Acesta din urmă va nara suita Peer Gynt op. 34 de Grieg pe 23 septembrie la Ateneu.

Pe 5 septembrie la Sala Palatului va fi recitatorul lucrării Ecce Homo, compusă de tenorul Jose Cura, care va fi şi dirijor. Maia Morgenstern va fi recitator al spectacolului Pierrot Lunaire op. 23 de Arnold Schoenberg luni, 6 septembrie la Muzeul Naţional Cotroceni.

Cei care doresc să urmărească de acasă evenimentele pot găsi programul transmisiunilor TVR mai jos:

  • Sâmbătă, 28.08 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 1, TVR 3, TVR Internaţional, TVR Moldova
  • Duminică, 29.08 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 3
  • Duminică, 5.09 – Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 3
  • Luni, 06.09 - Ora 16.30, de la Ateneul Român - live pe TVR 3
  • Joi, 09.09 - Ora 16.30, de la Ateneul Român - live pe TVR 3
  • Sâmbătă, 11.09 - Ora 16.30, de la Ateneul Român - live pe TVR 3
  • Miercuri, 15.09 - Ora 16.30, de la Ateneul Român - live pe TVR 3
  • Duminică, 19.09 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 3
  • Marţi, 21.09 - Ora 16.30, de la Ateneul Român - live pe TVR 3
  • Miercuri, 22.09 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 3
  • Joi, 23.09 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 3
  • Duminică, 26.09 - Ora 19.30, de la Sala Palatului - live pe TVR 1 şi TVR 3

Programul complet ai festivalului se află AICI.

Comentează

Trending