Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Doru Stănculescu, fondatorul Cenaclului Flacăra a murit la 71 de ani; A fost o emblemă a folk-ului românesc

Doru Stănculescu, un nume uriaş în muzica folk din România a murit pe 23 august 2021. Folkistul avea 71 de ani şi a fost cunoscut drept unul dintre fondatorii Cenaclului Flacăra. Aflaţi detalii despre cariera muzicianului şi viaţa sa în articol.

Publicat

pe

Concert Gala Folk "Om Bun" la Sala Palatului pe 10 decembrie 2018 │ FOTO: Cătălin Oancea / InfoMusic.ro

Cantautor reputat, Doru-Emil Stănculescu se năştea pe 25 iunie 1950. Compozitorul şi interpretul folk era arhitect de profesie şi a fost fratele cântăreţei Mihaela Mihai. Pasiunea pentru muzică l-a cuprins încă de mic, iar părinţii i-au cumpărat o vioară, instrument studiat câţiva ani. Compoziţiile începeau în liceu, iar artistul şi-a făcut o trupă în clasa a zecea. De unde venea inspiraţia? Din poezie.

Doru Stănculescu a compus muzică pe versurile poeţilor George Bacovia, Ion Minulescu şi Octavian Goga. Debutul său în muzică a venit în 1968 prin piesa "Ion Crâşmaru", pe versuri de Octavian Goga. Figură rebelă, artistul a fost primul care a adus muzica folk la televizor. Primul său disc sosea prin Electrerecord în anul 1979, "Ai hai/ Cântec între apele ţării". În CV-ul lui Doru Stănculescu includem şi coloana sonoră a filmului "Porţile albastre ale oraşului" din 1974, regizat de Mircea Mureşan.

Doru a obţinut marele premiu al Festivalului Primăvara Baladelor în 1973, un important festival de muzică folk. De asemenea obţinea marele premiu pentru întreaga carieră la Festivalul Naţional de Muzica Folk "Om bun" în 1996. Inspiratul compozitor a apărut la Televiziunea Romana cu melodii precum "Sambala", "Ion Voda Cumplitul", "Fără Petale".

A publicat şi o carte numită "Prezidente: Doru Stănculescu în dialog cu Florin-Silviu Ursulescu" în anul 2018. Ca fondator al Cenaclului Flacăra, a fost o prezenţă impunătoare pe scenă folk şi a activat în cadrul Cenaclului până la desfiinţarea sa. A fost cunoscut pentru colaborări cu Sorin Minghiat, Valeriu Sterian, Dan Andrei Aldea, Ioan Gyuri Pascu, Zoia Alecu, Leo Iorga, Eugem Avram, Victor Solomon şi mulţi alţii.

Primii artişti care au cântat la Cenaclu de altfel au fost Tudor Gheorghe şi Doru Stănculescu. Unul dintre ultimele concerte a fost un recital online din 29-30 martie 2021, alături de 29 de alţi artişti folk. Artistul a murit, dar lasă în urmă o moştenire muzicală uriaşă şi un filon artistic important pentru folkişti.

Comentează

Trending