Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Dimitri`s Bats a lansat "She", o piesă ritmată despre relații toxice - AUDIO

Trupa Dimitri's Bats a lansat piesa "She", un nou single de pe viitorul material de studio. "She" este acea piesă din concertele formației în care treaba devine serioasă și ritmul te pune la dans.

Publicat

pe

Dimitri's Bats
Dimitri's Bats │ FOTO: Captură YouTube

Un cântec aparent vesel, "She" vorbește în versuri despre cu totul altceva: relații toxice, motivele ascunse pentru care suntem prinși în acestea și vina aruncata agresiv atunci când totul se termină.

"Indiferent de cum interpretezi piesa, notele vesele sigur te vor ridica în picioare să dai drumul la dans!" – Dimitri's Bats

AUDIO: Dimitri`s Bats - "She"

Dimitri's Bats sunt o apariție proaspătă pe scena indie/rock românească, cu o abordare eclectică între dancefloor și riff-uri alternative. Influențați de artiști precum Anderson .Paak, Jacob Collier, alt-J sau Tyler the Creator, trupa are o abordare ce se potrivește perfect atât live pe scene de festival sau de club cât și pe dancefloor în nopți târzii.

EP-ul "Mess", primul material de studio al trupei, a fost lansat în toamna lui 2018 și a fost promovat prin single-uri precum "Cold", "Bottom of the Ocean", "Dancing and Falling" sau "Just a Little Bit". EP-ul "Mess" este disponibil pentru streaming și download pe toate rețelele de distribuție digitală.

În prezent, formația lucrează la piese noi pentru un viitor material de studio. Până atunci, publicul poate vedea trupa cântând live în cadrul festivalului Living Rock. Dimitri's Bats au show-ul programat sâmbătă, 21 august, în aceeași zi urmând să urce pe scenă și Robin and the Backstabbers,, Toulouse Lautrec, Jurjak, URMA și The Mono Jacks. Găsiți lineup-ul complet al festivalului aici.

Concerte & turnee

Festivalul DWMT La Conac 2024 a anunțat un noul val de artiști

După primele nume care au atras atenția la finalul primăverii, DWMT La Conac anunță un alt val al lineup-ului său, amplificând promisiunea unei experiențe unice pe moșia Conacului Udriște Năsturel. Vezi despre cine e vorba.

Publicat

pe

Trupa Dora Gaitanovici
Trupa Dora Gaitanovici │ FOTO: Vladimir Pogonariu

În acest nou val, pe Main Stage vor urca și artiști de peste Prut, precum Satoshi, Mihail, Prima Dragoste, dar și o serie de nume apreciate din peisajul muzical local: Dora Gaitanovici, Kadjavsi, Dimitri's Bats, Alex Purje & Mind The Gap Trio, Aim + Wall, Hardplay și Andrew Dum.

"Suntem abia la a doua ediție, dar simt că am evoluat mult față de anul trecut. Dorim să ne menținem poziționarea ca festival de tip discovery. Anul acesta avem și primul nostru nume internațional, pe Kerala Dust, însă credem cu tărie în întregul lineup. Fiecare proiect muzical este atent selecționat. Toți artiștii au un sound bine închegat și promit un show un pic altfel. Prin acest festival încercăm să ducem mai departe idealul DWMT Sessions de a fi un playground creativ pentru proiectele artistice în care credem. Chiar dacă unii sunt la început de drum, noi le urmărim parcursul de ceva timp, și știm, cu siguranță, că vă vor surprinde în cel mai plăcut mod posibil", a transmis Călina Purje, Booking Manager & Co-Founder DWMT la Conac.

Aceste trupe se alătură primului val de artiști anunțat anterior: om la lună, HVNDS Lite, The Kryptonite Sparks, Delta Pe Obraz, Musspell, Simona Delegeanu, Paul Tihan & Andra Andriucă și, în premieră pentru DWMT La Conac, primul headliner internațional al festivalului: Kerala Dust. Prin combinația lor eclectică de genuri și influențe, aceste trupe și artiști promit să transforme DWMT La Conac într-o întâlnire culturală rară care nu trebuie ratată.

În paralel cu experiența muzicală, DWMT La Conac va celebra și artele vizuale printr-o expoziție intitulată "We Lived Good Lives", curatoriată de Medina Pop. Această expoziție încurajează publicul să exploreze teme profunde prin operele a cel puțin 20 de artiști români, fiecare contribuind la o poveste complexă și profundă despre viață și memorie.

Prețuri bilete DWMT La Conac:

  • Biletele sunt disponibile online, la prețul de 350 lei (abonament acces general), 300 lei (reducere elevi/studenți), dar și la pachete promoționale de grup. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending