"Alone Again" începe cu un aer dramatic, de rock opera, infuzat cu ceva emotivitate neaşteptată şi riff-uri sacadate. Acesta este primul single de pe noul album din 2021, "See What's On the Inside". Trupa Asking Alexandria e prolifică, de vreme ce în 2020 a lansat albumul "Like a House on Fire". De această dată a semnat o înţelegere cu casa de discuri Better Noise Music şi va lansa discul cel nou pe 1 octombrie 2021.
Single-ul proaspăt apărut aduce o schimbare de sound, o extra melodicitate şi solistul pare a fi schimbat modul în care atacă versurile. Are ceva din solistul Fall Out Boy combinat cu Nikki Sixx în Sixx AM, dar într-o variantă ceva mai dură. Nu mai avem growl-uri şi ţipete totuşi, dar se compensează cu solo-uri de la chitaristul Ben Bruce.
Muzicianul a declarat următoarele despre noul album:
"Alone Again" şi restul albumului este rezultatul reconectării noastre şi reîndrăgositirii de ceea ne-a făcut să pornim trupa. Nu e vreun giumbuşluc, doar noi cinci cântând la instrumente atât de tare şi de zgomotos pe cât putem. La un moment dat în vieţile noastre ne simţim cu toţii pierduţi şi confuzi cu privire la cine suntem şi cine am vrea să fim. Cred că piesa ne va uni pe toţi în acest sentiment.
Suntem încântaţi să v-o oferim şi nu doar melodia, ci şi noul album. Am revenit la rădăcinile noastre ca muzicieni şi am vrut să repornim acea pasiune şi iubire pentru rock şi metal. Metallica, Led Zeppelin, Queen, Nirvana, Soundgarden, Aerosmith, AC/DC... toţi cei mari de care ne-am îndrăgostit când eram mici au influenţat noul album şi nu am putea fi mai încântaţi.
În 2021 l-am auzit pe solistul Asking Alexandria, Danny Worsnop colaborând cu Papa Roach pe piesa "Broken As Me", într-o versiune remasterizată a single-ului din 2015.