Whitesnake va sosi în Europa în 2022, pentru a cânta în cadrul a două festivaluri. Cele două apariții sunt cea de la Rock Imperium Festival pe 24-25 iunie 2022, la Parque El Batel din Cartagena, Spania, dar și la Hellfest în Clisson, Franța. Această a doua oprire pe Bătrânul Continent are loc pe 23 iunie 2022. Solistul David Coverdale a anunțat că ambele evenimente vor fi incluse în turneul său de adio.
Coverdale a împlinit 69 de ani în septembrie 2020 și a confirmat că plănuiește să se retragă în vreme ce accepta o distincție "Rock Honours" la festivitatea The Rocks 2021, de pe 11 iunie 2021. Coverdale are în spate o carieră de peste 4 decenii, care include și colaborarea cu Deep Purple. Iată spusele exacte ale artistului:
Am fost foarte pasionat cu privire la ce fac. Încerc să nu îmi dezamăgesc publicul. Avem o baza de fani loiali și hardcore pe tot globul. Anul trecut trebuia să ținem turneul meu de adio și a fost sold out, a fost uimitor. Evident totul a fost anulat din cauza Covid. Așa că, cu voia Domnului voi putea ține turneul anul viitor. Îmi voi arată aprecierea și recunoștința pentru suportul primit de la fani, deoarece nu poți face asta fără un public care să te susțină, e atât de simplu.
Și ei știu, fanii hardcore care mă urmăresc știu că eu dau tot ce am mai bun, tot ce am mai bun în acel moment. Și asta a fost filozofia mea de muncă de multă vreme.
Ne gândim inevitabil și la alte trupe sau artiști care au ținut turnee de adio multiple și nu s-au retras, precum Black Sabbath, Ozzy Osbourne, KISS sau Motley Crue. Coverdale se declară totuși deschis la încheierea carierei, afirmând că "îi e destul de greu să mai între în jeanși". Chiar dacă artistul renunță la turnee și concerte, el va continua să compună muzică, având o sumedenie de proiecte pregătite pentru viitor.
Ultimul LP lansat de Whitesnake a fost "Flesh & Blood" din 2019, promovat inclusiv în România cu un concert la Arenele Romane în vara lui 2019. În martie 2020 Coverdale suferea o operație de hernie inghinală bilaterală, punând în standby planurile formației și anulând concertele din SUA, Marea Britanie și Europa. Acestea erau în pericol deja din cauza pandemiei.
Whitesnake este o formație activă din 1978, cu o perioada de pauză între 1990 și 1994, o sincopă până în 1997, după care iar o pauză până la revenirea din 2003. De atunci muzicienii au rămas activi. Coverdale a fost singurul membru constant în acest grup în istoria sa.