Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Lorde a lansat piesa intimă "Stoned At the Nail Salon" - AUDIO

Majoritatea artiştilor mari aşteaptă zilele de vineri sau weekend-ul pentru a lansa o piesă nouă, dar nu şi Lorde, care preferă să ne facă un cadou muzical într-o zi de miercuri. Artista a lansat pe 21 iulie 2021 piesa "Stoned At the Nail Salon", o baladă low key şi intimă, care se ascultă în articol.

Publicat

pe

Coperta single Lorde Stoned At the Nail Salon
Coperta single Lorde Stoned At the Nail Salon │ FOTO: Lorde

Muziciana neo-zeelandeză revine în atenţia publicului cu o piesă care combină chitara acustică cu o voce picurată din vârful buzelor, alteori şoptită discret peste instrumental. "Stoned At the Nail Salon" este al doilea single al artistei de pe viitorul său album, "Solar Power", al treilea din discografia Lorde. Piesa titulară a sosit în iune 2021, după 4 ani de pauză. În 2017 primeam apreciatul LP "Melodrama".

Despre noul track, Lorde a declarat următoarele:

Acest cântec este o reflectare asupra înaintării în vârstă, a obişnuinţei cu viaţa domestică şi analizarea deciziilor pe care le-ai luat până acum şi a corectiudinii lor. Cred că mulţi oameni încep să îşi pună astfel de întrebări pe la vârsta mea şi era foarte liniştitor pentru mine să le scriu, sperând că ele vor rezona şi cu alte persoane. Am folosit această piesă pentru a revărsa atât de multe gânduri..

Acest track va debuta în cadrul talk show-ului nocturn "Late Night With Seth Meyers", ediţia de pe 21 iulie. Asta după ce Lorde a interpretat live "Solar Power" în cadrul The Late Show With Stephen Colbert la mijloc de iulie 2021. Noul album al tinerei este co-produs de Jack Antonoff şi ar urma să "sărbătorească lumea naturală, să imortalizeze sentimentele profunde" pe care Lorde are atunci când se afla în natură.

"Solar Power" va primi propriul turneu global în 2022, cu opriri pe continentul european în mai şi iunie. Are programat şi un gig la festivalul Primavera Sound din Barcelona, alături de The Strokes şi Tame Impala. Viitorul album are şi rol de statement eco-friendly, fiind disponibil într-un format fără disc, fără materiale fabricate din hârtie, carton sau cu procedee poluante.

Lorde, pe numele său real Ella Marija Lani Yelich-O'Connor este o artistă de 24 de ani din Noua Zeelandă, care are la activ 2 premii Grammy, two Brit Awards şi o nominalizare la Globurile de Aur. A vândut peste 5 milioane de albume în toată lumea.

Trending