Cele 33 track-uri sunt incluse într-o colecţie care a ieşit de sub bagheta compozitorului Jonathan Wolff. Debutul a avut loc pe 2 iulie 2021, prin WaterTower Music şi albumul se găseşte pe toate platformele de streaming. Coloana sonoră a lui "Seinfeld" marchează şi prima dată când vom putea auzi piesele iconice de acolo în afara difuzării televizate sau pe streaming. Show-ul a fost difuzat pe NBC între 1989 şi 1998, iar ulterior avea să ajungă un clasic şi să îl propulseze pe Jerry Seinfeld la statutul de mogul al comediei. Aventurile lui Jerry, Elaine, George şi Kramer din New York vor rămâne legendare o bună perioadă de timp.
Pe lângă piesa tematică centrală, cu acel bas "slapped" şugubăţ vom putea asculta melodia hip-hop "Kramer's Pimpwalk", chitara şi fluieratul din "Jerry The Mailman", dar şi suspansul melodiei "Cable Guy vs Kramer Chase". Există şi jazz, muzică de banjo, ba chiar şi muzica din Puerto Rico. Jonathan Wolff nu e străin de coloane sonore hit, el compunând muzica şi pentru serialul "Will & Grace", dar şi pentru "Married With Children", "Saved by The Bell" şi "Who's the Boss".
Compozitorul a menţionat într-un interviu că tema definitorie a serialului este o colecţie de 5 note, dar nu unele cântate la un bas Rickenbacker cum se speculase. De fapt este o combinaţie dintre multiple sunete de chitară-bas, sub formă de sample-uri. A fost folosită editare de sample-uri, compresie, EQ, manipulare de fază, gain staging şi altele, pentru a obţine un bas iconic, folosit la toate tranziţiile din serial, la intro şi la final.
În ciuda speculaţiilor compozitorul a folosit puţin sintetizator pe coloana sonoră a show-ului şi mai degrabă başi prelucraţi.
Sitcom-ul va sosi pe platforma Netflix începând cu septembrie 2021, iar aceasta tranziţie marchează şi debutul serie la rezoluţie 4K. TBS va pierde drepturile pentru serial în octombrie 2021, dar vom mai vedea difuzări şi pe Comedy Central, TV Land şi Paramount Network.