Billie Eilish s-a maturizat mult în ultimii doi ani, însă, ca orice adolescent ce încă își caută direcția, pășește în continuare pe un "teren minat". Ruperea unei relații în care Billie a investit multă emoție își pune amprenta vizibil pe noile piese de pe albumul "Happier Than Ever", sinceritatea cu care artista ni se confesează fiind, uneori, bulversantă.
""Happier Than Ever", cel de-al doilea album, este în sfârșit lansat. Nici măcar nu pot să procesez informația asta. Aceasta a fost cea mai satisfăcătoare și profundă experiență pe care am avut-o până acum din punct de vedere muzical. Eu și Finneas am fost în al 9-lea cer lucrând la acest album. Simt că iubesc fiecare piesă de pe acest LP atât de mult, încât efectiv mă sperie faptul că o să-l fac public și că oricine îl va putea asculta. Îmi vine să plâng. M-am maturizat atât de mult în procesul realizării acestui album și am conștientizat atât de multe lucruri, analizându-mă și reflectând.
Mi-aș dori să pot să mă întorc în timp și să înregistrez albumul ăsta încă o dată, pentru că mi-a oferit câteva dintre cele mai frumoase nopți din viața mea.
Te iubesc, Finneas, și-ți mulțumesc că ești așa cum ești. Nu mi-aș fi putut dori un frate și un colaborator mai bun, tu ești întreaga mea lume și nu aș fi putut face nimic din toate astea fără tine. Oricum, sunt atât de emoționată și de anxioasă... Vă rog, fiți blânzi cu acest proiect, înseamnă totul pentru mine", a declarat Billie Eilish.
Tracklist "Happier Than Ever" - Billie Eilish:
- Getting Older
- I Didn't Change My Number
- Billie Bossa Nova
- my future
- Oxytocin
- GOLDWING
- Lost Cause
- Halley's Comet
- Not My Responsibility
- OverHeated
- Everybody Dies
- Your Power
- NDA
- Therefore I Am
- Happier Than Ever
- Male Fantasy
Lyric Video: Billie Eilish - "Happier Than Ever"
Billie Eilish a devenit rapid una dintre cele mai mari vedete care au apărut de la lansarea single-ului ei de debut "ocean eyes" și continuă să doboare recorduri cu muzica sa, care sfidează genuri. Albumul de debut, "WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?", a ocupat primul loc în Billboard 200 în SUA, precum și în alte 17 țări din întreaga lume la lansare și a fost scris, produs și înregistrat în întregime în casa copilăriei lor din Los Angeles. Billie Eilish a continuat să facă istorie, devenind cel mai tânăr artist care a primit nominalizări și a câștigat la toate categoriile majore, la premiile GRAMMY. Billie Eilish este, de asemenea, cel mai tânăr artist care a scris și a înregistrat o piesă oficială James Bond - "No Time To Die".