Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Limp Bizkit a înregistrat 35 de piese noi pentru mult amânatul album nou

Limp Bizkit e gata să se alăture trupelor care au sărit de un deceniu pauză între albume. "Stampede of the Disco Elephants" este numele albumului 6 din discografia trupei, care a tot fost amânat pe parcursul ultimului deceniu. Chitaristul trupei, Wes Borland a oferit în sfârşit informaţii despre evoluţia LP-ului în cadrul unui interviu recent.

Publicat

pe

Limp Bizkit
Limp Bizkit

Wes Borland, cunoscut pentru picturile faciale şi corporale înfricoşătoare, dar şi drept un chitarist pe care se bazează sunetul Limp Bizkit a făcut câteva declaraţii interesante la pdocastul "Drinks With Johnny". Acesta este podcastul lui Johnny Crist de la Avenged Sevenfold. Wes a declarat că trupa a înregistrat instrumental pentru 35 de piese, iar ele mai trebuie doar finalizate şi Fred Durst trebuie să îşi înregistreze vocea. Albumul a fost anunţat în 2012, iar în 2014 apărea single-ul "Endless Slaughter".

Ultimul album lansat de Limp Bizkit a fost "Gold Cobra" din 2011, iar de atunci trupa a ajuns la casa de discuri Cash Money Records a lui Lil Wayne, cu care a colaborat pe piesa "Ready to Go". Chitaristul a declarat în podcast că în ultimii 10 ani formaţia s-a reunit de aproximativ 7 ori în studio-uri din diferite locuri. Multe dintre întârzieri ar avea de-a face cu nemulţumirile lui Fred Durst legate de modul în care i-au ieşit track-urile vocale. Durst a înregistrat voci pentru toate cele 35 de piese, dar apoi le-a şters, fiind nemulţumit.

Acum solistul ar privi lucrurile mai matur şi e gata să aleagă totuşi o selecţie de piese de care este mulţumit şi le finaliza pentru noul disc. Wes se declară deschis să îl aştepte pe Fred oricât va fi nevoie şi a amintit şi de despărţirea din trecut a trupei şi de faptul că solistul a devenit la un moment dat cel mai urât om din lume. Fred a fost totuşi ocupat în ultimii ani, axându-se pe cariera sa de regizor. I-a regizat videoclipuri lui Tommy Lee, dar şi un film cu John Travolta numit "The Fanatic".

Are în CV şi videoclipuri Staind, Limp Bizkit, dar şi comedia "The Longshots" cu Ice Cube şi Keke Palmer. Wes Borland are propria trupa numită Black Light Burns, care a cunoscut un succes moderat prin release-urile de până acum, în special datorită chitarei creative.

Limp Bizkit a cântat în România la Electric Castle 2019, cu o reprezentaţie marcată de probleme de sonorizare.

Industria muzicala

Limp Bizkit și Fred Durst dau în judecată Universal Music

Limp Bizkit și solistul Fred Durst au intentat un proces împotriva Universal Music. Muzicienii cer despăgubiri de peste 200 de milioane de dolari, susținând că până de curând trupa nu a primit bani din drepturi de autor.

Publicat

pe

Limp Bizkit la Electric Castle 2019 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Procesul a fost intentat marți, 8 octombrie, iar avocații lui Fred Durst acuză Universal Music de crearea unui sistem "fraudulos" din cauza căruia "posibil sute de alți artiști" nu au beneficiat de drepturile de autor cuvenite vreme de ani de zile.

"Eșecul Universul Music Group de a emite declarații de redevențe, în special în perioada 1997 - 2004 – apogeul faimei trupei și perioada în care au înregistrat vânzări record – sugerează că UMG a ascuns în mod intenționat valoarea reală a vânzărilor, și, prin urmare, redevențe, ce revin trupei Limp Bizkit, totul pentru a păstra în mod nedrept acel profit pentru sine", se arată în proces.

Potrivit Billboard, pe lângă redevențele neplătite, procesul urmărește să anuleze contractul de înregistrare al trupei și să restituie formației drepturile de autor asupra muzicii sale. De asemenea, Fred Durst solicită despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor.

"Având în vedere sumele mari de bani colectate de UMG din vânzările de albume ale trupei Limp Bizkit și Flawless Records de-a lungul anilor, UMG este răspunzătoare pentru încălcarea drepturilor de autor în valoare de zeci de milioane de dolari, dacă nu mai mult", se mai arată în proces.

Estimarea despăgubirilor ajunge la 200 de milioane de dolari, sumă pe care Limp Bizkit și Fred Durst se așteaptă să o primească de la Universal Music.

"Reclamanții susțin că sumele datorate de UMG în urma rezilierii acestor acorduri vor depăși cu ușurință 200 de milioane de dolari."

Limp Bizkit a încheiat recent prima parte a turneului "Loserville", dar va relua concertele în 2025. Ei se vor alătura trupei Metallica, în cadrul M72 World Tour.

Citește în continuare

Trending