Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Zoli Toth lansează "Better Together", primul său album de muzică electronică; LP-ul e produs de Mihai Câmpineanu (Șuie Paparude)

Zoli Tóth își propune să inoveze industria muzicală din România odată cu lansarea pe vinil și CD a noului său album, "Better Together". Produsul de muzică electronică redă majoritatea sunetelor prin sintetizatoare, vibrafon preparat, tobe sau instrumente create din materiale reciclate, ceea ce transformă audiția într-un performance unic de fiecare dată.

Publicat

pe

Zoli Toth
Zoli Toth │ FOTO: Anca Coleasa

La mai bine de 15 ani de la apariția ultimului album Sistem, fondatorul trupei își lansează primul album solo din carieră. "Better Together" este o continuare a proiectului personal "Home Alone", pe care Zoli Tóth l-a început în 2018. Albumul a prins contur de-a lungul ultimilor doi ani, însă artistul recunoaște că o contribuție semnificativă a avut-o și contextul cu care ne-am confruntat recent. Pandemia i-a oferit timpul necesar pentru creație, fiind totodată o sursă de inspirație pentru numele albumului.

"Am vrut să fac de mult timp acest material, dar nu m-am simțit destul de pregătit profesional și nici nu am avut timpul necesar. Acum cred că este cel mai bun moment. A ieșit un material de care sunt foarte mândru. Odată cu pandemia mi-am dat seama că oamenii s-au săturat să fie singuri acasă și că o să vină vremuri când o să vrem să fim din nou împreună. Pandemia a demonstrat că în echipă lucrurile sunt mai ușor de rezolvat", susține Zoli.

"Better Together" - primul album din România care integrează vibrafonul în muzica electronică și care folosește materiale reciclate drept instrumente muzicale

Lucrând alături de Mihai Câmpineanu (Șuie Paparude), producătorul muzical al albumului, Zoli vine cu o abordare nouă asupra muzicii electronice, majoritatea sunetelor fiind produse cu ajutorul vibrafonului preparat.

"Better Together" este o inovație pe piața muzicală autohtonă, fiind pentru prima dată când vibrafonul, un instrument cel mai adesea folosit în muzica clasică sau în jazz, este integrat în muzica electronică în maniera aceasta. De altfel, procesarea sunetelor produse de vibrafon a contribuit la crearea unor timbre rar întâlnite până acum.

În ceea ce privește originalitatea muzicală, Zoli Tóth nu s-a oprit aici. Fiind un bine-cunoscut activist pentru mediu, acesta a reușit să îmbine perfect creativitatea cu sustenabilitatea, folosind materiale reciclate drept instrumente muzicale.

Diversitatea tematică explorată de Zoli Toth în piesele albumului "Better Together"

"Better Together" conține zece piese, dintre care două, "Iubește și lasă" și "BANU", concepute în limba română. Fiecare produs muzical reprezintă un concept de sine stătător care te poartă în stări și lumi diferite. "Story from Banat" ne duce cu gândul la originile timișorene ale lui Zoli, piesa fiind inspirată de sunetele clopotelor celor trei biserici din Piața Unirii, loc pe care artistul îl consideră definiția multiculturalismului românesc. Astfel, artistul a reușit să integreze în album elemente ale identității sale culturale.

"Pulse V3" este o melodie dedicată compozitorului Adrian Enescu, pionierul muzicii electronice autohtone, în timp ce piesa "Exodus" vorbește despre migrația popoarelor cauzată de războaie și foamete.

Această diversitate tematică și manifestul pentru ascultarea muzicii fac ca Zoli Tóth să se numere printre puținii artiști care își îndeamnă publicul să nu asculte tot albumul deodată, ci, mai degrabă, o piesă de mai multe ori.

"Acest album este ca o carte, te trece în stări diferite, îți pune întrebări, te vrea captiv în lumea lui. Știu că în ziua de azi sunt puțini care mai au timpul necesar să acorde 53 de minute unui album audio. De aceea cred că e mai ok să îl împartă. Dar, bineînțeles, cei care au timp să citească o carte întreagă din prima, vor asculta și albumul la fel. În ultima vreme oamenii au cam uitat să asculte, să aibă un dialog, să analizeze ce vorbește interlocutorul. Cred că este momentul să reîncepem să ascultăm, indiferent dacă vorbim despre muzică, sfaturile cuiva, o poezie recitată sau foșnetul frunzelor din parc", susține artistul.

Zoli Tóth: "Consider că digitalizarea muzicii este doar o etapă în ceea ce va însemna ascultarea muzicii în viitor"

Ascultarea muzicii în defavoarea consumului acesteia stă și la baza ideii de a lansa primul album de muzică electronică în varianta vinil. Pe lângă aspectele ce țin de calitatea superioară a sunetului, Zoli Tóth vrea să se asigure că muzica sa va dăinui în timp, iar peste ani, când cineva își va dori să îi asculte piesele, să poată scoate vinilul de pe raftul bibliotecii, fără a depinde de conexiunea la internet sau de tehnologie. Astfel, poate fi considerat că „Better Together” spune povestea originalității și a valorilor în care artistul crede.

Albumul "Better Together" apare în ediție limitată, atât pe CD, cât și pe vinil de 180 de grame, care vine însoțit de semnătura artistului. Albumul poate fi ascultat online pe platformele de streaming și poate fi comandat pe www.zolitoth.ro.

Comentează

Trending