Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Strategia Paulei Seling pentru a fi în top la Eurovision: "M-am pregătit ca pentru o competiție olimpică"

Paula Seling a povestit la "Rețeaua de idoli" despre participările sale la Eurovision. Cu un loc trei obținut în 2010 cu piesa "Playing with Fire", artista a mărturisit că a investit extrem de mult efort în pregătirea pentru această competiție. A anulat orice altceva din programul ei, iar vreme de două luni s-a concentrat doar pe vocalize și perfecționarea interpretării sale.

Publicat

pe

Paula Seling în videoclipul piesei ”Vals” (Dulcea și tandra mea fiară)
Paula Seling în videoclipul piesei ”Vals” (Dulcea și tandra mea fiară) │ FOTO: Captură YouTube

Invitată la "Rețeaua de idoli", Paula Seling a depănat amintiri alături de Irina Păcurariu, discuția acoperind și subiectul Eurovision, de care artista se simte extrem de legată. A urcat pe podiumul acestui concurs de două ori: în 2010, pentru piesa "Playing with Fire", cântată împreună cu Ovi, şi în 2014, când a fost votată cea mai frumoasă concurentă din competiţie.

Paula Seling: "Mi s-a părut normal să răspund pozitiv propunerii de a mă înscrie la Selecția Națională"

"Am participat de șapte ori la Selecția Națională Eurovision. Prima dată a fost în 1998, cu piesa "Te iubesc", scrisă de Marius Țeicu. Am cântat alături de formația "Talisman", care pe atunci era în vogă. Am prins gustul și apoi am tot încercat… Am participat și alături de "Provincialii", cu o melodie scrisă de domnul Cârcotă. Mi s-a părut normal să răspund pozitiv propunerii de a mă înscrie la Selecția Națională. În 2009, am fost în juriu la "Cerbul de Aur" și l-am observat pe "domnul Ovi"(Ovidiu Cernăuțeanu – n.r.). Suntem atât de buni amici încât și când nu este de față îmi vine să îl ironizez și îi zic "domnul Ovi", a povestit Paula Seling, zâmbind.

Alături de Ovi, Paula Seling a câștigat de două ori Selecția Națională și a participat la Eurovision în 2010, când a obținut o clasare pe locul al treilea la Oslo, cu piesa "Playing with Fire" (cea mai bună din istorie, la fel ca Luminița Anghel în 2005) și în 2014, cu melodia "Miracle" (s-a clasat în prima jumătate a topului final, ocupând locul al 12-lea). Așa a descoperit că Eurovision este un concurs complicat, unde, pentru a reuși să atragi atentia, trebuie să iei în calcul mulți factori și să găsești mici highlight-uri prin care să ieși în evidență.

Paula Seling: "A trebuit să mă pregătesc foarte serios, în fiecare zi mergeam la doamna Gabriela Duțescu, terapeutul meu vocal"

"În 2010, când a mers la Eurovision, Radu (Radu Bucura, soțul Paulei Seling-n.r.), s-a gândit cum să reprezinte mai bine "Playing with Fire", printr-un pian cu două capete, care a devenit practic emblemă. Strategia a fost atât de bine gândită, încât tuturor le-a rămas în minte pianul transparent cu două capete. Să fii artist la Eurovision este o poziție care trebuie gestionată din mai multe perspective. Oamenii întrebau entuziasmați: De unde sunteți? Răspundeam: din România și imediat vedeam cum se schimbă percepția. Unii știau ceva despre România … mai mult de "Dracula" și de Castelul Bran.

Eurovision a fost pentru mine un fel de revelație. Atunci am întâlnit "hater-ii" de pe reţelele de socializare. Îmi scriau foarte mulți, doar din dorința de a desființa. Știi ce am făcut? Am închis calculatorul. Am ieșit de pe net și am rugat un prieten să se ocupă de rețelele de socializare pentru că fanii trebuiau ținuți la curent. Noi ne-am concentrat pe ceea ce aveam de făcut. Eu aveam o partitură foarte grea la "Playing with Fire", pe la mijlocul melodiei urcam, urcam… până la o notă foarte înaltă în octava a treia. E foarte greu să cânți nota respectivă dacă ești obosit sau sub presiunea live-ului. A trebuit să mă pregătesc foarte serios, în fiecare zi mergeam la doamna Gabriela Duțescu, terapeutul meu vocal. Toate astea au făcut parte din pregătire. Am anulat orice nu era important din program și timp de două luni m-am pregătit ca pentru o competiție olimpică", a adăugat Paula Seling la "Rețeaua de idoli".

Comentează

Concerte & turnee

Program decembrie 2024: cele mai tari concerte, evenimente și târguri de Crăciun din București - LISTĂ

Luna decembrie bate la ușă și aduce cu ea numeroase evenimente artistice, cu tematică festivă. De la concertele unor artiști îndrăgiți sau ale unor ansambluri muzicale până la spectaculoasele târgurile de Crăciun, bucureștenii și turiștii au cu ce să își umple programul.

Publicat

pe

Concert la Târgul de Crăciun din Piața Constituției
Concert la Târgul de Crăciun din Piața Constituției │ FOTO: Târgul de Crăciun București www.facebook.com

Decembrie este una dintre cele mai efervescente luni ale anului. Crăciunul și Revelionul sunt punctele culminante, iar în jurul se organizează evenimente care mai de care mai captivante. Am făcut o selecție a celor mai interesante manifestări festive, ce încapsulează perfect spiritul Crăciunului și pe care nu ar trebui să le ratezi.

Târguri de Crăciun din București

Târgurile de Crăciun se află în topul destinațiilor "turistice", fiind apreciate atât de cei mici, cât și de cei mari. În plus, accesul gratuit la aceste evenimente le face și mai atractive.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Între 29 noiembrie și 26 decembrie 2024, sărbătorile de iarnă capătă o strălucire aparte în Piața Constituției, la Târgul de Crăciun București, dedicat tuturor celor care își doresc să redescopere magia Crăciunului autentic. În acest cadru fermecător, spiritul Crăciunului aduce împreună comunități, pentru a celebra armonia, bucuria și frumusețea sărbătorilor de iarnă.

Piața Constituției devine un tărâm magic, cu atracții și activități pentru întreaga familie. Aici, publicul descoperă târgul de meșteșug, creație și produse culinare autohtone, simte farmecul colindelor și tradițiilor românești și se bucură de întâlnirea cu artiști de renume și cu trupe îndrăgite. Roata panoramică, trenulețele, caruselul, Casa lui Moș Crăciun, spectacolele de teatru, bradul înalt de 30 de metri și luminițele mirifice îi poartă pe vizitatori într-o lume de basm la Târgul de Crăciun București, completând atmosfera de sărbătoare din centrul orașului.

Program de vizitare - Târgul de Crăciun Bucureşti 2024:

  • luni până vineri, în intervalul orar 12:00 - 22:00, inclusiv în zilele de Crăciun (25 și 26 decembrie)
  • sâmbătă și duminică, între orele 10:00 - 22:00

West Side Christmas Market 2024

West Side Christmas Market readuce magia Crăciunului în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 din București. Târgul se desfășoară în perioada 28 noiembrie - 27 decembrie.

Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad spectaculos, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert - toate se regăsesc în târgul de Crăciun din sectorul 6. Printre principalele atracții se numără roata panoramică, un patinoar generos, carusel și trenuleț pentru copii și, nu în ultimul rând, Căsuța lui Moș Crăciun.

Program de vizitare - West Side Christmas Market 2024

  • luni până vineri, în intervalul orar 14:00 - 22:30
  • sâmbătă și duminică, între orele 11:00 - 22:30

Laminor Winter Wonderland 2024

Între 29 noiembrie 2024 și 6 ianuarie 2025, Hala Laminor se transformă în "Winter Wonderland". Evenimentul din acest an se remarcă prin cinci teme spectaculoase, oferind o experiența unică a celebrării Crăciunului: Tărâmul "North Pole", Tărâmul "Magic Forest", Tărâmul "Tropical Xmas", Tărâmul "Circus Xmas" și Tărâmul "Island".

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic, 150 de zone de cadouri și numeroase spații dedicate gastronomiei, fiind organizat atât în interior, cât și la exterior. Copiii au parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici.

Târgul "Poveste de Crăciun" (Opera Comică pentru Copii)

Opera Comică pentru Copii invită publicul la cea de-a IX-a ediție a Târgului "Poveste de Crăciun", eveniment gândit să transforme sărbătorile de iarnă într-o experiență de neuitat. În sălile de spectacole ale instituției sunt programate 112 reprezentații, iar curtea OCC găzduiește atracții și activități interactive destinate vizitatorilor de toate vârstele, desfășurate până pe 29 decembrie, după următorul program:

  • orele 16:00-21:00: vinerea și pe 23 și 26 decembrie
  • orele 10:00-21:00: sâmbăta și duminica
  • orele 10:00-16:00: 24 decembrie
  • închis: 25 decembrie

Intrarea în cadrul târgului este gratuită, iar accesul la activitățile speciale se face pe bază de tichete, disponibile la punctele de informare din incinta Operei Comice pentru Copii. Costul unui tichet este de 3 lei.

Concerte și evenimente pentru toate gusturile în luna decembrie

Pe lângă târgurile de Crăciun, și concertele de sine stătătoare, ce abordează o tematică de sărbătoare au umplut calendarul ultimului capitol din anul 2024. Le vom prezenta mai jos, în ordine cronologică:

Home Alone în Concert

  • Pe 1 decembrie, Sala Palatului găzduiește o atmosferă plină de sărbătoare odată cu "Home Alone în Concert". Unul dintre cele mai iubite filme de sărbători, această comedie clasică este acompaniată de partitura fermecătoare și plină de viață a renumitului compozitor John Williams, interpretată live, pe fundalul proiecției, de Orchestra Națională Radio, cu participarea Corului Academic Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger.

Magic Christmas Show

  • Pe 2 decembrie, la Sala Palatului găzduiește cea de-a doua ediție a concertului Magic Christmas Show. Evenimentul prezintă unele dintre cele mai frumoase melodii de Crăciun interpretate de Tudor Chirilă, Irina Rimes, Andrei Bănuță, Ami, Sore, Feli, Elena Gheorghe, Misha Miller, Jo, Raluka, rareș și Cor cu Dor, acompaniați de Big Band-ul Radio Romania, dirijat de Simona Strungaru.

The Motans - Grand Christmas

  • The Motans susține pe 4 decembrie concertul Grand Christmas, ce promite să fie o adevărată experiență de sărbătoare, încărcată de momente speciale și de piese îndrăgite din discografia artistului.

Ștefan Bănică - Concert Extraordinar de Crăciun

  • Ștefan Bănică revine în luna decembrie la Sala Palatului cu celebrele sale concerte de Crăciun, o tradiție fără egal în showbiz-ul românesc. Muzicianul concertează pe 6, 7 și 8 decembrie 2024, pentru al 21-lea an la Sala Palatului, o performanță unică a unui artist român.

Bucovina

  • Pe 7 decembrie, Bucovina revine la Arenele Romane cu tradiționalul concert de sărbători. În deschidere urcă pe scena Dordeduh, Cozmetic și Alex Petrenchi-Azimut.

Scarlet Aura - Rock Your Christmas Show

  • Pe 7 decembrie, Scarlet Aura îmbină spiritul Crăciunului cu muzica rock și aduce pe scena de la The Pub - Universității concertul "Rock Your Christmas Show". În deschidere cântă InsurgencE.

Irina Baianț - Illuminariun Renaissance

  • Pe 9 decembrie 2024, soprana Irina Baianț susține la Sala Palatului concertul "Illuminarium Renaissance", o călătorie muzicală care ne amintește de puterea speranței și a reînnoirii interioare. Artista este acompaniată de Orchestra Simfonică București, dirijată de maestrul Andrei Tudor.

Spărgătorul de Nuci

  • Pe 13 și 14 decembrie, Sala Palatului din București găzduiește unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale sezonului - Spărgătorul de Nuci - un balet clasic, reinterpretat într-un mod grandios și inovator. Sub bagheta Orchestrei Operei Naționale București, baletul prinde viață pe muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, iar scenografia spectaculoasă transformă Sala Palatului într-un tărâm de poveste.

Broadway Christmas Show

  • Pe 15 decembrie, la Sala Palatului, va avea loc premiera spectacolului "Broadway Christmas Show", ce va împleti armonios efervescența show-ului de tip muzical cu bucuria și emoțiile sacre ale sărbătorilor, oferind pe parcurs pastile de comedie și păstrând mereu în prim-plan spiritul unității și bucuria de a fi împreună. Distribuția spectacolului este formată din Cornel Ilie, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Bianca Purcărea, Jazzy Jo, Lucian Ghimși, Alexandra Crăescu, Ernest Fazekas, Ellie Heart, Jazzapella, dansatorii și Orchestra Musicals.

Vienna Classic Orchestra

  • Vienna Classic Orchestra concertează la Sala Palatului din București pe 16 decembrie. "Vienna Classic Christmas" promite să fie un veritabil concert de Crăciun care pregătește auditoriul pentru sărbătorile de iarnă, într-o manieră autentic vieneză, sub bagheta maestrului Lorantz Bozsodi.

Paula Seling - Steaua Nordului

  • Pe 17 decembrie, Paula Seling aduce concertul "Steaua Nordului" la Sala Palatului din București. Artista invită publicul să-și amintească de înțelepciunea cânturilor străvechi și de bucuria sărbătorilor în familie.

Andra - Vis de Crăciun

  • Pe 19 decembrie, Andra aduce pe scena Sălii Palatului un concert special, intitulat "Vis de Crăciun". Acompaniată de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, Andra interpretează cele mai frumoase colinde și melodii specifice acestei perioade din an. Evenimentul promite să fie unul magic, plin de emoție și bucurie, aducând spiritul sărbătorilor mai aproape de inimile participanților.

Tarja - Dark Christmas

  • Tarja revine în România cu turneul "Dark Christmas" și concertează la Arenele Romane (cort încălzit) pe 23 decembrie 2024. Evenimentul celebrează cel mai nou album lansat de Tarja - "Dark Christmas". Materialul a fost lansat în noiembrie 2023 și conține 12 colinde reinterpretate. Fiecare melodie a fost acompaniată de un cor de copii din care a făcut parte și fiica artistei, Naomi Cabuli Turunen.

Crăciun Vienez

  • Pe 23 decembrie, Sala Palatului din București răsună de magie și eleganță prin concertul extraordinar "Crăciun Vienez", susținut de prestigioasa orchestră Sisi Chamber Orchestra. Publicul este invitat să se bucure de un spectacol unic, în care tradiția vieneză se îmbină armonios cu spiritul festiv al sărbătorilor de iarnă.

Iana Novac

  • Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, soprana Iana Novac susține un concert special la Ateneul Român. Artista este acompaniată de Orchestra "Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale", avându-l ca dirijor pe colonelul Aurel Gheorghiță.

Amadeus

  • Pe 28 decembrie, Amadeus aduce la Circul Metropolitan din București un concert special: "Visul unei nopți de iarnă". Evenimentul este o sărbătoare a muzicii de calitate, cu un repertoriu divers care va include și cântece de sezon.

Concerte de Crăciun la Palatul Bragadiru

În luna decembrie, scena Godot se transformă într-un tărâm al emoțiilor, muzicii și poveștilor de Crăciun, aducând în fața publicului o serie de evenimente de neuitat. Artiști de renume ca Mihai Mărgineanu sau Partizan încing atmosfera, Alexandra Ungureanu şi Jazzy Jo aduc o adevărată atmosferă de sărbătoare, iar spectacole de teatru captivante ca "De treci codri", "Constantin" sau "Era ok şi la 60" întregesc programul lunii decembrie şi fac ca acest sfârșit de an să fie o adevărată celebrare a muzicii, artei și tradiției.

Program:

  1. 1 decembrie - ora 20:00 / Mihai Mărgineanu & Band
  2. 5 decembrie - ora 20:00 / Partizan: Artan & Suedezu
  3. 6 decembrie - ora 20:00 / A Holly Jazzy Christmas - Jazzy Jo & New Vegas
  4. 7 decembrie - ora 18:00 / De treci codrii - cu Maia Morgenstern
  5. 8 decembrie - ora 19:00 / Palace Escape aka Opturi Supranaturale
  6. 11 decembrie - ora 20:00 / Smooth Christmas Jazz - Cătălina Beta Quintet
  7. 17 decembrie - ora 20:00 / Moonlight Breakfast - Christmas Magic
  8. 18 decembrie - ora 20:00 / Palace Christmas Stories - Alexandra Ungureanu
  9. 19 decembrie - ora 19:00 / Dreams & Drums
  10. 20 decembrie - ora 20:00 / Constantin
  11. 27 decembrie - ora 20:00 / Era OK si la 60 - One Man Show cu Răzvan Vasilescu
Citește în continuare

Trending