"Blue Banisters" va sosi pe 4 iulie, fix de Ziua Independenţei în SUA şi se numea iniţial "Rock Candy Sweet". Judecând după single-ul titular Lana Del Rey îşi continuă flirtul cu poezia, pentru că piesa sună a Bob Dylan feminin şi a poezie pusă pe muzică. Este o piesă cinematică, cu un pian cu puţine note şi un soundscape în fundal, care îi adăugă mister şi dramatism. Spre final totul devine relativ, visător şi apare şi un sample electronic, care ne aruncă într-un soi de ceaţă mentală.

Al doilea single nou este "Text Book", o melodie ceva mai ritmată, cu un bas şi o percuţie care îi adăugă mai mult zvâc. Surprinde o chitară cu uşoare influenţe post-rock, iar Lana îşi unduieşte trilul ca într-un trailer de film de epocă. Pluteşte şi o uşoară întunecime asupra acestei piese, ca un nor care nu se mai hotărăşte să devină ploaie. Sunt şi câteva schimbări de ritm care te fac să crezi că single-ul acesta e de fapt un colaj de 2-3 piese. Fiecare minut ce trece amplifică parcă starea dată de cântec şi impune schimbări de ritm ciclice.

"Wildflower Wildfire" începe ca "Wicked Game" de la Chris Isaak, doar ca printr-un pian de lounge şi o voce picurată din vârful buzelor peste. E poate release-ul cel mai apropiat de albumul "Chemtrails Over the Country Club" cel lansat în luna martie 2021. Avem şi un chorus bogat cu extra voci, iar dacă piesa de mai sus sună a trailer, aceasta sună a generic de final. Este şi poate cel mai trist dintre cele 3 single-uri. Cuvintele "comfortably numb" şi "Lithium" din versuri vor ridica câteva sprâncene. La final alunecă spre trip-hop.

Iniţial acest album nou se dorea a fi un răspuns publicaţiei Harper's Bazaar, cu care Lana avea un meci personal, după ce a fost atacată printr-un editorial. Piesele noi puteau fi un răspuns la acuzaţiile de rasism, sexism şi promovarea şi glorificarea abuzului domestic. Posibil ca direcţia să fi fost totuşi schimbată pe parcurs.