Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Mariah Carey atinge o notă înaltă în timp ce se vaccinează anti-COVID - VIDEO

Mariah Carey folosește orice prilej pentru a-și impresiona fanii. Aflată la un centru de vaccinare împotriva COVID-19, artista încurajează publicul să-i urmeze exemplul, dar o face într-un mod aparte, tipic Mariah.

Publicat

pe

Mariah Carey primind prima doză de vaccin anti-COVID-19
Mariah Carey primind prima doză de vaccin anti-COVID-19 │ FOTO: Captură Instagram

Chiar și în prezența medicilor, Mariah Carey nu își poate cenzura personalitatea efervescentă. Filmată în timp ce se pregătește să primească prima doză de vaccin, artista nu se poate opri din vorbit, admițând acest lucru chiar în timpul filmării.

"Ei îmi povestesc despre vaccin, iar eu sunt aici, entuziasmată și puțin anxioasă în legătură cu injecția. Masca asta îi distrage puțin, dar mă știți pe mine, vorbesc mult și nu mă pot opri.

Acum încerc să mă calmez, sunt puțin stresată că urmează să primesc prima doză de vaccin. Iată că am ajuns aici...totul a început de la acea primă postare în care mă spălam pe mâini împreună cu Roc și Roe, în New York, încerând să-i încurajăm pe oameni să aibă grijă de ei. Încă ducem această luptă împreună. Uite cine e alături de noi, spiritual vorbind (camera se îndreaptă spre un tricou cu Prince).

OK, hai să facem asta. Sper să edităm clipul ăsta, pentru că e mai mult despre mine vorbind peste alte persoane, dar cred că ne-am obișnuit cu toții cu chestia asta", spune Mariah în clip.

Momentul injecției este marcat de un țipăt a la Mariah, artista atingând o notă înaltă aproape involuntar. Urmează apoi un îndemn adresat publicului:

"Iată-ne aici, sperând că totul va fi bine și încurajându-vă și pe voi să faceți asta atunci când puteți. Suntem împreună în situația asta", a declarat Mariah la finalul clipului.

VIDEO: Mariah Carey primind prima doză de vaccin anti-COVID-19

Anul trecut, artista a lansat cartea de memorii "The Meaning of Mariah Carey", care a devenit devenit New York Times Best Seller la doar o săptămână de la lansare. În acest volum, scris de Mariah împreună cu Michaela Angela Davis, artista prezintă povestea sa de viață nefiltrată, atingând subiecte precum probleme rasiale, identitate de sine, copilărie, traume familiale și povești nevăzute din culisele succesului.

Industria muzicala

TOP 5 piese festive ascultate în săptămâna dinaintea Crăciunului 2024, conform Billboard

Crăciunul nu ar fi complet fără un fundal muzical festiv, care să acompanieze împodobirea bradului, coacerea cozonacilor sau împachetarea cadourilor. Topul Billboard a arhivat cele mai ascultate piese în săptămâna 16-21 decembrie, iar pe primele cinci locuri se află melodii de sărbătoare. Te invităm să le descoperi.

Publicat

pe

Mariah Carey - All I Want for Christmas Is You (Make My Wish Come True Edition)
Mariah Carey - All I Want for Christmas Is You (Make My Wish Come True Edition)

Pentru mulți, Crăciunul este una dintre cele mai frumoase perioade din an. Petrec alături de cei dragi momente speciale, își creează amintiri încântătoare, se bucură de mâncăruri delicioase. Dăruiesc și primesc, la rândul lor, atât cadouri fizice, cât și atenție, iubire și afecțiune. Cum poate fi îmbunătățită această suită de activități? Cu un playlist festiv.

Topul Billboard Hot 100 continuă să-și facă datoria și arhivează cele mai ascultate piese din fiecare săptămână. Astfel, între 16-21 decembrie 2024, clasamentul este condus de piese de Crăciun. Apreciate de ascultători din toate colțurile lumii, melodiile își merită cu vârf și îndesat locul în top.

TOP 5 piese din topul Billboard Hot 100 (16-21 decembrie 2024):

1. Mariah Carey - All I Want For Christmas Is You

Mai era o surpriză ca regina Crăciunului să nu se afle pe primele poziții din topurile muzicale în această perioadă? Ca în fiecare an, "All I Want For Christmas Is You" este piesa care înglobează spiritul magic și atmosfera festivă a Crăciunului.

După 30 de ani de la lansare, piesa "All I Want For Christmas Is You" se află în topurile celor mai ascultate melodii de Crăciun. A fost primul single extras de pe albumul "Merry Christmas", scris și produs de Mariah alături de Walter Afanasieff. Totuși, el nu a fost întotdeauna hit-ul uluitor care este acum. Piesa a ajuns pe locul 2 în Marea Britanie la lansare, iar în SUA a ajuns o singură dată în topurile muzicale în primii 18 ani de la lansare (locul nr. 83 în Billboard Hot 100 în anul 2000).

"All I Want For Christmas Is You" a revenit în topurile americane în 2012, ajungând pe locul 21 și a urcat încet în fiecare an de atunci. Din 2019, a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100 în fiecare an în perioada Crăciunului și a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie pentru prima dată în 2019. Aceeași poziție fruntașă o ocupă și pe serviciile de streaming muzical în perioada sărbătorilor.

2. Brenda Lee - Rockin' Around The Christmas Tree

Cântecul "Rockin' Around the Christmas Tree" a fost scris de Johnny Marks și înregistrat vocal de Brenda Lee în 1958, când avea doar 13 ani. De-a lungul timpului, melodia a fost interpretată și de alți artiști, însă tot varianta Brendei este cea mai apreciată. Până la cea de-a 50-a aniversare a cântecului, în 2008, versiunea originală a lui Lee a vândut peste 15 milioane de copii în întreaga lume.

În 2019, piesa "Rockin' Aroung The Christmas Tree" a fost inclusă în Grammy Hall of Fame. În noiembrie 2023, Brenda Lee a lansat un videoclip muzical, iar în luna decembrie a aceluiași an, cântecul a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100 din SUA, marcând al treilea single numărul #1 al lui Lee și făcând-o cel mai vârstnic artist care a ajuns vreodată în topul Hot 100 (78 de ani).

3. Bobby Helms - Jingle Bell Rock

"Jingle Bell Rock" a fost lansată de Bobby Helms în 1957. A fost difuzată frecvent în Statele Unite în fiecare sezon de Crăciun și este considerată cea mai emblematică melodie a sa. Cu toate că există numeroase cover-uri, versiunea lui Helms a rămas cea mai cunoscută de ascultători. Titlul și unele dintre versuri sunt o extensie a melodiei "Jingle Bells". De asemenea, varianta lui Helms face referiri scurte la alte cântece populare din anii 1950, cum ar fi "Rock Around the Clock".

În 2016, "Jingle Bell Rock" a reintrat în topul Billboard Hot 100, la 54 de ani de la ultima sa prezență în clasament (1962). În ianuarie 2018, cântecul a intrat pentru prima dată în top 10 Billboard Hot 100, ajungând pe locul 8. Din 2019 până în prezent, piesa s-a clasat pe locul #3 în clasament.

4. Wham! - Last Christmas

Îndrăgita piesa a trupei Wham!, "Last Christmas", nu avea cum să lipsească din clasament. Scrisă și produsă de George Michael, a fost lansată pe 3 decembrie 1984. Atunci, melodia a petrecut cinci săptămâni consecutive pe locul doi în clasamentul single-urilor din Marea Britanie. După mai multe apariții în topurile muzicale în anii următori, care au inclus încă trei săptămâni pe locul doi, "Last Christmas" a ajuns în sfârșit pe locul #1 în UK Singles Chart pe 1 ianuarie 2021, la mai bine de 36 de ani de la lansarea sa inițială.

Înainte de a ajunge pe primul loc, "Last Christmas" a deținut timp de mulți ani recordul ca single cu cele mai mari vânzări, dar care nu a fost niciodată în fruntea topurilor, cu 1,9 milioane de copii vândute (fără a include streamurile). Melodia a ajuns pe primul loc clasament în 2023, la 39 de ani de la lansare. În afara de U.K., cântecul a ajuns în fruntea topurilor din paisprezece țări și s-a clasat în primele 10 poziții din topurile mai multor țări, precum Australia, Canada și Statele Unite.

5. Burl Ives - A Holly Jolly Christmas

"A Holly Jolly Christmas", cunoscută și sub numele de "Have a Holly Jolly Christmas", a fost scrisă de același Johnny Marks care a compus și "Rockin' Around The Christmas Tree", detaliată mai sus. Cântecul a fost prezentat în ediția specială a show-ului "Rudolph the Red-Nosed Reindeer" (1964), în care Burl Ives era vocea naratorului Sam the Snowman. Inițial, "A Holly Jolly Christmas" trebuia să fie interpretată de Larry D. Mann drept personajul Yukon Cornelius, însă, până la urmă, melodia a fost cântată de Ives. Versiunea lui a fost inclusă și pe albumul cu coloana sonoră a emisiunii "Rudolph the Red-Nosed Reindeer".

Cântecul a fost reînregistrat de Ives și lansat în 1964 ca single și, un an mai târziu, a fost inclus pe albumul "Have a Holly Jolly Christmas". Popularitatea melodiei este demonstrată de faptul că a ajuns pe locul 30 în topul Billboard Adult Contemporary în 1998, precum și pe locul 21 în topul U.S. Country Digital Songs și pe locul 5 în topul Holiday 100 în 2011. "A Holly Jolly Christmas" s-a clasat pentru prima dată pe Billboard Hot 100 în 2017, pe poziția 38.

Citește în continuare

Industria muzicala

Mariah Carey continuă tradiția și dă startul sărbătorilor de iarnă - VIDEO

Sărbătoarea de Halloween abia ce s-a încheiat, iar Mariah Carey nu a așteptat prea mult și a făcut anunțul oficial: Este timpul! pentru Crăciun, pentru sezonul festiv și pentru piesa ei atât de iubită - "All I Want For Christmas Is You".

Publicat

pe

Mariah Carey - It's time! (2024)
Mariah Carey - It's time! (2024) │ FOTO: captură YouTube / Mariah Carey

Regina Crăciunului își reia poziția în topurile muzicale și în inima ascultătorilor odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Mariah și-a obișnuit fanii cu un anunț special, de obicei lansat pe 1 noiembrie, imediat după Halloween. Anul acesta, artista nu s-a lăsat mai prejos și a gândit un clip special, depășindu-l în ingeniozitate pe cel de anul trecut.

Prima parte a materialul video este filmată alb-negru și o prezintă pe Mariah drept Morticia Addams. Seducătoare și misterioasă, ea dansează cu personaj masculin, cel mai probabil Gomez Addams, când, ca prin magie, un dulap se deschide singur și dezvăluie un costum de Moș Crăciun.

Decorul se transformă imediat. Mariah Carey apare îmbrăcată în costumul cu pricina, așezată în sania Moșului și exclamând "It's time!". Gomez se preschimbă într-un om de zăpadă și este înconjurat de cadouri, brazi împodobiți și ornamente festive.

VIDEO: Mariah Carey - It's time! (2024)

După 30 de ani de la lansare, piesa "All I Want For Christmas Is You" se află în topurile celor mai ascultate melodii de Crăciun. A fost primul single extras de pe albumul "Merry Christmas", scris și produs de Mariah alături de Walter Afanasieff. Totuși, el nu a fost întotdeauna hit-ul uluitor care este acum. Piesa a ajuns pe locul 2 în Marea Britanie la lansare, iar în SUA a ajuns o singură dată în topurile muzicale în primii 18 ani de la lansare (locul nr. 83 în Billboard Hot 100 în anul 2000).

"All I Want For Christmas Is You" a revenit în topurile americane în 2012, ajungând pe locul 21 și a urcat încet în fiecare an de atunci. Din 2019, a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100 în fiecare an în perioada Crăciunului și a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie pentru prima dată în 2019. Aceeași poziție fruntașă o ocupă și pe serviciile de streaming muzical în perioada sărbătorilor.

Citește în continuare

Trending