Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Lavinia Pîrva are propria rubrică la "Vorbeşte Lumea"

Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică, va prezenta o rubrică pentru mămici în cadrul emisiunii "Vorbeşte Lumea", de la PRO TV. Artista va aborda subiecte precum diversificarea alimentației, locuri sigure de joacă pentru copii sau slăbitul după naștere.

Publicat

pe

Lavinia Pîrva
Lavinia Pîrva │ FOTO: Captură YouTube

Lavinia Pîrva va prezenta în cadrul emisiunii "Vorbeşte Lumea" o rubrică dedicată mămicilor, în care va oferi sfaturi și sugestii cu privire la creșterea copiilor. Propunerea a venit din partea producătorilor show-ului, Lavinia mărturisind că a fost încântată de ideea acestei rubrici.

"Am acceptat, cu mare drag, propunerea de a face parte din echipa "Vorbește Lumea", mai cu seama că este vorba despre un proiect care, în această perioadă, mi se potrivește și pe care-l fac cu mare drag", a declarat artista la "Vorbeşte Lumea".

Lavinia: "Mă îndrept în zona de mamă relaxată, a venit din mine"

Rubrica Laviniei va fi difuzată în fiecare joi și va fi transmisă în direct, din studio sau din alte locații. Publicul va primi recomandări privind diversificarea sau alăptarea și slăbitul după naștere. Rubrica va cuprinde și idei pentru organizarea zilei de naștere a celui mic, precum și informații documentate despre bolile copilăriei, din discuții cu specialiști în domeniu.

"Mă îndrept în zona de mamă relaxată, a venit din mine. Ceea ce simțim noi ca mame este foarte bine, este un instinct pe care-l înțelegi atunci când treci prin această situație și îl simți", a mai declarat artista, care a devenit mamă în 2019.

Cariera muzicală a Laviniei a început în 2003 când, împreună cu Doinița Veleanu, a lansat trupa Spicy. Duo-ul a avut succes cu piesele "Mi-e frică (să dorm singurică)", "Aroma dragostei" și "Chipul tău".

Trupa a rezistat doar până în 2005, când Lavinia a decis să înceapă o carieră solo. Albumul de debut s-a intitulat "Doar eu" și a inclus melodiile "Doar eu sunt perechea ta" feat. Korekt, "Suflet lângă suflet" feat . Marcel Pavel și "Aș zbura". Apoi, artista a intrat în contact cu producătorii binecunoscutului material Cafe del Mar și a plecat în Spania pentru a realiza un nou album. Rezultatul s-a numit "Vida Mia" și a apărut în 2006. După 2 ani,Lavinia a lansat discul "Dragoste în secret".

De-a lungul timpului, Lavinia a lansat piese în limba engleză, română, dar și spaniolă, cele mai apreciate fiind: "Replică de cinema", "Honey Boy", "Dragoste cu împrumut" sau "Aroma Del Amor".

Trending