Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Justin Bieber a lansat un album nou surpriză de Paştele Catolic, "Freedom"

Justin Bieber a lansat în martie 2021 albumul "Justice", dar rămâne prolific, lansând de Paştele Catolic un nou EP, unul cu 6 piese. Se numeşte "Freedom" şi a sosit pe 4 aprilie ca un cadou de Paşte pentru fani. Debutul s-a făcut pe Twitter, unde artistul a partajat un link spre cele 6 melodii noi. Avem detalii în articol.

Publicat

pe

Videoclip Justin Bieber Anyone
Videoclip Justin Bieber Anyone │ FOTO: Justin Bieber

Justin Bieber, pop star în vârstă de 27 de ani a dezvăluit 6 piese noi pe 4 aprilie, iar câteva dintre ele au influenţe gospel. E vorba despre colaborări cu nume precum Tori Kelly, Brandon Love, Pink Sweats şi alţii. "Freedom", noul EP vine la doar 2 săptămâni după lansarea albumului "Justice", care a debutat pe locul întâi în topul Billboard 200. Single-ul "Peaches" a intrat de asemenea în Billboard Hot 100 pe locul întâi, făcând că Justin Bieber să fie primul artist solo masculin care a debutat pe locul întâi în ambele topuri cu material nou.

Bieber a transmis următorul mesaj în social media:

Într-o perioadă când sunt atât de multe lucruri în neregulă cu această planetă stricată, tânjim cu toţii la vindecare şi dreptate pentru umanitate. Atunci când am creat acest album, ţelul meu a fost să fac muzică, una care să ofere alinare, de a crea piese cu care oamenii se relaţioneze şi să se conecteze încât să se simtă mai puţin singuri.

Noul EP al starului de 27 de ani include o melodie numită "We're In This Together", în care cântă despre felul în care poţi trece peste momente dificile. Sunt şi aluzii la problemele sale din 2014, când poliţia din Los Angeles a descins asupra casei sale din Los Angeles şi a arestat o persoană din anturajul său. Razia l-a traumatizat pe muzician.

"Justice" a fost urmat în martie de o versiune Deluxe, care a inclus featuring-uri de la Lil Uzi Vert, Quavo, Jaden şi alţi artişti populari în SUA. Justin are probleme cu trupa franceză Justice, care i-a trimis o scrisoare de "cease and desist" şi îl ameninţă cu procesul pentru stilizarea fonturilor pe coperta noului album.

Pe 1 aprilie Justin le-a oferit fanilor o versiune live a piesei "Lonely", iar ultimul său clip oficial a fost "Hold On" din martie.

Comentează

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare

Trending