Denumit "Lost Tapes Of The 27 Club", proiectul a fost inițiat de Over The Bridge, o organizație a cărei activitate se concentrează asupra sănătății mintale și a importanței ajutorului specializat. Over The Bridge are în vedere mai ales muzicienii care se pot confrunta cu suferințe mintale și dependențe, elemente ce au dus la pierderea unor artiști ca Amy Winehouse sau Kurt Cobain.
"Lost Tapes Of The 27 Club" înglobează o serie de melodii ale artiștilor care au murit la 27 de ani (de asemenea Jimi Hendrix și Jim Morrison). Noile piese au fost create în mare parte de computere, cu ajutorul programului de inteligență artificială Magenta. Acesta a analizat piesele anterioare ale unui artist pentru a afla cum să compună ca acei muzicieni. Un alt program bazat pe inteligența artificială a fost apoi folosit pentru a crea versurile.
"Ce s-ar fi întâmplat dacă toți acești muzicieni pe care îi iubim ar fi avut parte de ajutor specializat pentru sănătatea mintală? Cumva în industria muzicală, [depresia] este privită ca pe ceva normal și <<romantic>>. Muzica lor este văzută ca o suferință autentică", a declarat pentru Rolling Stone Sean O'Connor, membru al consiliului de administrație Over The Bridge.
Over The Bridge îi ajută pe membrii industriei muzicale să facă față problemelor mintale, oferind sprijin prin workshop-uri, sesiuni Zoom și multe altele, cum este proiectul muzical în discuție.
AUDIO "Lost Tapes Of The 27 Club":
"Drowned in the Sun" (stilul Nirvana)
"Man, I Know" (stilul Amy Winehouse)
"The Roads Are Alive" (stilul The Doors)
"You’re Gonna Kill Me" (stilul Jimi Hendrix)