Christina Aguilera a dezvăluit că lucrează la două albume, unul în limba engleză și altul în spaniolă. Cel din urmă material ar reprezenta al doilea album în limba spaniolă lansat de cântăreață, după "Mi Reflejo" (2000). Acela a fost un real succes, ajungând pe locul 27 în topul Billboard 200 și ocupând poziții fruntașe în Top Latin Albums și Latin Pop Albums.
"Lucrez simultan la un album în limba engleză și la continuarea albumului meu de debut în limba spaniolă - care va sosi după vreo 20 de ani. Sunt o perfecționistă și vreau să dau tot ce am mai bun - mai ales datorită căutării sufletești pe care am făcut-o în ultimul an și a noii perspective pe care o am. Sunt mai inspirată și m-am reconectat cu mine", a declarat Aguilera pentru publicația Health.
Pentru moment, artista nu a oferit date de lansare sau denumiri pentru cele două materiale. Aguilera doar a menționat că o temă principală a albumelor este onestitatea.
Aplecare pentru limba spaniolă poate fi privită din perspectiva faptului că tatăl artistei este originar din Ecuador. În 2015, Christina a vizitat pentru prima dată orașul natal al tatălui său, când a călătorit pentru niște campanii umanitare.
Revenind la cariera muzicală a Christinei Aguilera, aceasta a lansat în 2018 cel mai recent disc, "Liberation". Lansat pe 15 iunie, discul a fost înregistrat în perioada 2014 - 2017, Aguilera colaborând cu foarte mulți producători și compozitori pentru a ajunge la sound-ul dorit.