Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

UB40 (cu Ali Campbell și Astro) concertează la București în iulie 2021

Trupa UB40 în formulă reunită, cu membrii fondatori Ali Campbell și Astro în componență, ajunge vara aceasta la București. Formația concertează la Sala Palatului pe 14 iulie 2021.

Publicat

pe

Ali Campbell (UB40)
Ali Campbell (UB40) │ FOTO: Captură YouTube

Trupa britanică UB40 a activat vreme de 30 de ani în formula originală, începând cu 1978. Grupul a primit 4 nominalizări la premiile Grammy, având în repertoriu multiple hituri în U.S. Billboard Hot 100 și UK Singles Chart. Ali Campbell a părăsit trupa în ianuarie 2008, fiind urmat de Mickey Virtue la puțin timp după. În 2013 a plecat și Astro, formația funcționând în continuare cu fratele lui Ali la voce, Duncan Campbell. Tot în 2013, la scurtă vreme, Ali și Astro au revenit în trupă, UB40 recăpătând sound-ul de odinioară.

Considerând activitatea desfășurată pe scenele internaționale, UB40 rămâne una dintre cele mai longevive, de succes și influente trupe de reggae din istorie muzicii. Formația a lansat 19 materiale de studio, cel mai recent fiind "For the Many", apărut în 2019. Pe acest disc se regăsesc single-urile "Moonlight Lover" și "You Haven't Called".

Grupul a vândut peste 70 de milioane de discuri în toata lumea, piese precum "Red Red Wine" sau "Can't Help Falling in Love" ajungând pe prima poziție atât în clasamentul american Billboard, cât și în topul single-urilor din UK.

Pe 14 iulie, fanii UB40 din România vor putea asculta piesele ce au făcut cunoscută formația în întreaga lume. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului din București, biletele urmând să fie puse în vânzare pe 8 martie, la ora 10:00.

Prețuri bilete la concertul UB40 din 2021

Primele 200 de bilete au prețuri earlybird, cuprinse între 139 și 229 de lei. La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei. Pentru mai multe detalii privind prețurile biletelor pe categorii de locuri, accesați Agenda InfoMusic.

Trending