Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Smiley şi Gina Pistol au devenit părinţi; Gina a născut o fetiţă

Gina Pistol şi Smiley au devenit părinţi pe 9 martie 2021, iar Gina a născut o fetiţă la o clinică privată din Capitală. Iubitul său a fost văzut de paparazzi vizitând-o pe proaspăta mămică cu două buchete de flori. După multe emoţii şi filmări până în ultimele luni de sarcină pentru "Chefi la Cuţite", Gina şi Smiley pot petrece timp cu fetiţa lor.

Publicat

pe

Gina Pistol a nascut Smiley vlog
Gina Pistol a nascut Smiley vlog │ FOTO: Smiley

Cei doi anunţaseră în social media cu câteva zile în urmă că se apropie "cel mai frumos eveniment din viaţa lor". Smiley a povestit în ultima vreme aceste sentimente noi la diferite podcasturi, precum cel al lui Gojira la Happyfish sau la PORC TV cu Drăcea. Artistul a început pe 8 martie propriul podcast şi canal YouTube dedicat, "8, 8 şi ceva, FIX", cu invitaţi ca Bobonete, Răzvan Fodor şi rapperul DOC. În toate aceste producţii a vorbit despre emoţii, paternitate, despre ultimul an şi ce aşteaptă pentru noua etapă din viaţa sa.

Momentul special a venit pe 9 martie, când Gina Pistol a născut o fetiţă, iar cei doi au devenit părinţi.

Iată postarea lui Smiley pe Facebook:

Dacă ar exista litere fericite, ele ar fi cu siguranţă următoarele: "Am devenit părinţi!". Gina se simte bine, a născut în seara aceasta, fetiţa nostra este sănătoşa, are 3,230 kg şi 51 cm lungime, iar Dana Oprescu, medicul nostru, spune că este perfectă.

Sunt primele ore din cea mai frumosa poveste din vieţile noastre şi ştim deja că nu ştim nimic din tot ce ne aşteaptă :)

Găsiţi mai jos imagini cu noi şi emoţiile noastre de dinainte de a fi 3. Sunt aşa cum le-am trăit şi cum au năvălit peste noi. Vi le arătăm ca unor prieteni buni. Vă mulţumim pentru felul în care ne-aţi fost alături în toată perioada asta! Să fie soare!

Prezentatoarea de la "Chefi la Cuţite" a născut la Sanador şi avea deja de câteva săptămâni pregătită geanta pentru maternitate. În filmări postare online dezvăluia că se uită periodic în geantă, verificând dacă totul e bine şi dacă a pus şi kitul pentru recoltarea celulelor stem.

Smiley a lansat piesa "Lasă inima să zbiere", alături de Killa Fonic în februarie şi poate fi văzut în noul sezon "Românii au talent", în postura de coprezentator. Smiley a sărbătorit-o pe Gina şi ziua sa de naştere în decembrie, cu un vlog romantic. Anunţul despre faptul că ei vor deveni părinţi a sosit tot într-un vlog în septembrie 2020.

Emisiuni radio-tv

Contorsionism învățat online pe scena de la Românii au talent 2025

Cel de-al doilea episod din sezonul 15 Românii au talent! va sta sub emblema surprizei. Concurenții vor prezenta pe scenă momente autentice și de neașteptat, pe care jurații le vor răsplăti cu aprecieri. O tânără de la Tecuci, care a învățat contorsionismul urmărind clipuri online, va oferi publicului o lecție despre determinare.

Publicat

pe

Pavel Bartoș și Smiley pe scena Românii au Talent 2025
Pavel Bartoș și Smiley pe scena Românii au Talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Pe 7 februarie, Smiley și Pavel Bartoș sunt pregătiți să invite pe scenă dansatori, acrobați, cântăreți, trupe de majorete sau magicieni, într-un adevărat spectacol de talent și emoție, care îi va lăsa fără cuvinte pe cei de acasă.

"Fără nicio preparațiune, trecem direct la acțiune! Sezonul este de poveste, atmosfera este de vis! De 15 sezoane ne lăsăm surprinși de talentele care ne lasă, pur și simplu, cu gura căscată!", va spune Pavel Bartoș.

"Surprinde-mă frumos este numele episodului din această seară! Când credeai că le-ai văzut pe toate, apare un concurent care-ți dă peste cap toate reperele", va completa Smiley.

Contorsionism învățat de pe YouTube direct pe scena de la Românii au talent 2025

O adolescentă din Tecuci îi va surprinde pe cei patru jurați cu determinarea și pasiunea pentru un sport pe care nu îl poate practica profesionist în orașul ei: contorsionismul. Venind dintr-o familie modestă, tânăra exersează singură, folosindu-se de videoclipurile pe care le găsește pe internet.

"Știi ce nu înțeleg eu? Ai zis că te antrenezi singură, că nu te ajută nimeni. Tu vezi imaginea pe internet - în care corpul se duce tot peste cap, mâinile se curbează peste un unghi normal de echilibru. Cum faci tu să încerci mișcarea asta dacă nu te ajută nimeni? Cum? Care-i tehnica?", o va întreba Dragoș Bucur. "Tehnica este: Încearcă până îți iese!", va spune aceasta.

Dacă momentul ei o va duce în etapa următoare, aflăm în această seară, de la ora 20:30, când Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete vor cântări obiectiv și cât mai precis talentele din fața lor.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Un posibil câștigător e prezentat în primul episod din sezonul 15 Românii au talent

Longeviva emisiune Românii au talent ajunge în 2025 la cel de-al 15-lea sezon. Producătorii au selectat pentru primul episod momente emoționante, jurații vorbind chiar de un posibil câștigător.

Publicat

pe

Juriul emisiunii Românii au talent 2025
Juriul emisiunii Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Pe 31 ianuarie, Smiley, Pavel Bartoș, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete îi invită pe telespectatori să se lase surprinși. Primul episod din sezonul 15 Românii au talent promite să ofere telespectatorilor o seară cu momente pline de uimire, emoție, curaj și putere de a inspira.

Pentru Dragoș Bucur, acest sezon 15 de poveste este plin de surprize.

"Nu doar că m-am lăsat surprins anul acesta, dar am și fost surprins în momente în care nu mă așteptam să fiu surprins. Telespectatorii vor vedea iar lucruri pe care nu le-au văzut niciodată!"

Mihai Bobonete știe că acest show are un impact real și spune despre cei care urcă pe această scenă că i-a descoperit "mai frumoși, mai talentați și mai bine decât i-am lăsat ultima oară. După scena ‘Românii au talent’, poți să ajungi ceea ce-ți dorești să ajungi, pentru că, de fapt, acesta e visul fiecărui concurent… ca aceasta să fie o rampă."

Andi Moisescu: "Acum 15 ani, un artist hip-hop a câștigat premiul cel mare. Și dacă ar fi să-l câștigi tu, eu aș fi extrem de fericit"

În această seară, un concurent va reuși să-i impresioneze pe jurați prin modestia și sensibilitatea cu care pune în versuri un adevărat strigăt despre viață. Povestea impresionantă a acestuia și melodia hip-hop pe care o va interpreta vor lăsa publicul cu ochii în lacrimi.

"Tu ne-ai arătat prin momentul tău ce poate fi mai bun într-un om. Vreau să-ți spun un singur lucru: acum 15 ani, un artist hip-hop a câștigat premiul cel mare. Și dacă ar fi să-l câștigi tu, eu aș fi extrem de fericit", va spune Andi Moisescu.

Andra se arată dispusă să-i scurteze drumul acestui potențial câștigător, indicând că ar vrea să apese Golden Buzz-ul. 

"Bobo a zis: "Îmi doresc să câștigi Românii au talent", Andi la fel ți-a dorit și a zis că s-ar bucura. Poate îl scurtez eu…", va spune Andra.

Cine este cel care i-a impresionat pe jurați, dar și ce alte talente uluitoare au fost descoperite, vedem în această seară, de la ora 20:30, în noul sezon "Românii au talent", în același timp la PRO TV și pe VOYO.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Trending