Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Roxen își ia energia pentru Eurovision 2021 de la fani: "Pentru public fac asta, mă încarcă și mă ajută mult"

Roxen a mărturisit în cadrul unei emisiuni că participarea la Eurovision 2021 este împlinirea unui vis din copilărie. Artista nu simte presiune din partea publicului, ci din contră, se încarcă cu energia celor care îi sunt alături.

Publicat

pe

Roxen în emisiunea ”Vorbește Lumea”
Roxen în emisiunea ”Vorbește Lumea” │ FOTO: Captură YouTube

Roxen a fost invitată în emisiunea "Vorbește Lumea" pentru a interpreta piesa cu care va reprezenta România la Eurovision 2021, "Amnesia". Cu acest prilej, artista a stat de vorbă cu Lora despre participarea sa la acest concurs, mărturisindu-i că se bucură extrem de mult că este reprezentanta țării noastre.

Roxen: "M-am visat acolo (la Eurovision) de când eram mică"

"E foarte important (concursul Eurovision), pentru că m-am visat acolo de când eram mică. Cum am mai zis, mama era un fan foarte mare, iar asta m-a făcut să fiu în fiecare an în fața televizorului, la Eurovision. Mă gândeam cum ar fi să fiu acolo, iar acum o să fiu acolo", a declarat Roxen.

Lora a complimentat-o pe Roxen, spunându-i că este una dintre vocile sale preferate și că a fost impresionată de momentul live de la Selecția Națională Eurovision din 2020.

"A fost incredibil cât de bine ai putut să cânți live. Atât de bine, încât multă lume a avut îndoieli", i-a spus Lora.

Roxen: "După ce am lansat piesa și clipul ("Amnesia"), oamenii au reacționat atât de frumos"

La începutul lunii mai, Roxen va pleca la Rotterdam, până atunci, artista având un program încărcat cu repetiții și înregistrări. Emoțiile sunt, însă, constructive, publicul fiind pentru ea o sursă de energie, și nu un motiv de stres.

"Pentru public fac asta, mă încarcă și mă ajută mult. (...) Reacțiile sunt foarte pozitive. După ce am lansat piesa și clipul ("Amnesia"), oamenii au reacționat atât de frumos. Nu mă așteptam. Și în continuare sunt reacții foarte bune", a povestit Roxen.

Roxen a înregistrat recent un "live-on-tape", ce va fi jurizat în cazul în care pandemia nu va permite susținerea unui show live la Rotterdam. În prezent, organizatorii sunt optimiști, mizând pe un scenriu ce va permite desfășurarea evenimentului cu artiști pe scenă și public în sală.

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam. Semifinalele se vor desfășura pe Ahoy Arena pe 18 și 20 mai, Marea Finală fiind programată pe 22 mai.

Trending