Adele nu va plăti pensie alimentară pentru fiul ei. Angelo va beneficia de implicarea ambilor părinți, artista și fostul soț, Simon Konecki, urmând să împartă custodia.
Potrivit documentelor obținute de The Associated Press, Adele, în vârstă de 32 de ani, și Konecki, în vârstă de 46 de ani, au folosit medierea pentru a ajunge în mod amiabil la condițiile separării. Ambii au renunțat la dreptul de a solicita sprijinul fostului partener și ambii au fost de acord cu custodia legală și fizică comună a fiului Angelo, în vârstă de 8 ani. Conform articolelor din presa britanică, cei doi vor încerca să rezolve orice problemă fără litigii.
Adele s-a căsătorit cu Simon Konecki, cofondator al brandului Life Water, în mai 2018. Cei doi au devenit un cuplu cu mulți ani înainte de a se căsători, Angelo venind pe lume în 2012.
Adele lucrează la un nou album
Adele lucrează în prezent la cel de-al patrulea material de studio, potrivit unor informații pe surse apărute în presă artista avându-l alături pe Raphael Saadiq, un reputat compozitor și producător, care a contribuit major la albumul "A Seat At The Table", lansat în 2016 de Solange, sora lui Beyonce.
Adele își dorește extrem de mult o colaborare cu Beyonce pe acest nou LP, iar Raphael este "pionul" care ar putea să facă legătura între cele două artiste. Daily Star a publicat primele articole pe tema unui posibil duet, informația fiind preluată apoi și de alte publicații.
"Oricine mă cunoaște, știe că prioritatea mea principală în viață, în afară de copilul meu, este Beyonce", a declarat Adele în unul dintre interviurile sale.
Noul album al lui Adele ar putea include și o colaborare și cu H.E.R., pe numele real Gabriella Wilson. Compozitorul Jimmy Napes a fost, de asemenea, cooptat, precum și Rick Nowels, ce a lucrat cu cele mai mari nume din muzica pop, alternative și R&B, de la Madonna la Sia, Lana Del Rey, John Legend și Celine Dion.