Începând de sâmbătă, 6 februarie, transformările vor fi duse la următorul nivel. Telespectatorii vor putea urmări momente tematice, ce abordează diverse subiecte sau teme. Seara cardio, cu muzică foarte ritmată şi coregrafii pe măsură, seara travesti-urilor, în care toţi artiştii vor interpreta în travesti, seara cu muzică de film sau serile dedicate anilor '80 sau '90 sunt doar câteva dintre surprizele noului sezon.
"Nu vreţi să ştiţi cum arată o coregrafie într-o gală cardio sau ce desfăşurare de forţe presupune un decor de film pe platoul transforming show-ului! Abia aşteptăm să vă bucuraţi alături de noi de toate noutăţile celui de-al 16-lea sezon şi, mai ales, de noua garnitură de concurenţi!", a comentat Alina Pușcaș.
Noul sezon "Te cunosc de undeva!" numără 11 concurenți care se vor lupta pentru locul fruntaș în clasament. Radu Ştefan Bănică, Emilia Popescu, Mirela Vaida, Pepe şi Cristina Vasiu vor cânta solo, în vreme ce Adriana Trandafir va concura din nou alături de Romică Ţociu, Andrei Ştefănescu va face echipă cu Ana Baniciu, iar Liviu Vârciu va interpreta alături de Raluka.
Juriul celui de-al 16-lea sezon "Te Cunosc de Undeva!" va rămâne neschimbat. Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan vor oferi în continuare puncte participanților.
Sezonul anterior al emisiunii "Te cunosc de undeva!" a fost câștigat de Ami. De-a lungul întregului sezon, artista s-a bucurat de mai multe transformări, printre care Britney Spears, Jennifer Lopez, Dua Lipa, Mădălina Manole, Ștefan Bănică, Misha Miller, Lara Fabian, Tones and I, Nicole Scherzinger și Cleopatra Stratan.