Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Kings of Leon a lansat piesa "Echoing", imn frenetic al libertăţii - AUDIO

Kings of Leon a lansat piesa "Echoing", single extras de pe viitorul album al trupei, care soseşte în luna martie. Piesa sună a dor de ducă, a călătorii infinite sub cerul senin, într-o maşină decapotabilă. Acesta este al treilea single al formaţiei din Nashville lansat în 2021 şi poate fi ascultat în articol.

Publicat

pe

Concert Kings of Leon pe Arena Națională 17 iunie 2017

După ce am ascultat melodiile "The Bandit" şi "100,000 People" în ianuarie 2021, acum e rândul celui de-al treilea single, "Echoing". Toate aceste release-uri prefaţează albumul "When You See Yourself", care va sosi pe 5 martie 2021. Nouă piesă are o percuţie frenetică, fuzionată cu o chitară melancolică, care răsună cu mult... ecou. E genul de piesă pe care o auzi într-un film indie, atunci când personajul principal trece peste o depresie şi îşi face un makeover, încercând tot felul de haine trăznite.

Finalul lui "Echoing" devine de-a dreptul încărcat cu energie explozivă şi dă ascultătorului o extra doză de optimism. Solistul Caleb Followill ne prezintă versuri despre trezitul devreme dimineaţa, despre îndoielile aduse de o nouă zi şi despre aşteptarea unui sentiment, care ar putea apărea de nicăieri. Visualizerul piesei include cadre din reprezentaţiile mai vechi Kings of Leon.

Au trecut 5 ani de la ultimul release al băieţilor din Tennessee, "Walls", iar noul LP a fost prefaţat de solist drept "cel mai personal de până acum". Pentru înregistrarea noului disc chitaristul principal al trupei, Matthew Followill a căutat (şi a găsit) echipament vintage, care contribuie la sunetul specific al pieselor noi. E vorba despre sintetizatore şi orgi, culmea, nu chitare vintage.

Iată cum arată tracklist-ul noului album"When You See Yourself":

  • When You See Yourself, Are You Far Away
  • The Bandit
  • 100,000 People
  • Stormy Weather
  • A Wave
  • Golden Restless Age
  • Time In Disguise
  • Supermarket
  • Claire And Eddie
  • Echoing
  • Fairytale

Primele indicii despre un nou LP au apărut în februarie 2020, iar artiştii sunt gata să livreze ceea ce au promis fanilor. Ultimul album, cel din 2016 a fost primul lor număr 1 din SUA, iar succesorul este unul dintre cele mai aşteptate albume din 2021. Kings of Leon a concertat în România în iunie 2017, într-un eveniment de neuitat la Arena Naţională. În deschidere a cântat Laura Pergolizzi, iar americanii ne-au oferit clasice precum "Use Somebody" şi "Sex on Fire", dar şi "Pyro".

Comentează

Trending