Urmărește-ne în Social Media

WTF

Jamiroquai a devenit memă după protestele din SUA, de la Capitoliu

Jamiroquai a intrat în trending pe canalele de social media peste noapte. Unul dintre protestatarii americani de la Capitoliu a adoptat o ținută vestimentară similară celei îmbrăcate în trecut de artistul britanic Jay Kay, iar de aici până la apariția unor noi meme a fost doar un pas.

Publicat

pe

Jamiroquai
Jamiroquai │ FOTO: Captură YouTube

Nu a lansat un album, ca Taylor Swift, și nici nu a fost implicat în vreun scandal mediatic recent, dar a reușit să intre în trending peste noapte. Vocalistul Jamiroquai, Jay Kay, a primit toată această atenție ca urmare a protestelor din SUA, a căror evoluție imprevizibilă continuă să șocheze întreaga lume.

Pe 6 noiembrie, susținătorii lui Donald Trump, care nu i-au acceptat înfrângerea la alegerile prezidențiale, au pus stăpânire pe Capitoliu, aceste manifestații începând chiar în ziua în care ar fi trebuit certificată victoria lui Joe Biden.

În pozele cu protestatarii din Capitoliu, care au circulat în presă și pe social media, s-a făcut remarcat un personaj cu coarne și blană. Această ținută excentrică a fost adoptată în trecut și de Jay Kay, când videoclipurile unor piese ca "Space Cowboy" și "Virtual Insanity" rulau în buclă pe posturile muzicale ale vremii (MTV, VH1). Asemănarea a condus imediat la apariția unui nou val de meme și glume, în care vocalistul Jamiroquai este confundat cu protestatarul încornorat din Capitoliu.

Glume și meme cu Jamiroquai și protestatarul din Capitoliu

https://twitter.com/jetpack/status/1346917265669828609 https://twitter.com/jetpack/status/1346936633438961667

Jamiroquai nu a reacționat încă la această abundență de meme-uri și mesaje pe Twitter, însă n-ar fi rău, poate, să ia în considerare lansarea unui nou single / album. Toată această atenția s-ar putea transforma în cifre de vânzări.

Până una alta, aceste glume îl vor amuza cu siguranță și pe Jay Kay, care ne-a arătat anul trecut că are un fin simț al umorului. În martie, la debut de pandemie și lockdown, acesta a lansat o versiune nouă a piesei "Let's Dance" de la David Bowie. Jamiroquai a adaptat excelent versurile regretatului artist pentru a se potrivi cu situația de criză provocată de coronavirus.

Cel mai recent album Jamiroquai se numește "Automaton" și a fost lansat în martie 2017. Discul s-a plasat pe prima poziție în topul albumelor din Italia și pe poziția a 4-a în UK. Albumul a inclus single-urile "Cloud 9", "Superfresh" și "Summer Girl". Tot în 2017, Jamiroquai a sărbătorit 25 de ani de la apariția primului single, "When You Gonna Learn" (1992).

Trending