Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Poze nemaivăzute de la unul dintre primele concerte Nirvana au fost scoase la iveală

Un fotograf a adus în atenția publicului imagini nepublicate până acum de la unul dintre primele concerte Nirvana din Marea Britanie. Le poți vedea în articol.

Publicat

pe

Kurt Cobain în clipul ”Smells Like Teen Spirit”
Kurt Cobain în clipul ”Smells Like Teen Spirit”

Fotograful Richard Davis a participat la concertul trupei, ce a avut loc la Manchester Polytechnic Students Union pe 24 octombrie 1989. Era doar cel de-al doilea concert al trupei în Marea Britanie la acea vreme. Davis a declarat că a găsit fotografiile anul acesta, în timpul perioadei de izolare.

"Ani de zile am fost convins că cineva a furat negativele. Dar acum vreo două luni căutam prin lucrurile copiilor mei și le-am găsit printre alte fotografii vechi", a declarat Richard Davis pentru publicația Manchester Evening News.

Albumul de debut al trupei, "Bleach", fusese lansat cu câteva luni înainte de concertul din Manchester, iar trupa a cântat alături de bateristul Chad Channing. Dave Grohl s-a alăturat mai târziu formației.

Au mai trecut doi ani până când Nirvana a susținut cel de-al doilea - și ultimul - concert din Manchester, pe 4 decembrie 1991, la trei luni de la lansarea "Nevermind", albumul care i-a propulsat spre succes. Acesta a debutat pe prima poziție în topul US Billboard 200, detronându-l pe Michael Jackson cu LP-ul "Dangerous".

Trending