Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

X Factor 2020: Citește rezumatul celei de-a șasea ediții a emisiunii

Citește rezumatul ediției din 16 octombrie a emisiunii X Factor. Află ce concurenți au impresionat cu interpretările lor și ce momente savuroase au creat jurații.

Publicat

pe

Concurenții care au trecut de cel de-al șaselea episod X Factor 2020 - captură ecran
Concurenții care au trecut de cel de-al șaselea episod X Factor 2020 - captură ecran │ FOTO: YouTube / X Factor

A șasea ediție de X Factor a adus din nou în atenția publicului concurenți dornici să demonstreze talentul pe care îl dețin. Voci puternice, momente pline de emoție, dar și interpretări mai puțin fericite au creat o seară de vineri completă.

Despre echipele X Factor 2020:

Loredana va antrena băieții sub 24 de ani, Delia se va ocupa de concurenții (fete și băieți) cu vârsta de peste 24 de ani, Florin Ristei este liderul grupurilor, iar Ștefan Bănică le va lua sub aripa sa pe concurentele sub 24 de ani. Fiecare antrenor are disponibile 10 locuri în echipa sa.

Echipele de la X Factor România 2020 arată astfel:

Echipa Loredana: Adrian Petrache, Andrei Theodor, Robert Botezan, Arthur Horeanu, Denis Costea

Echipa Delia: Otilia Gogu, Naomi Hedman, Alina Dincă, Sonia Mosca

Echipa Florin Ristei: Super 4, Alfa Band

Echipa Ștefan Bănică: Ioana Ardelean, Andrada Precup, Oana Velea, Ana Paula Rada Pantea, Melania Cuc, Alexandra Sîrghi

Citește rezumatul ediției X Factor din 16 octombrie:

Denis Costea

Bucuria muzicii a fost adusă în fața publicului de adolescentul în vârstă de 14 ani. Denis a menționat că moștenește talentul pentru artă de la părinții săi care sunt dansatori. Concurentul este originar din Zizin și este elev la liceul de muzică. Cântă vocal, dar și la clarinet și saxofon, considerând că un artist complet trebuie să fie pasionat de cât mai multe instrumente muzicale.

Din clipa în care a urcat pe scenă, Denis i-a impresionat pe jurați, Ștefan Bănică spunând că un puști cu saxofon trebuie aplaudat. Concurentul a interpretat piesa "Cruisin' for a Bruisin" și a primit 4 DA!

"Ești în contrast cu generația ta și mi se pare bine. Există speranță", a comentat Delia.

Florin Ristei a fost, de asemenea, surprins plăcut de prestație lui Denis, spunându-i că audiția de la X Factor i-ar putea schimba viața.

Marina Vlad

Marina este din Craiova și are 22 de ani. La audițiile de la X Factor a venit însoțită de mamă și iubit și vede în acest show o oportunitate de a se afirma și de a se dezvolta pe plan muzical. Apariția seducătoare a concurentei, accentuată de o ținută mulată i-a cucerit de la prima vedere pe jurați. Totuși, nici vocea Marinei nu a fost mai prejos. Tânăra a cântat piesa "Fallin" și a primit 3 DA, de la Florin, Loredana și Ștefan.

Liviu Panait

Liviu a luat viața în piept de la vârsta de 16 ani. Atunci și-a început cariera de muzicant pe stradă și a început să călătorească. De trei ani locuiește în Belgia și a venit la X Factor nu doar să cânte, ci și să transmită un mesaj. Liviu este homosexual și a ales să vorbească deschis despre această orientare și despre suferințele prin care a trecut din cauza oamenilor din jur. Povestea sa de viață a ajuns la inimile juraților, dar și vocea sa caldă.

Liviu a interpretat piesa "Stay" și se află pe listă de așteptare cu 3 DA, primiți de la Florin, Delia și Loredana.

"Timbrul tău e absolut unic", a spus Loredana, menționând că își dorește să-l mai audă.

Anna Turrei

Actriță și cântăreață, Anna are 24 de ani și este din Milano. Concurenta își dorește să aibă o serie de experiențe muzicale internaționale, acesta fiind motivul pentru care a urcat pe scena de la X Factor România 2020. Tânăra a interpretat piesa "Black Widow și a mers mai departe cu 3 DA, oferiți de Ștefan, Loredana și Florin Ristei.

Tania Rodriguez

Tania a fost o prezență exotică pe scena de la X Factor. Concurenta este originară din Peru și are 41 de ani. Aceasta a declarat că muzica este o parte importantă din viață ei, iar visul său este să fie pe scenă. Tania a cântat o compoziție proprie latino, iar mișcările de dans au completat frumos momentul.

"Din punct de vedere artistic, pentru mine a fost show total", a declarat Ștefan Bănică.

Pentru moment, Tania se află pe lista de așteptare cu 3 DA, de la Florin, Delia și Loredana.

Andreea Fabri

Andreea a adus energia pe scenă cu piesa "She Taught Me To Yodel!". Concurenta are 16 ani și a venit la concursul muzical împreună cu părinții, aceștia fiind și cei mai mari susținători ai săi.

"În acest corp al tău există un instrument extraordinar", a spus Delia.

Interpretarea Andreei i-a cucerit pe Florin, Delia și Loredana, aceștia fiind cei care i-au dat concurentei răspunsul afirmativ.

Ana Maria Ioana

Ana Maria are 20 de ani și este din Sibiu. Deși are o înfățișare mai băiețoasă, aspect observat de Ștefan Bănică, concurenta a menționat că în realitate este o fată foarte timidă. Ana Maria nu este străină de concursurile muzicale, în trecut participând și la Vocea României. La cel de-al nouălea sezon X Factor România, concurenta a ales să interpreteze piesa "I'll Take Care Of You" (Beth Hart).

"Ai o prezență mișto pe scenă", a comentat Florin Ristei.

Delia a apreciat timbrul și răgușeala tinerei, însă a considerat că mai trebuie să lucreze. Cu toate acestea, jurata i-a oferit un DA, alături de Ștefan și Loredana.

Alexandra Sîrghi

Alexandra a revenit la X Factor după ce în urmă cu patru ani își mai încercase o dată norocul. Între timp, concurenta s-a maturizat atât fizic, cât și muzical, iar decizia de a se întoarce pe scenă a fost una foarte fericită. Concurenta a interpretat "I Don't Think About You" (Kelly Clarkson) și merge direct în bootcamp cu 4 DA!

"Spectaculos! Iată, X Factor ne demonstrează că revine în forță. Ai fost senzațională!", a declarat Ștefan Bănică.

Momentul Alexandrei a fost și pe placul Deliei, aceasta spunând:

"Ai starea care trebuie, ai toate ingredientele pe care trebuie să le aibă un câștigător de X Factor".

Ceilalți concurenți care nu au trecut de această etapă a emisiunii sunt următorii:

  • Rareș Nicolae Iorga, tânărul de 20 de ani care a interpretat "The Real Slim Shady".
  • Marius Lemeni, concurentul care a ales să cânte piesa lui Ștefan Bănică, "Iubește-o sincer".
  • Jurgen Bonaccini, circarul care a interpretat "Perdere l'amore".
  • Marcelo Suoza, brazilianul care a cântat o melodie religioasă în limba portugheză.
  • Cristina Teodorescu, concurenta care a venit însoțită de cățelușa sa, Lolita, și care a făcut show cu piesa "My Heart Will Go On".

Emisiuni radio-tv

Ștefan Bănică despre primul concurent de la X Factor 2025: "Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!"

Noul sezon X Factor România promite să impresioneze atât publicul de acasă, cât și pe jurații Delia, Ștefan Banică, Marius Moga și Puya. Emisiunea debutează pe 26 ianuarie la Antena 1.

Publicat

pe

Ștefan Bănică la X Factor 2025
Ștefan Bănică la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

X Factor, talent show-ul fenomen care a lansat mulţi artişti pe piaţa muzicală din România, revine cu un nou sezon şi le aduce telespectatorilor magie, surprize şi emoţii mari de tot. Au simţit-o pe pielea lor şi juraţii Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, dar şi prezentatorii Adelina Chivu şi Mihai Morar, încă din primul episod al noului X Factor, difuzat duminică, 26 ianuarie, de la 20.00.

Concurenţi spectaculoşi s-au prezentat în faţa juraţilor încă din primul episod al emisiunii, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar și pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment, ci dimpotrivă.

Ștefan Bănică, impresionat de un concurent de la X Factor 2025:

"E cea mai mare păcăleală pe care mi-am luat-o vreodată la X Factor! Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!", a exclamat Ştefan Bănică, după prestaţia primului concurent al noului X Factor.

Ce l-a determinat pe juratul X Factor să facă o astfel de declaraţie şi cine este concurentul care a reuşit să îi "păcălească" pe juraţi, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului X Factor, duminica aceasta, la Antena 1.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ștefan Bănică dezvăluie cuvântul folosit cel mai des la jurizare în show-ul X Factor

Înainte de premiera X Factor România 2025, Ștefan Bănică oferă detalii cu privire la concurenții veniți anul acesta la audiții. Juratul a dezvăluit și cuvântul cel mai des folosit în jurizare de-a lungul anilor.

Publicat

pe

Ștefan Bănică Concert Extraordinar de Crăciun 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Voci extraordinare şi poveşti deosebite de viaţă i-au captivat pe Delia, Marius Moga, Puya şi Ştefan Bănică în cadrul noului sezon X Factor, singurul format în care pot participa atât solişti, cât şi grupuri la început de carieră.

Ştefan Bănică, unul dintre cei mai longevivi jurați ai show-ului, a fost impresionat și anul acesta de curajul celor care s-au prezentat la audiții.

Ștefan Bănică despre show-ul X Factor: "Devine un exemplu pentru cei care n-au avut curaj până acum să se prezinte pe o scenă, care s-au îndoit de vârsta lor, de felul cum arată, de ce o să zică familia sau vecinii"

"Asta e frumusețea acestui talent show, asta mi-a plăcut întotdeauna la X Factor, faptul că devine un exemplu pentru cei care n-au avut curaj până acum să se prezinte pe o scenă, care s-au îndoit de vârsta lor, de felul cum arată, de ce o să zică familia sau vecinii. Dar, când dorinta e mare și când îți place ceea ce faci, se pot întâmpla minuni. Şi asta am văzut şi noi în sezonul ăsta.

Întotdeauna am apreciat şi am spus că eu nu știu dacă aș fi fost în stare să fac chestia asta când eram de vârsta lor. Cu atât mai mult îi apreciez pe cei care vin în show-ul asta, care au o cultură şi o experiență muzicală și care vor să se deschidă, să încerce și altceva", dezvăluie juratul X Factor.

Întrebat dacă a avut un cuvânt pe care l-a folosit des în jurizare, Ştefan Bănică a dezvăluit că obișnuiește să-i laude pe concurenți spunându-le că au fost ca niște ziduri.

"Da, uneori am această meteahnă de a folosi termeni pe care oamenii din afara profesiei nu îi înţeleg. Am zis de mai multe ori "Ai fost zid". Asta înseamnă că ai cântat atât de bine, fără fisură, ca un zid! E un pachet total!"

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

PROMO Video: X Factor România 2025

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya

Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.

Publicat

pe

Puya, jurat la X Factor România 2025
Puya, jurat la X Factor România 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.

Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"

Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.

"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.

Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"

În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.

Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"

"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

VIDEO Promo: X Factor România 2025

Citește în continuare

Trending